Eroii de la Nistru primesc astazi Steaua Romaniei

03.07.2007

"Daca timpul s-ar intoarce inapoi, tot asa as face, dar cu o alta gandire poate, mai buna. Imi pare rau ca suntem ocupati si ma doare ca nu se face nimic. Am impresia ca cei de la Chisinau joaca aceeasi carte cu Moscova", afirma Andrei Ivantoc la eliberare

Fostii detinuti politici ai regimul de la Tiraspol, Andrei Ivantoc, Tudor Popa si Alexandru Lesco au ajuns acasa, in Romania. Dupa 15 si, respectiv, 12 ani de temnita ruseasca astazi, la exact o luna de la eliberarea lor, cei trei patrioti sunt primiti, la ora 16.00, de Traian Basescu, pentru a li se conferi Ordinul National Steaua Romaniei, "pentru patriotismul, eroismul si taria morala de care au dat dovada". Miercuri, cei trei vor fi oaspetii P.F. Patriarh Teoctist, care le-a decernat inca din 1994 cea mai inalta distinctie a Bisericii pentru laici - Crucea Patriarhala. Tot maine, cei trei vor primi Medalia de merit, pentru jertfa lor, din partea Uniunii Juristilor din Romania, dupa ce Civic Net - Piata Universitatii, organizatia militantilor insurectiei tinerilor de la 1989-1990, i-a facut membri de onoare ai miscarii anticomuniste romanesti. In urma cu trei ani, ziarul ZIUA si Asociatia Civic Media lansau o campanie de anvergura pentru internationalizarea cazului. Milioane de romani si peste 150 de organizatii si institutii s-au raliat actiunii. Astazi, va putem oferi esenta acestor 15 ani de temnita si provocarile geopolitice ale zonei, sintetizate intr-un volum de 750 de pagini care va fi lansat maine la Bucuresti: "Eroi pentru Romania - Transnistria si amenintarile rusesti la Marea Neagra". Redam in continuare extrase din interviul realizat de jurnalista Rompres Flori Tiulea cu Andrei Ivantoc, imediat dupa eliberarea acestuia. (Victor RONCEA)

In presa s-a vorbit mult de problemele dv. de sanatate din perioada detentiei.

Astept. Poate vom merge in Romania. Am fost la Ambasada Romaniei unde am fost primiti foarte bine si ne-au spus ca vom merge in Romania la un tratament. Nu m-am asteptat la asa primire si multumesc tuturor fratilor nostri pentru sustinere.

Ati simtit sprijinul lor cand erati in inchisoare?

Da, foarte mult. Toti au fost alaturi de noi, toti fratii nostri din Romania au fost alaturi de noi, presa, ziaristii. Am ascultat tot timpul la radio.

Ati avut un aparat de radio in celula?

In primii 10 ani, nu mi-au permis nimic. Nici carti, nici ziare romanesti, nici aparat de radio. Dupa aceea, prin 2002, dupa ce am stat in greva foamei de mai multe ori, au venit reprezentantii de la OSCE si Crucea Rosie si au zis ca am dreptul. Si de prin 2002 mi-au dat voie sa primesc ziare romanesti, dar unele ajungeau, altele nu.

Ce posturi de radio prindeati?

Pana au venit comunistii la putere aici, ascultam si Radio Iasi, si Radio Romania, iar de aici, Vocea Basarabiei, Antena C si BBC, Europa Libera. Au venit comunistii la putere in 2001 si nu am mai prins nici Radio Romania, nici Radio Iasi, nici Vocea Basarabiei, nimic. Prindeam Radio Chisinau, dar ce sa asculti la el?

In acesti 15 ani de inchisoare ati stat in aceeasi celula?

Nu, la inceput ne-au dus la comandamentul Armatei a 14-a. Acolo a fost ceva strasnic, asta in 1992, pana la proces. Ceva strasnic... Noi eram la subsol si deasupra noastra erau fortele speciale rusesti Alfa, fortele de desant, fortele marine. Acestea erau acolo si se antrenau pe pielea noastra. Ne bateau noaptea, pe la unu - doua. Dimineata, se schimbau si veneau altii si ne bateau. Eram negri de atata bataie. Si isi bateau si joc de noi. Ziceau "Uite, ma, s-a facut negru teroristul asta!", "Zice ca noi il batem!"... si incepeau din nou. Ne alergau cu cainele lup, hrana nu aveam. La WC, sa ma scuzati, mergeam o data in 24 de ore si aveam 45 de secunde sa ajungi si sa te intorci. Daca nu te intorceai in 45 de secunde te fugareau cu cainele lup. Si trebuia sa dovedesti ca sa nu te ajunga cainele.

In curte aveati voie sa iesiti?

Un an de zile nu am iesit deloc. La mine s-a agravat situatia sanatatii... nu vreau sa spun mai departe... si m-au dus la un spital orasenesc, la sectia de neurologie, ca inchisoarea nu avea spital. Si acolo ma tineau in catuse, Spetnaz (fortele speciale rusesti cu numele de "Moarte spionilor") inconjurau cladirea si ma bateau si acolo. Am stat o luna. Multumesc Domnului, mi-am revenit, mi-au prescris pastile si m-au dus in subsolul militiei si ne-au tinut opt luni, fara iesire la aer, fara lumina, nu erau geamuri, era o tabla de fier cu o gaura. Si inauntru umiditate, intuneric... Nu avea voie sa vina nimeni la noi, nu aveam haine de schimb, fugeau paduchii pe noi precum caii. Mancare - o crupa de porumb nefiert, trei linguri, nu mai mult, sa nu prindem careva putere. Si apa, cand fiarta, cand turnau sare in ea, iar zahar nu ne dadeau ca spuneau ca e prea mult pentru noi. Si asta pana la proces. Dupa proces, in 1993, pe mine m-au adus la penitenciarul nr.2 din Tiraspol si acolo m-au tinut pana la eliberare. Dupa proces, pe Ilie l-a luat la inceputul lui decembrie si l-au dus la Hlinaia. Prin februarie m-au dus si pe mine la Hlinaia, unde era un regim si mai sever, m-au tinut vreo saptamana. Dar ei n-aveau dreptul sa ma duca si am declarat greva foamei. Vazand ca nu au ce face m-au adus inapoi la Tiraspol, unde nu era mare deosebire. Nu aveam dreptul la intrevederi, la pachete de acasa... Si, aici, la penitenciarul nr. 2 am stat pana la sfarsit, pana in ultima zi.

Cum ati rezistat in toti acesti ani. Ce v-a ajutat?

Totdeauna ma gandeam ca totul a fost din voia Domnului. Asa am simtit ca era voia Domnului. Si, in plus, sustinerea dvs., a ziaristilor, foarte mult ati facut, si sustinerea Tarii, m-a ajutat foarte mult.

Am aflat ca v-ati reparat celula in care ati stat, ca sotia dvs. de cate ori putea veni va mai aducea cate o caramida, cate o punga cu nisip.

Da, am reparat peretii, i-am vopsit. Pe unul aveam cerul si doi ingeri, pe celalalt tricolorul si o poza cu dl. Ilie. Mi-am facut si un dus, dar cand l-am terminat mi-au taiat teava cu apa calda si aveam numai apa rece.

Povestiti cum a fost in ziua eliberarii...

Iesind din celula, eu eram deja un om liber. Si ati vazut cum au procedat, s-au comportat neomeneste. Cu trei-patru zile inaintea eliberarii incepusera sa vina si noaptea, si ziua si-mi spuneau sa ma pregatesc ca ma vor duce, ma vor impusca. In ziua de 2 iunie, dimineata, a venit gardianul si mi-a zis sa fiu gata ca vin sa ma ia. Le-am spus ca sunt gata, am luat pachetul si gata... Tricolorul si poza cu dl. Ilie i le dadusem Eudochiei sa le aduca acasa.

Ce aveati in pachetul acela?

Aparatul de radio pe care l-am primit de acasa. Pe urma m-au scos in curte si m-am pornit spre iesire. Am ajuns cam la jumatate de drum si au iesit trei cu o camera, ziaristi de-ai lor, rusofoni, ca alor nostri nu le pemiteau. In toti anii acestia, de cate ori am dorit sa vorbesc cu cineva, nu a fost posibil. Dar ei veneau tot timpul, pana si noaptea mi-i bagau in celula.

Dar ce doreau, va cereau sa declarati ceva anume?

Voiau sa ma filmeze, sa vorbeasca cu mine. Si eu protestam, le spuneam ca nu au dreptul. Ma intorceam cu spatele si imi puneam haina in cap. Si ei se enervau si sareau si la bataie. Ma miram ce fel de ziaristi sunt...

Si asa s-a intamplat si in ziua eliberarii?

Da, si au aparut trei cu o camera. Le-am spus ca sunt un om simplu, nu sunt parlamentar si sa ma lase in pace. Am tinut in fata mea pachetul. Au venit doamnele de la OSCE si au vorbit cu mine, mi-au spus ca au venit sa ma ia, sa ma duca la Chisinau, ca eu acolo nu sunt dorit, in partea cealalta a Nistrului, si sa merg cu ele. Iar eu am protestat, le-am spus ca sunt un om liber, sunt acasa la mine, in tara mea. Ele nu au spus nimic. Dar eu le-am rugat sa faca ceva si sa nu ma mai filmeze. Si ele au spus ca nu sunt probleme. Dar cei cu camera au inceput iar sa ma filmeze. Am mai mers vreo 10 metri si am vazut in fata mea o rutiera (microbuz n.r.), erau foarte multi securisti transnistreni si, ma gandesc, ca si de la Moscova. Si m-am intors catre cel care ma filma din spate si am pus pachetul... si l-am atins oleaca. Si cameramanul a sarit la mine, plus cei de la securitate.

Si doamnele de la OSCE ce faceau in acest timp?

Taceau si se uitau ce se petrece intre noi. Un cuvant nu au spus. Dar eu le-am spus ca sunt cetatean liber si merg unde doresc, sunt acasa si nu ma gandesc sa ma duc nicaieri. Ca nu recunosc asa-zisa republica nistreana, am dreptul sa raman pe pamantul meu, acasa la mine si am dreptul sa ies liber. Si daca era legitima sentinta (data de tribunalul transnistrean -n.r.), tot aveam dreptul sa ies liber... Dupa aceea au inceput sa-mi citeasca sentinta, ca nu sunt dorit, si sa parasesc teritoriul. Eu mi-am astupat urechile si am intors spatele. Am stat 10-15 minute si a fost data comanda iarasi sa ma lege si sa ma arunce in rutiera. M-au trantit, mi-au pus mainile in catuse, m-au luat pe sus, mi-au legat picioarele si de o parte si de alta stateau gardienii. Si pana la asa-numita vama (de la Tighina n.r.), ca pentru mine ea nu exista, am mers trantit cu fata in jos si ei deasupra mea. Cand am ajuns la vama, au tras rutiera, mi-au scos catusele si nu-mi puteau dezlega picioarele ca se umflasera foarte tare. Unul tragea si altul dezlega. M-am sculat si le-am spus ca am sa lupt cu ei cat o sa am zile si in timpul asta m-am scuturat, m-am uitat in stanga, in dreapta, am facut doi pasi si ati vazut ce ati vazut.

Ati vazut lumea care va astepta?

Am vazut, dar nu eram de acord cu deportarea mea. Cum, in casa la mine, in Tara la mine, sa ma deporteze niste venetici, niste ocupanti? Cum adica, eu sa recunosc asa-zisa republica nistreana, sa-i recunosc pe ocupanti? Iar domnii de la Chisinau s-au purtat de parca i-au recunoscut pe cei de la Tiraspol. Au dus intre ei tratative, au vorbit nu stiu ce, a fost data iarasi comanda, iar m-au trantit, m-au sucit si m-au aruncat in masina si m-au dus la Chisinau. Of... am fost apoi la medici... Mi-au prescris sa stau mai mult culcat, pentru ca facusem comotie cerebrala. Asta a fost tot, pana la sfarsit.

S-a interesat cineva de dvs., dintre autoritatile de la Chisinau?

Nu, nimeni. Dar stiu ca au fost la Tighina oameni de cultura, dl. Vieru, dl. Dabija, dl. Ungureanu, dl. Matcovschi. Din oficiali, n-a sunat nimeni. Nu le trebuie...

Aveti sentimentul ca tot sacrificiul dvs. a fost in zadar?

Nu, am spus si spun si acum ca, daca timpul s-ar intoarce inapoi, tot asa as face, dar cu o alta gandire poate, mai buna. Imi pare rau ca suntem ocupati si ma doare ca nu se face nimic. Am impresia ca cei de la Chisinau joaca aceeasi carte cu Moscova.

Aveti de transmis un mesaj romanilor?

Sa faca orice pentru Tara, pentru neam. Si le doresc sa fie cu totii curajosi si sanatosi, sa se ajute intre ei si sa tina la neam. Multumesc tuturor romanilor pentru sustinere!