Rusia pierde in Basarabia, dar nici Occidentul nu castiga

04.07.2007

„Daca Bruxellesul si Washingtonul nu pot face mai multe pentru Europa de Est, ce sanse au in Orientul Mijlociu, unde influenta si ideile occidentale conteaza mult mai putin?” (Bruce Jacskon, Washington Post, octombrie, 2006)

O vara fierbinte si cu mai putine concedii?
Declaratiile recente ale presedintelui Voronin confirma parca ceea ce nu putina lume anticipase cu ceva vreme in urma. Cele sase intalniri ale presedintelui Voronin cu omologul sau rus nu au ramas fara rezultat. Iesirea publica intempestiva intr-o emisiune neprogramata arata limpede ca presedintele Voronin avea de transmis un mesaj. Si a facut-o. Dupa sase intalniri cu presedintele Putin, se pare ca palma s-a batut - urmeaza implementarea.

In cazul unei „solutii”, ne asteptam la o vara fierbinte si cu mai putine concedii.

„Unu plus unu” trecut prin „cinci plus doi”

Rezultatul negocierilor in doi dintre Rusia si R. Moldova, indiferent care va fi acesta, vor trebui, indiscutabil, sa fie trecute prin filtrul formatului „5 plus 2”. Negocierea principala aici se va face. Atitudinile SUA si UE vor fi decisive si vor inclina balanta. Intalnirea dintre Vladimir Putin si George Bush de la resedinta de vara a familiei Bush din Kennebunkport trebuie urmarita, mai ales dupa debutul sau cordial. Dupa cum spune un proverb african, nu e bine sa fii in preajma a doi elefanti atunci cand acestia se lupta, caci poti fi strivit. Dar nici cand fac amor, se poate completa.

OSCE, dispus chiar sa accepte chiar si trupe de pacificare sub mandatul sau, va accepta aproape orice i se va pune pe masa si orice medalie pe pieptul mandru de mediator de succes.

Partea transnistreana va avea si ea un cuvant greu de spus, si nu doar la masa tratativelor – chiar daca vocea lui Igor Smirnov nu este reprezentativa pentru regiune, democratic vorbind, nu inseamna in nici un caz ca structurile construite pe timpul conducerii sale se vor prabusi subit atunci cand acesta, eventual, dispare luat de elicopter. Cazul Estului Europei dupa 1989 este peremptoriu: structurile vechilului regim, intr-o forma sau alta, au supravietuit multa vreme celor care le-au creat. Pastrand proportiile, structurile vor persista si aici si vor depune rezistenta, caci cei implicati in ele sunt candidati la postul de „perdanti” ai unei eventuale schimbari de status. Igor Smirnov nu o fi el reprezentativ pentru regiunea transnistreana, dar, deocamdata, institutiile create de el si de cei din spatele lui sunt. Si ele actioneaza acolo, oficial sau nu, ascunse sau la vedere. Demantelarea lor poate produce reactii ;I efecte pe care Chisinaul nu e cert ca le poate gestiona in acest moment.

Alt actor, Ucraina. Confuza si anesteziata, parca, vecina R. Moldova nu are o voce coerenta in politica externa, mai ales in prag de alegeri. Totusi, teza principala la Kiev este acceptarea oricarei solutii agreate „intre cele doua parti”. In viziunea Kievului, Moldova si Transnistria.

Reactia moldoveneasca nu este nici ea pe deplin predictibila. Aici lucrurile se complica. Contextul din 2007 este cu totul altul decat cel din 2003. Capacitatea de implementare a unei solutii defavorabile pentru viitorul euro-atlantic al R. Moldova a scazut drastic. Populatia este si ea mult mai sensibila la subiect si incomparabil mai dispusa sa sanctioneze erorile Partidului Comunistilor. Parlamentul va avea de trecut un test care porneste in primul rand de la consecventa lui – legislatia din 2005 ramane un reper, sau ar trebui sa ramana. Una peste alta, implementarea presupusei solutii convenite cu Presedintele Putin va fi infinit mai dificila decat negocierea ei.

Trei esecuri si consecintele lor: esecul rus, esecul euro-atlantic si esecul comunistilor
In cazul unei solutionari care neaga premisele legislatia R. Moldova sau angajamentele internationale ale unora dintre partile implicate suntem in fata a trei esecuri ale caror rezultanta risca sa franga vectorul euro-atlantic al R. Moldova (asta inseamna, in esenta, transnistrizarea).

Primul esec este cel al Rusiei ca forta civilizatoare si element de modernizare in regiune. In realitate, Rusia a pierdut batalia pentru Rasaritul europena, si asta nu de azi de ieri, ci de sute de ani. Indiferent in ce formula istorica s-ar fi incarnat – Imperiul tarist, Imperiul Sovietic sau actuala Federatie Rusa – aceasta nu a reusiti niciodata in Rasarit sa devina forta civilizatoare si vectorul de modernizare pe care popoarele de aici le asteptau. Nu a reusit niciodata sa convinga cu adevarat. Dominatia ei nu a fost aproape niciodata ceruta, ci impusa. Ca sa schimbam nitel registru, Rusia nu a reusit aproape niciodata sa seduca, ci, mai degraba, sa violeze aceste spatii.

Proba (si) in cazul R. Moldova este elocventa. Doar existenta armatei si arsenalelor ruse in Transnistria, cuplata cu cecitatea unor lideri politici si existenta unor regimuri nedemocratice fac astazi ca Rusia sa mai poate ramane aici pe pozitii de forta. 70% dintre cetatenii ei aleg UE, ceea ce inseamna ca R. Moldova vrea altceva. Vectorul euro-atlantic al populatiei este dat nu doar de sondajele de opinie, ci si de recentele alegeri electorale locale, unde tendinta – inclusiv a efectului baltic - a devenit limpede.

Rusia a inteles asta. Esecul ei in regiune nu mai poate fi ascuns sau compensat in nici un fel, cu exceptia legitimarii prezentei ei in R. Moldova printr-un acord zis de „solutionare” a conflictului transnistrean. De aici graba Rusiei. Moscova a inteles ca batalia pentru Moldova este pierduta pe termen mediu si lung, asa cum pierduta a fost pentru tarile baltice. De acolo armatele au plecat, iar cele trei tari sunt in tabara occidentala. In Transnistria trupele au ramas, iar Moldova risca acum sa fie amanata sine die pentru integrarea euro-atlantica.

Al doilea esec pe care il contemplam este cel occidental. Daca trupele rusesti vor ramane, daca „solutionarea” conflictului va fi transnistrizarea, intr-o forma sau alta, a R. Moldova, atunci devine evident ca, cel putin simbolic, frontiera euro-atlantica ramane pe Prut. Nu inseamna ca Federatia Rusa a castigat, caci nu a facut-o in realitate. Inseamna insa ca lumea occidentala – in forma e institutionalizata – nu a reusit sa invinga.

Al treilea esec este cel al comunistilor. Esecul politic al PCM la recentele alegeri locale sunt catalizatorul procesului. Disperarea este cale cea mai rapida spre transnitrizare, si liderii comunisti vor sa paseasca spre ea. Faptul ca cetatenii R. Moldova doresc in proportie masiva UE pare sa nu mai conteze in fata unor oameni ghidati acum de propriile interese economice sau de securitate lor si a familiilor.

Presiunea pe frontiera europeana si pe cetatenia romana
Afirmatia presedintelui Voronin dupa care cei care se tem de transnistrizarea R. Moldova sunt inamicii statalitatii republicii – Romania, y compris - este tendentioasa si falsa. In realitate, primii care vor sanctiona posibila transnistrizare vor fi tocmai cetatenii ei. In special cei tineri. In eventualitatea unei trasnistrizari, presiune pe care acestia o vor pune pe frontiera europeana va creste geometric. Confruntati cu perspectiva unui viitor intr-o tara al carui destin european se indeparteaza vertiginos, solutia pe care o vor adopta, multi dintre ei, va fi trecerea frontierei si/sau dobandirea cetateniei romane. Un fenomen la care Bruxelles-ul inca nu a cugetat suficient.