Pulsul Estului - Ofensiva agentilor geografiei active

25.07.2007

Chestiunea transnistreana revine in actualitate. Aceasta se datoreaza faptului ca Basarabia s-a transformat intr-un actor cheie intr-un nou joc geopolitic.

Extinderea frontierei geopolitice a UE si NATO spre est a determinat ca rusii sa lanseze o alta strategie care sa asigure suprematia intereselor acestora in spatiul post-sovietic, exercitand presiuni de ordin economic, militar si politic asupra mai multor state independendente din estul Europei, printre care se numara Basarabia.

Cronogeometria politica permite a distinge doua tipuri de putere: distantionala si institutionala. Cel distantional infaptuieste controlul spatiului, este extensiv si bazat pe actiune/ termen lung. Pe cand, cel institutional efectueaza controlul timpului, este intensiv, bazat pe actiune/ termen scurt. De obicei, in spatiul post-sovietic, tipul institutional a predominat in viata politica. Abia, acum, prin anumite actiuni ce tin de fenomenul transnistrean, de politica externa si de integrarea europeana s-a accentuat tipul de putere distantional. Dar revine fulminant in viata noastra social-politica si tipul institutional. Ultima mostra a acestuia o constituie noul plan de reglementare a diferendului transnistrean, considerat a fi creatiunea lui Voronin si a comunistilor moldoveni. Daca ne masoara vulnerabilitatile si slabiciunile tarul Putin, sau este o intoxicare ruseasca servita populatiei prin intermediul puterii politice de la Chisinau, o vom afla in timp.

Condamnarea adversarilor politici la inactivitate sau lipsa de proiect pe care o face presedintele Voronin este motivata prin declinul politic pe care il inregistreaza partidul comunist si continua descrestere a credibiltatii aceastei formatiune.

Iurie Rosca, liderul popularilor din Basarabia, vizat de liderul comunist ca n-are un asemenea proiect, a calificat planul lui Voronin si incercarile lui de a rezolva criza transnistreana, in special, cu ajutorul Rusiei, ca pe o revenire a Chisinaului pe orbita politica a Moscovei.

In actualitate, puterea politica nu isi mai poate exercita rolul pe verticala si este lipsita de o reteta fermecata care i-ar scoate din criza politica. Asa au aparut rusii, Zubacov si tematica reglementarii diferendului transnistrean. Faptul ca actuala formatiune politica a lansat un proiect politic pe cazul transnistrean, asta nu inseamna ca acesta tebuie sa fie luat deja ca model.

Proiecte pe diferendul transnistrean au existat, s-au perindat cu duiumul in spatiul public si care au avut un efect zero, cu exceptia faimosului Memorandum Kozak. Numai planul Kozak a presupus desfiintarea statului Basarabia. Liderul comunist acuza opozitia de lipsa de proiect si crede ca prin noul plan de reglementare transnistreana, elaborat de apostolii partidului sau si expertii straini, a dat o lovitura politica. Absolut fals!
Un proiect politic este asumat daca are viitor si insumeaza niste obiective precise de satisfacere a necesitatilor populatiei. Decat proiect gandit prost, mai bine deloc. S-a trecut cu electorala si un mesaj adresat opiniei publice ca te ingrijesti de destinele statului, ca produci reintregirea nu mai au un efect scontat. Astazi nu mai trece planificarea din timpul sovietic. Astazi cantitatea inseamna un atribut al calitatii proiectului sau marfii. Pe de alta parte, de ce este nevoie de proiecte, planuri, scenarii noi daca nu exista conditii ca sa fie implementate.

Doar sa ne dam in stamba si sa imitam un anume rol?

Terenul minat al ordinii internationale
Revigorarea unor atitudini ostile intre Est si Vest face jocul politic mai incitant si mai interesant in privinta reasezarii viitoarei ordini internationale. Putem vorbi despre reinventarea „razboiului rece” in alt mod. Conferinta de la Munhen ainsemnat o noua cotitura in relatiile dintre Est si Vest. La Munhen, tarul rus Putin, a criticat in termeni extrem de duri Statele Unite, pe care le-a considerat "un factor de instabilitate in lume". Tarul de la Kremlin a adus grave acuze Washingtonului ca "a incalcat toate limitele posibile" si ca foloseste forta aproape necontrolat, in intreaga lume.

Tensiunea pe continentul european este in crestere si dupa ce Rusia a anuntat suspendarea Tratatului CFE, care limiteaza armamentul conventional pe continent. Moscova propune elaborarea unui nou tratat privind nivelul inarmarii in Europa, sau modernizarea actualului Tratat al Fortelor Conventionale in Europa (CFE).

Moscova are o pozitie contradictorie privind dialogul cu NATO pe aceasta tema. Unii experti deja prevad un scenariu de razboi rus prin izbucnirea unui conflict intre Statele Unite si Rusia in urmatorii 10-15 ani.

Limbajul razboiului rece reinvie, iar expertii militari rusi incep sa teasa scenarii terifiante despre un eventual conflict cu americanii. In acest momemt, razboiul diplomatic intre Londra si Moscova se extinde si asupra Uniunii Europene. Inca n-a fost exprimata o pozitie europeana unita. Scandalul politic si diplomatic dintre Marea Britanie si Rusia pare fara de sfarsit si pare sa se deruleze pe mai multe planuri. Exista unul al acuzelor reciproce, altul al minimalizarii efectelor acestei stari de tensiune fara precedent in istoria recenta a dialogului dintre Londra si Moscova. Pe de alta parte, conform fostului secretar american al apararii William Perry, sistemul militar al Rusiei de detectare a lansarii de rachete nucleare s-a deteriorat, antrenand riscul unui "razboi nuclear neprevazut"...

Occidentul, Rusia, Kosovo si agenda ONU
Diplomatia rusa face apel la occidentali "sa traga concluziile bune" din esecul inregistrat in dosarul Kosovo si "sa nu limiteze in timp" noile negocieri care vor fi angajate in cadrul Grupului de contact. Totodata, diplomatia rusa a tinut sa precizeze ca suspendarea discutiilor in Consiliul de Securitate al ONU asupra Kosovo nu inseamna retragerea acestui dosar din competenta ONU. Diplomatia rusa sustine ca decizia finala asupra statutului provinciei trebuie luata de Consiliul de Securitate pe baza unui acord intre sarbi si etnicii albanezi din Kosovo, adaugand ca numai un verdict al Consiliului poate fi legitim. SUA si aliatii lor europeni au esuat sa garanteze o independenta pentru Kosovo in cadrul ONU, ca urmare a amenintarilor Rusiei cu blocarea prin veto a proiectului de rezolutie. SUA si Uniunea Europeana au batut in retragere cu privire la viitorul statut al Kosovo si vor sa initieze noi negocieri intre Belgrad si Pristina. Serbia si aliatul sau rus au respins in mai multe randuri proiectul de rezolutie discutat la ONU, pe motiv ca acesta promoveaza ideea independentei pentru provincia sarba cu majoritate albaneza, o perspectiva respinsa ferm de Belgrad. Exemplul Kosovo nu reprezinta o analogie adecvata pentru Transnistria. Rusia actioneaza diferit dar foloseste explicit cazul Kosovo ca presiune asupra comunitatii internationale.

De la nodul gordian la cel transnistrean
Intre Chisinau si Tiraspol, de la 1988 intotdeauna au existat disensiuni, iar diferendul nistrean n-a fost solutionat, nici odata cu venirea comunistilor, care s-au aratat din start si deschis sa se reprezinte ca exponenti ai moscovei in politica interna si externa. Consilierii presedintelui Putin la instaurarea comunistilor in Basarabia au fost printre primii care s-au aratat destul de sceptici privitor la aceasta ascensiune pro-rusa in acest teritoriu. Fiind considerata ca duce o politica duplicitara in raport cu Rusia- metropola sa, Basarabia a fost dezavantajata in raport cu Transnistria, care era considerata, drept aliatul geostrategic traditional si continuu fidel -centrului sau politic. Chisinaul nu oferea credibilitate in balanta cu Tiraspolul, iar propria creatie, deocamdata trebuie sa ramana intacta. Moscova a reusit cu succes sa creeze conflicte in spatiul post-sovietic, pe care le-a congelat si se afla in prezent intr-o forma latenta. Din acest considerent, presedintele rus Vladimir Putin a respins la 22 iunie proiectul de acord cu privire la reglementarea conflictului transnitrean, prezentat de Voronin. Chiar daca din septembrie anul trecut, cand Chisinaul a inceput discutiile secrete cu Moscova, in afara formatului oficial de negocieri (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, OSCE, Ucraina, Uniunea Europeana si Statele Unite), consilierul presedintelui Voronin pe probleme interne, Mark Tkaciuk, si ministrul moldovean al Reintegrarii, Vasile Sova, au efectuat sapte vizite la Moscova. Tot atatea vizite a avut si generalul Iuri Zubakov, in Chisinau. Prin refuzul lui Putin de a sprijini acest proiect politic se subantelege clar ca metropola rusa vrea sa testeze capacitatea si volumul de cedare din partea Chisinaului. Cat si pana unde?! Strategia Rusiei dintotdeauna a fost: totul sau nimic. Cand va avea garantii certe ca ne supunem cu ochii larg deschisi, ea va actiona!

Insasi, faptul, ca Moscova a adoptat o politica de dublu standart in raport cu celelalte republici post-sovietice, confera rolul ei de putere regionala cu tendinte de superputere. Pe de alta parte, presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, afirma ca Rusia nu este dispusa sa ocupe un loc in spate cand este vorba despre teritorii sensibile din strainatatea apropiata.

Statul moldav mai este supus unui razboi holotropic din partea Rusiei, adica informational, economic, cultural, religios, politic etc. Inca de la proclamarea independentei.

Daca Moscova va accepta planul „comunist” atunci ne putem trezi ca se vor produce cedari succesive din partea Chisinaului si va avea loc o reorientare vizibila spre polul estic, care va proba calitatea temeinica daca Basarabia. Daca are sanse si poate sa fie un partener serios si o proprie pronuntie pe arena internationala. Daca este vizata de metropola rusa ca avand destinul de “zona de debuseu” si de avanpost al politicii „neoimperiale” rusesti de ingradire a expresiei occidentale spre Est.

In perioada cand s-a destramat URSS-ul, Guvernul sovietic de la Moscova a elaborat un plan strategic bine determinat pentru republica noastra – crearea a inca doua formatiuni cu orientare statala –Transnistria si Gagauzia. Daca pentru cea de-a doua formatiune Chisinaul a reusit sa gaseasca o formula de coexistenta, nu acelasi lucru s-a intamplat si cu fantoma statala, care are nucleul actional la Tiraspol. Datorita acestui plan Comratul deja pretinde tratament echitabil.

In trecut, ca urmare a consecintelor conflictului transnistrean, Chisinaul a fost nevoit sa abdice de la traseul prooccidental, care i se oferea, prin gura ex-secretarului de stat american, G.Becker si sa-si indrepte fata spre Moscova, in urma vizitei lui Rutkoi & K. Mai apoi din formatul de negocieri s-a desprins Romania, asa ca efectuarea acestuia trebuia sa-l indeplineasca: Rusia, Ukraina, Basarabia, Tiraspolul si OSCE. S-a ajuns la formula 5+2 prin includerea SUA si UE.

Securitatea nationala si calitatea statului
In politica de stat se pune un accent major pe termenul de securitate nationala. Securitatatea poate fi definita ca un „raport dinamic intre amenintari si capacitati”, dar in care potentialul militar nu mai ocupa un loc central. Securitatea nationala este bine definita pentru a controla conditiile interne si externe, pentru ca opinia publica a unei anumite comunitati sa fie favorabila pentru autonomia tarii, pentru bunastarea ei.
In actualitate aspectul economic este prioritar celui militar, atunci cand identificam securitatea nationala. Amenintarile si vulnerabilitatile unui stat quantifica capacitatea statului. Exista amenintari explicite sau de teritorii (in spatiul post-sovietic ar fi Transnistria, Osetia, Abhazia). Uneori, amenintarile pot afecta regimurile unor state sau pot aparea dintr-o directionare ideologica.

De aceea, fiecare guvern este obligat sa elimine vulnerabilitatile si amenintarile care planeaza asupra sa prin instrumentul politic, economic sau militar. Dar, un guvern, prin politica sa interna, poate deveni el insusi un pericol pentru securitatea nationala. Intrucat forta militara nu mai poate face fata noilor tipuri de amenintari (debilitatea economica a diverselor societati, fundamentalismul religios, migratiile masive, atacurile teroriste, interesele de grup, crima organizata etc.), securitatea trebuie sa se bazeze pe reducerea amenintarilor. Un element cheie ce tine de securitatea nationala constituie natura politicii externe a statului, prin cele trei stari: aliniere, nealiniere sau neutralitate. Daca alinierea ca formula poate fi formala(tratat politic, militar, economic) sau efectiva(dependenta fata de un anumit actor politic sau consortiu de actori politici), nealinierea reprezinta starea de politica conjuncturala.

Neutralitatea, concept care lumea o identifica mai tot timpul cu Elvetia. Interesul fata de securitatea nationala este legat de politica realista, denumit simplu interes national. Exista 3 interse fundamentale ale statelor nationale:

1) protejarea populatiei;
2) mentinerea si largirea relatiilor cu alte state;
3) conservarea patrimoniului national. In afara de aceste trei componente ale Sfintei Treimi a interesului national, un alt obiectiv il constituie prestigiul, ceea ce presupune modul de coordonare si aplicare a interesului national la nivel international. Intresul national are o influenta majora asupra functionarii politicii externe a statelor.

Rolul calitatii nationale a statului se reflecta prin: a) resurse naturale; b) demografia; c) orientarea economica; d) politica miltara; e) functionarea sistemului de guvernare; impune motivatia actionala sau, altfel spus, promovarea interesului national. Lupta/ competitia intre actorii scenei internationale este inevitabila, iar evitarea ocuparii exclusive a acesteia, de catre un stat(ori o coalitie) determina alinierile(aliantele) care se produc. In actualitate, dar si-n viitorul apropiat, nu exista un „guvern” care sa ordoneze relatiile dintre actorii arenei internasionale, adica statele definite teritorial. In absenta acestuia, statele se afla intr-o continua lupta, utilizand nu rareori violenta, pentru a-si amplifica propria putere.

Abilitatea de a-i face pe altii sa intreprinda ceea ce nu vor- este asociata, in paradigma puterii, de posedarea de resurse. Asa se explica faptul ca planificatorii puterii statelor iau in considerare populatia, resursele naturale, volumul economiei, fortele militare, stabilitatea politica, coeziunea nationala etc.

Insumarea acestor resurse nu da automat cantitatea de putere a unui actor din sfera internationala. Exista legaturi subtile intre aceste resurse si capacitatea statelor de a asigura conversia lor in putere concreta, adica masurata in potentialul de a schimba comportamentul altor actori(fie prin utilizarea fortei, fie prin amenintarea cu aceasta). Aceasta capacitate de conversie este neaparat necesar sa fie sesizata si cuantificata in operatia de predictie pe arena internationala, precum si-n stabilirea corecta a raporturilor de forte dintre doua sau mai multe state (coalitii).

Actorul scenei internationale aplica puterea in relatiile cu ceilalti in 2 feluri: Primul este utilizarea puterii in mod direct pentru a impune schimbarea comportamentului competitorului. Ceea ce inseamna utilizarea fortei militare, in principal, pentru a impune vointa proprie asupra inamicului/ competitorului, fapt care, in pofida glisajului sus mentionat catre aspectul economic al puterii (de la cel predominant militar), continua sa fie utilizat si astazi si, probabil, multa vreme in viitor.

Cea de a doua modalitate de aplicare a puterii este cea indirecta sau coptiva (a doua fata a puterii), care utilizeaza atractia culturala si institutionala a unui actor asupra celorlalti, in scopul schimbarii comportamentului acestora din urma.

Nevoia de strategie pentru politica externa
Basarabia se identifica ca un stat european. Aceasta este datorita istoriei sale, pozitiei sale geografice, apartenentei la traditia culturala a civilizatiei romanesti si europene, a componentei demografice, posibilitatilor economice legate de tarile Europei. Dificultatile exprimarii sale geopolitice intervin ca urmare a faptului ca nu a iesit din zona de influienta a proiectelor euroasiatice si nu si-a gasit nici loc in arealul spatiului european.

In continuare, politica externa a Basarabiaeste conditionata de balansarea intre interesele Rusiei si a Occidentului, care pune de nenumarate ori in situatii delicate.

Prioritatile geopolitice ale Chisinaului deriva din urmatoarele aspecte:
a) Renasterea identitatii europene. Integrarea in structurile europene si euroatlantice, cresterea potentialului economic si politic in scopul accelerarii integrarii in aceste organisme, participarea in structurile de securitate europeana si reevaluarea relatiei cu NATO si tendinta de asigurare a securitatii si protectiei patrimoniului national prin accederea in institutiile Aliantei Nord Atlantice. Conform actualei strategii Basarabiaparticipa numai in cadrul programului NATO “Parteneriatul pentru pace” si are un Plan Individual de Actiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO. Integrarea in structurile europene trebuie sa fie urmata prin transcenderea in spatiul cultural european, unde investitiile economice din Apus ar fi succedate de investitii culturale si informationale romanesti si europene;

b) Politica de neutralitate. Ca sa fie realizate cu mai multa eficacitate, interesele nationale, Basarabiatrebuia sa puna in practica o strategia de “neutralitate activa”, promovand un statut asemanator Suediei in relatiile acesteia cu structurile de securitate europeana.

Mesajul lui Voronin ca “In Moldova nu trebuie sa ramana oameni in uniforma militara. Niciodata nu vom renunta la neutralitatea constitutionala a statului nostru” iar colaborarea cu NATO trebuie sa se rezume la aspectul civil este in totalitate fals.

Lipsa de proiect accentuat in G.U.A.M, absenta vocalizata, in cadrul patrulaterului statelor care formeaza opozitia in cadrul Comunitatii Statelor Independente si in fata Rusiei releva certe tendinte de modificare a cursului politic actual al Basarabia, este sesizabila o apropiere mai accentuata de Moscova.

Pe de alta parte, presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, afirma ca Rusia nu este dispusa sa ocupe un loc in spate cand este vorba despre teritorii sensibile din strainatatea apropiata.

Basarabia trebuie sa-si asume niste valori politice. Ori imbratiseaza Vestul, ori cade in bratele Estului. Vestul presupune mai intai de toate dezvoltarea unui parteneriat strategic cu SUA si UE. SUA si Vor sustine financiar si politic Basarabiadoar cand se vor incredinta in sinceritatea si loialitatea acesteia. Investitiile masive dinspre Apus trebuie sa se bazeze pe o logica. Parteneriatul strategic cu SUA trebuie sa devina prioritar in politica externa a Chisinaului.

Transformarea independentei politice a Chisinaului in dependenta economico-politica fata de Moscova via Tiraspol.

Spatiul post-sovietic isi reaseaza si reevalueaza interesele prioritare si principiale referitor la noile realitati geopolitice aparute. Continua balansare a actorilor politici precum Ucraina si Basarabia, care initial se prezentau ca cei mai fideli promotori al spiritului occidental in regiune si li s-au oferit “usi largi deschise” de catre vestici, astazi tot mai pregnant se plaseaza la polul eurasismului, care marseaza spre vectorul de influienta rus.

Ma intreb daca Basarabiaare nevoie de o strategie de politica externa si pe conflictul transnistrean pentru urmatorii 10 ani.

O politica ofensiva, de initiativa, este tot mai greu de condus dupa planuri prealabile, intr-o lume ca aceea de astazi cand absolut totul este miscare.

Cum va fi lumea peste doi ani cu noi lideri la Washington, la Moscova si o noua comisie la Bruxelles? Dar la Chisinau?

Ce putem proiecta cand cei trei vectori care ne orienteaza politica externa si pot avea o evolutie greu de prevazut? Eu cred ca se poate proiecta ecuatia Integrarii in UE si NATO. Chiar daca politica externa se manifesta tot mai mult ca reactie rapida si contra masura, e tot mai conjuncturala, iar marele proiect european e tot mai greu de asumat in lumea noastra postmoderna europeana ( pan-hungarica la Chisinau), prin canalizarea energiilor creatoare ale cetatenilor nostri putem chema Europa spre noi. Este nevoie de vointa, luciditate si continuarea parcursului asumat politic.

Polul american si idealul proiectului
O strategie a politicii externe se constituie si pe baza predictionala. Planificatorii de politica extetrna studiaza de pe acum pe unii candidati la funtia de sef al celui mai puternic stat de pe mapamond cum este SUA. Spre exemplu, Barack Obama si Mitt Romney, candidati cu sanse reale la obtinerea nominalizarii democrate, respectiv republicane in cursa prezidentiala, si-au prezentat obiectivele de politica externa.

Obama isi prezinta proiectele de politica externa sub titlul „Reinnoirea statutului de lider al Americii“, insistand asupra faptului ca epoca de hegemonie americana nu s-a incheiat inca. Dupa Irak, americanii ar putea fi tentati sa se concentreze pe ceea ce se intampla in interiorul tarii si sa doreasca o mai mica implicare a SUA la nivel international: aceasta ar constitui o greseala, sustine Obama.

Acesta crede, asemeni majoritatii predecesorilor sai, in rolul mesianic al Statelor Unite in lume, in destinul „celui mai democratic stat“ de a conduce lumea: „Trebuie sa conducem lumea prin fapta si prin exemplu“, scrie democratul. De asemenea, candidatul este sustinatorul ideii de securitate colectiva la nivel mondial: „Securitatea si bunastarea fiecarui american depind de securitatea si bunastarea celor care traiesc dincolo de granitele noastre“. Exemplele din care se inspira Obama pentru politica sa externa sunt presedintii democrati Franklin D. Roosevelt, Harry Truman si John F. Kennedy.

Mitt Romney, candidatul republican care se afla pe locul doi in optiunile republicanilor pentru presedintie, in urma fostului primar newyorkez Rudolf Giuliani, se axeaza in politica externa pe principiul - „Sa ne ridicam la nivelul unei noi generatii de provocari globale“.

Romney considera ca niciodata in istoria americana nu a existat o divizare mai mare a clasei politice in ce priveste politica externa, divizare ce trebuie depasita. Politicienii americani ar trebui sa invete de la „generatia de aur“ din timpul si de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Mitt Romney il evoca drept model pe Ronald Reagan.

In loc de concluzii
Solutionarea conflictului transnistrean tine in exclusivitate de competenta si interesele de termen lung a Basarabia. In joc este pusa independenta Basarabiasi vectorul geopolitic.

Independenta reala a unui stat se bazeaza pe trei aspecte primordiale:

1. Capacitatea de a face fata amenintarilor externe si de a rezolva problemele politice interne;

2. Elaborarea si aplicarea politicii externe conform intereselor nationale;

3. De a face parte benevol din aliante strategice cu alte state pentru asigurarea securitatii nationale.
Sansele de reintregire a Basarabiei devin de la o zi la alta tot mai infime. "Singura solutie verosimila de rezolvare a conflictului transnistrean este decuplarea provizorie a Transnistriei de restul statului pentru a putea fi administrata de o organizatie internationala", sunt de parere de comentatori si experti politici, care aduc o serie de argumente, apreciind ca preluarea controlului efectiv asupra Transnistriei ar fi posibila doar in cazul unei interventii in forta a Washingtonului, lucru putin probabil, deoarece Occidentul nu vrea o ciocnire directa cu Moscova. Scenarii care au la baza modelul cipriot, kosovar, belgian, Tirolul de sud, etc. sunt pana in prezent dezbatute de corpul analitic de experti. Intre timp a aparut planul Voronin care se pare ca tinteste doar asigurarea intereselor economice ale unor grupuri de interes, nu continutul si perspectiva de reintregire a statului moldav. Acest plan nu raspunde chemarii de-a explica cum vor dfi asigurate drepturile si libertatile cetatenesti in regiunea unde domina un regim criminal. Dar aceasta este o alta intrebare...

Planurile vin si pleaca...Nevoia de transformare sistemica a Basarabia intr-un stat cu vocatie si perceptie euroatlantica trebuie sa constituie idealul suprem si de coeziune a cetatenilor.