Recomandările domnului Mizsei relatate incorect, înţelese greşit

28.07.2007

Recomandările oferite de reprezentantul Uniunii Europene pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei, în 10 iulie la Bucureşti au stârnit contra-declaraţii polemice în presa bucureşteană şi în unele ziare chişinăuiene. Trei lucruri i se reproşează d-lui Mizsei şi, indirect, Uniunii Europene pe care dânsul o reprezintă.

Întâi, că a solicitat României să limiteze numărul cetăţenilor Republicii Moldova care primesc cetăţenia română. Al doilea, că a sfătuit Bucureştiul - pe cel oficial şi pe cel neoficial deopotrivă - să trateze Republica Moldova cu respect, şi cu înţelegerea cuvenită faţă de problemele acesteia, inclusiv nevoia de a semna un tratat politic şi acord de frontieră. Al treilea, că vede unele diferenţieri în sistemul politic din stânga Nistrului şi sugerează un dialog cu unele asociaţii civice şi grupări de interese de acolo.

La primul punct - chestiunea cetăţeniei - reprezentantul UE a constatat un fapt politic: UE nu doreşte să primească pe teritoriul ei un număr şi mai mare de imigranţi din Republica Moldova. Se ştie că marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova care solicită cetăţenia României fac aceasta ca sa lucreze în Europa occidentală, unde câteva sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova deja lucrează ilegal. Domnul Mizsei a comunicat îngrijorarea UE în această problemă, explicând că acordarea cetăţeniei române în proporţii de masă unei ţări din afara UE ar complica şi mai mult problema.

Argumentului practic al UE i se răspunde cu un argument naţional-român: Cetăţenii Republicii Moldova ar avea dreptul la cetăţenia României deoarece părinţii sau bunicii lor au fost deposedaţi de ea fără voia lor. Această generalizare însă nu convinge UE deoarece organizaţia se întemeiază pe legi şi reglementări precise, riguros aplicate, nu pe sentimente în general şi cu atât mai puţin pe sentimente naţional-istorice. Dar criticele din presă trec sub tăcere recomandarea d-lui Mizsei ca România să simplifice procedura şi să scurteze timpul de aşteptare pentru numărul limitat de încetăţeniri pe care România va putea totuşi să le acorde solicitanţilor din Republica Moldova.

Criticii s-au mai supărat pe reprezentantul UE pentru sugestia ca România să semneze tratatul de bază şi acordul de frontieră cu Republica Moldova. Domnul Mizsei, ca diplomat, nu a dorit să precizeze în public până la capăt motivele acestei recomandări. Fapt este că retorica demodată care răsună uneori de la Bucureşti a creat impresia în UE că România ar avea aspiraţii iredentiste faţă de teritoriul Basarabiei. Iată de ce în UE se considera ca fiind rezonabilă şi normală dorinţa Chişinăului de a semna un tratat de bază şi acord de frontieră cu România.

Referitor la situaţia politică din Transnistria, domnul Mizsei, în realitate, a accentuat două aspecte: Caracterul dictatorial al puterii dar, în acelaşi timp, diferenţieri între grupările de interese şi apariţia unor asociaţii civice pe malul stâng. Multe dintre acestea sunt controlate sau chiar înfiinţate de autorităţi. Dar au apărut şi câteva asociaţii care au viziuni proprii şi cu care se poate încerca un dialog, pentru a depăşi izolarea societăţii de pe malul stâng. Desigur că trebuie căutaţi parteneri de dialog care să reprezinte interesele populaţiei locale.

În chip de concluzie, îmi pare deosebit de relevantă următoarea sugestie din partea domnului Mizsei, adresată Bucureştiului oficial şi celui neoficial (Adevărul, 11 iulie): „România a avut uneori atitudinea de ‘frate mai mare’ faţă de Republica Moldova, a privit-o uneori dispreţuitor. Este o atitudine de care România ar trebui să se ferească, pentru a înlătura temerile Chişinăului. Arătaţi-le simpatie, nu-i priviţi de sus, trataţi-i ca egali. E nevoie de mai multă înţelegere”.