Ghenadi Onişcenko îl acuză pe Voronin de şantaj

31.07.2007

Federaţia Rusă a ridicat, cel puţin oficial, embargoul la vinurile moldoveneşti. Acest eveniment, aşteptat de aproape un an şi jumătate de producătorii de vinuri din Republica Moldova, nu pare însă să fi devenit un prilej de bucurie.

Serviciul sanitar din Federaţia Rusă, cel care a introdus formal embargoul în martie 2006, a eliberat actele necesare pentru reluarea exportului de vinuri din Republica Moldova, însă numai pentru cinci companii producătoare.

Două dintre ele sunt din regiunea nistreană, iar celelalte trei aparţin unor oameni de afaceri din Rusia.

Decizia de a permite doar câtorva companii să exporte vinuri şi alte produse alcoolice în Rusia a nemulţumit autorităţile de la Chişinău.

Preşedintele Vladimir Voronin a declarat că nu va accepta niciodată asemenea condiţii.

"Nu voi accepta niciodată ca cineva să ne impună numărul de companii şi companiile, propriu-zis, care ar avea dreptul să exporte produse vinicole din Republica Moldova în Rusia", a declarat Vladimir Voronin.

"I-am interzis şefului agenţiei Moldova-Vin, Valeriu Mironescu, să vândă timbre de accize pentru sticlele ce urmează să ajungă în Rusia, dacă nu li se va permite tuturor companiilor, în baza unor norme comune, să-şi exporte vinurile", a spus Preşedintele Voronin.

El a subliniat că în spatele deciziei de a permite doar celor cinci companii să-şi exporte vinurile s-ar ascunde nişte interese oculte ale unor persoane influente de la Chişinău şi Moscova.

Norme ilegale

În opinia şefului statului, sub acoperirea companiilor respective, pentru un anumit comision, în Rusia ar urma să fie exportate şi vinurile altor producători.

Preşedintele Vronin a mai spus că asemenea decizii contravin normelor de comerţ internaţional.

"UE nu ne pune aşa condiţii. Normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului nu prevăd deloc asemenea condiţii şi Rusia, care tinde să fie membră a OMC, nu trebuie să facă acest lucru", a spus Vladimir Voronin.

În replică, şeful serviciului sanitar rus, Ghendai Onişcenko, a calificat aceste afirmaţii ale preşedintelui Voronin drept şantaj şi lipsă de bon ton.

Tododată, Ghenadi Onişcenko a declarat că încă cinci companii din Republica Moldova vor putea să-şi expertizeze produsele în Federaţia Rusă, şi, în cazul în care se va confirma calitatea lor, vor putea să reia exportul.

Decizia respectivă a fost luată în urma unei întrevederi a importatorilor de produse alcoolice din Rusia, împreună cu un grup de producători din Republica Moldova, cu Ghenadi Onişcenko.

Aşadar, se pare că, în pofida ridicării formale a embargoului, războiul vinului dintre Chişinău şi Moscova, este încă departe de sfârşit.


Autor: BBC
Sursa: http://www.bbc.co.uk/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2