Din 3 august se scumpeşte curentul electric
01.08.2007
Începând cu data de 3 august, în Republica Moldova se scumpeşte curentul electric.
Majorările însă sunt diferenţiate: în nordul ţării noile preţuri vor fi mai mari cu 44%, iar în centru, sud şi Chişinău - cu 23%.
Astfel, tariful la electricitate pentru consumatorii din reţelele de distribuţie ale companiei Union Fenosa va fi de 96 bani (opt US cenţi) pentru un kWh.
Electricitatea distribuită de RED-Nord şi RED-Nord-Vest, care se află în propietatea statului, va fi de 1,01 lei pentru un kWh.
Compania Union Fenosa va aplica pentru consumatorii casnici din blocurile locative dotate cu reşouri ce se alimentează de la reţeaua electrică, un tarif de 82 bani/kWh, iar cei din nordul ţării - 85 de bani/kWh.
Costuri de 20 de lei lunar
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, majorarea tarifelor a fost determinată în cea mai mare parte de creşterea preţurilor de achiziţie şi a transportului de electricitate.
Potrivit ANRE, efectele noilor scumpiri asupra consumatorilor nu vor fi atât de dramatice.
Cheltuielile lunare vor creşte în mediu "doar cu 20 de lei", potrivit directorului ANRE, Vitalie Iurcu.
Noile tarife vor fi valabile până pe 31 decembrie. Ulterior însă, potrivit directorului ANRE, "în conformitate cu metodologia existentă, şi pe măsura necesităţilor, tariful poate fi reactualizat."
Ultima dată când au fost modificate tarifele la electricitate în Republica Moldova a fost acum patru ani.
Neam saturat de conducerea lui Voronin,se scumpeshte tot iar el nu face nimic pentru a ridica salariile,se duce de rapa Moldova noastra dragi concetatzeni.Tre sa facem ceva altfel murim de foame.