Chirtoacă s-a întâlnit cu Kirby
03.08.2007
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut la 31 iulie curent o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, Michael Kirby.
În cadrul întrevederii, Dorin Chirtoacă şi Michael Kirby au discutat despre necesitatea aprofundării relaţiilor bilaterale dintre administraţia muncipală şi autorităţile publice americane. Interlocuitori au concis că ar fi benefică lansarea unui proiect de schimb de experienţă între specialiştii din Chişinău şi cei din S.U.A. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat intenţia de a introduce în următoare luni noi reforme în activitatea administraţiei publice. Pe parcursul dialogului au fost abordate subiecte privind domeniile prioritare a autorităţilor locale, cum ar fi reconstrucţia drumurilor, dezvoltarea infrastructurii. În acest sens, Ambasadorul SUA a menţionat despre o apropiată asistenţă financiară şi tehnică din partea autorităţilor americane.
Interlocuitorii au discutat şi despre colaborarea dintre autorităţile locale şi cele centrale. Ambasadorul SUA a sugerat în urma declaraţiei Preşedintelui Voronin că o confruntare dintre aceste puteri nu este benefică, o altă soluţie ar fi colaborarea pentru rezolvarea problemelor comune.
Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă a declarat că “singura oportunitate a Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană prin democraţie.” Ambasadorul american la rândul său a menţionat că „SUA susţine Moldova în această direcţie. Autorităţile americane au negociat cu partenerii săi din Uniunea Europeană pentru a acorda susţinere Republicii Moldova în calea sa de integrare europeană.”