Rolul României în configurarea politicii UE faţă de Moldova

RECOMANDĂRI:

● România trebuie să facă oferte de asistenţă concrete pentru implementarea Planului de Acţiuni UE-Moldova.

● România trebuie să insiste pentru includerea Moldovei în grupul de state cu perspective de aderare la UE şi să se alieze cu statele care pledează pentru noi extinderi (statele baltice, Polonia, Cehia, Germania, Suedia şi Marea Britanie).

● Piaţa muncii din România ar trebui să fie pe deplin deschisă pentru muncitorii sezonieri din Moldova.

● Mai multe schimburi culturale, academice şi investiţii în societatea civilă moldovenească.

● Reducerea numărului de documente necesare pentru obţinerea vizei şi simplificarea procesului de redobândire a cetăţeniei româneşti.

După alegerile parlamentare şi prezidenţiale din România din 2004, relaţiile dintre România şi Republica Moldova s-au îmbunătăţit simţitor. Această îmbunătăţire a fost şi rezultatul unui nou consens al clasei politice de la Chişinău în ceea ce priveşte integrarea Moldovei în UE, care a devenit principalul scop al politicii sale externe, culminând cu semnarea Planului de Acţiuni UE-Moldova în cadrul Politicii de Vecinătate a UE, în februarie 2005. Partidul Comuniştilor din Moldova, condus de preşedintele Vladimir Voronin, a câştigat alegerile parlamentare din martie 2005 cu o platformă proeuropeană.

În ciuda acestor progrese, relaţiile bilaterale se află într-o nouă fundătură în ultima vreme, în parte ca rezultat al recentelor apropieri dintre Chişinău şi Moscova, ce au urmat anunţului din 29 noiembrie 2006, conform căruia Rusia ar putea ridica blocada economică impusă exportului de vinuri moldoveneşti. Mişcarea Moscovei a venit deloc întâmplător cu câteva săptămâni înainte ca România să fie primită în Uniunea Europeană. Aceeaşi mişcare a venit după aşa-zisul referendum privind proclamarea independenţei Transnistriei şi chiar cu câteva zile înainte de aşa-zisele alegeri parlamentare din 10 decembrie 2006 din aceeaşi regiune separatistă. Din cauza influenţei considerabile pe care o are Rusia asupra autorităţilor transnistrene, această mişcare vizează să-i determine pe liderii moldoveni să fie mai sensibili la poziţia Moscovei privind aplanarea conflictului cu separatiştii transnistreni. În plus, iarna bătea la uşă şi era programată o nouă rundă de negocieri pe tema preţului gazelor între Gazprom şi Guvernul moldovean. De aceea, autorităţile moldovene s-au simţit obligate să se distanţeze faţă de orice deschidere venită din partea Guvernului de la Bucureşti.

În plus, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, moldovenii vor înfrunta noi restricţii în privinţa comerţului şi a liberei circulaţii în România. Zona de liber schimb între România şi Moldova a încetat să existe după integrarea României în UE, iar cetăţenii moldoveni au nevoie de vize pentru a trece Prutul. Să menţionăm şi faptul că, numai în ultimele luni, în jur de 400.000 de moldoveni au făcut cerere pentru obţinerea cetăţeniei române, datorită atractivităţii statutului de membru al Uniunii, şi devine clar faptul că relaţiile dintre cele două ţări se îndreaptă spre un drum înfundat.

Poziţia oficială a României cu privire la Republica Moldova este aceea redată de sintagma „o singură naţiune, două state“, justificată de istoria, limba, cultura şi tradiţiile comune. O astfel de poziţie implică o relaţie specială şi privilegiată de parteneriat, care nu se împacă cu poziţia pragmatică promovată de autorităţile comuniste moldovene.

Poziţia României în ceea ce priveşte Moldova va fi determinată de următoarele principii generale:

● Moldova este un stat european având legături foarte strânse cu România şi viitoare legături cu Uniunea Europeană prin intermediul României. România va face neîncetat lobby pentru o viitoare integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, în ciuda climatului în majoritate nefavorabil altor extinderi. Oferindu-se să acţioneze ca „avocat“ al Moldovei în cadrul UE şi în alte foruri internaţionale, România a promis şi alte forme de asistenţă (economică, financiară, energetică şi în ceea ce priveşte adoptarea acquis-ului comunitar).

● Moldova ar trebui inclusă în grupul Balcanilor de Vest în Procesul de Stabilizare şi Asociere (SAP), state care au o perspectivă pentru aderare. În acest moment, Moldova este parte a Politicii de Vecinătate a UE, care nu prezintă o astfel de perspectivă.

● Moldova ar trebui să se alăture tuturor celorlalte organizaţii europene regionale pentru a-şi mări şansele de aderare la UE. De pildă, România a făcut lobby cu succes pentru includerea Moldovei în Zona de Liber Schimb Central-Europeană (CEFTA) de la 1 ianuarie 2007.

● În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, România sprijină integritatea teritorială şi unitatea statului moldovean şi pledează pentru implicarea Uniunii Europene ca garant al etapei de post-soluţionare. România va fi capabilă să influenţeze efectiv politica Uniunii Europene pentru Moldova, după propria aderare.

România şi UE rămân relativ slabe comparativ cu Rusia în ceea ce pot oferi Moldovei: accesul pe piaţă şi pe piaţa muncii, livrări de energie şi influenţă în conflictul transnistrean. Toate acestea apar în momentul în care Moldova este tot mai izolată, din cauza aderării României la Uniunea Europeană. Apropierea tacită a Moldovei de Moscova în toamna lui 2006 a demonstrat că Politica de Vecinătate a UE nu se poate compara cu presiunile politice şi economice ale Rusiei asupra Moldovei. În cadrul acestei politici, UE oferă beneficii cu impact imediat limitat şi nu poate anula efectele blocadei economice, impusă de Rusia asupra principalelor produse de export moldoveneşti, inclusiv a celor agricole şi a vinurilor. Dându-şi seama de acest lucru, UE şi-a dublat asistenţa financiară acordată Moldovei la 254 de milioane de euro pentru perioada 2007-2010, în timpul conferinţei donatorilor din decembrie 2006. Moldova devine astfel a doua beneficiară per capita a ajutorului UE, în cadrul Politicii de Vecinătate, după Autoritatea Palestiniană.

Ce e de făcut?

Acestea fiind zise, cum ar putea România, ca nouă membră a UE, să-şi configureze politica externă în ceea ce priveşte Moldova, astfel încât s-o facă mai consecventă?

● Angajamentul Moldovei pentru integrarea sa europeană a deschis noi căi de acţiune pentru România. România ar trebui să facă oferte de asistenţă concrete pentru implementarea Planului de Acţiuni UE-Moldova (mai ales în domeniul reformelor economice, justiţiei şi afacerilor interne şi al controlului frontierelor) şi să propună proiecte de twinning şi pregătire a oficialilor, precum şi alte ajutoare financiare.

● România ar trebui să insiste pe lângă instituţiile europene în favoarea includerii Moldovei în grupul de state cu perspective de integrare. Ar trebui să colaboreze intens cu acele state membre ale UE care sunt active în politica de vecinătate şi care pledează în favoarea unor noi extinderi (statele baltice, Polonia, Cehia, Germania, Suedia şi Marea Britanie).

● Europarlamentarii români vor fi, de asemenea, în măsură să contribuie la creionarea dezbaterii europene asupra extinderii şi asupra Politicii de Vecinătate.

● România ar trebui să transmită mesajul „Moldova“ în preşedinţia germană a UE, într-un mod simplu, structurat şi inteligibil.

● România ar trebui să-şi întărească politica externă tradiţională privind Moldova, prin creşterea nivelului de asistenţă, prin proiecte comune şi schimburi.

● Moldova trebuie să-şi diversifice comerţul, iar România este bine plasată pentru a furniza asistenţă partenerilor săi moldoveni prin intermediul camerelor de comerţ.

● România ar trebui să investească mai mult în economia Moldovei, mai ales în sectoarele energetice şi bancare.

● Piaţa muncii din România ar trebui să fie pe deplin deschisă pentru muncitorii sezonieri din Moldova.

● Ar trebui să existe mai multe schimburi culturale, academice şi investiţii în societatea civilă moldovenească.

● Mass-media de limba română în Moldova ar trebui ajutată şi revigorată.

În plus, România ar trebui:

● Să reducă numărul de documente necesare pentru obţinerea vizei pentru cetăţenii moldoveni.

● Să pună în practică o procedură eficientă care să permită moldovenilor să obţină cetăţenia română în cele mai bune condiţii cu putinţă.

● Să lanseze o dezbatere publică în societatea românească privind relaţiile cu Moldova, astfel încât să explice şi să legitimizeze o politică mai costisitoare faţă de Moldova.

România va trebui să fie un membru pro activ, fără complexe, al familiei europene, mai ales în conturarea politicii externe a UE în privinţa Moldovei. Actualele eforturi privind politica externă ce vizează Moldova, făcute atât de România, cât şi de UE, nu sânt suficiente pentru a asigura o democratizare ireversibilă a Moldovei şi continuarea reformelor economice. Moldova trebuie să simtă beneficii vizibile ale reformelor. Doar printr-un efort comun şi concertat, alături de partenerii săi europeni, România îşi va atinge obiectivele, aducându-i împreună pe toţi românii în interiorul UE.

George Dură este cercetător la Centre for European Policy Studies din Bruxelles şi doctorand la Universitatea Catolică din Louvain.