Guvernul a aprobat editarea Enciclopediei Moldovei

14.08.2007

Guvernul Republicii Moldova a aprobat recent editarea Enciclopediei Moldovei în zece volume, care potrivit autorităţilor, va contribui la "promovarea imaginii şi la afirmarea Republicii Moldova în străinătate".

Nevoia apariţiei enciclopediei este justificată de către Academia de Ştiinţe prin schimbările importante din domeniile social, economic, politic, cultural, dar şi schimbările de mentalitate din societatea moldovenească.

În acelaşi timp, Academia de Ştiinţe constată că "publicaţiile enciclopedice din ultimii 10 - 15 ani, în marea lor majoritate tematice, nu reflectă nici pe departe fenomenle, evenimentele şi schimbările majore care au avut loc în societatea moldovenească."

Guvernul a hotărât ca în ediţia naţională a enciclopediei universale să fi incluse materiale referitoare la istoria culturii şi civilizaţiei mondiale şi situaţia contemporană a umanităţii, prioritate având între altele, litaratura, arta, religia, filosofia, dreptul, psihologia, demografia, economia.

25000 de exemplare

Conform planului adoptat, Enciclopedia va mai conţine materiale ce ţin de ştiinţele exacte şi ale naturii; articole despre politicieni sau oameni publici, personalităţi din diferite domenii, atât din străinătate, cât şi din ţară.

În acelaşi timp, Enciclopedia Moldovei va încerca să elucideze problemele privind trecutul şi prezentul istoric al Moldovei.

Raportul dintre materialul universal şi cel naţional se va delimita în funcţie de domeniile abordate.

Cele 10 volume ale Enciclopediei Moldovei vor fi editate în 25.000 de exemplare.

Primul volum, conform planului, trebuie să apară până în 2010, după care, până în 2020, câte unul într-un an.

Ultimul volum, în alb-negru, cu titlul-proiect "Republica Moldova" va fi editat doar în limba engleză, în 5000 de exemplare şi va fi, potrivit autorităţilor, "cartea de vizită a ţării" şi "prima lucrare complexă despre Republica Moldova".

De ce era nevoie?

Responsabilă de editarea enciclopediei este Academia de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul căreia a fost creată editura Enciclopedia Moldovei, unde vor mai fi editate pe viitor dicţionare şi enciclopedii finanţate de la bugetul de stat.

La elaborarea enciclopediei universale din Republica Moldova, conform hotărârii Guvernului, vor participa academicieni, reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor de învăţământ superior, personalităţi din domeniul culturii şi artelor, dar şi autorităţi publice locale şi centrale.

De asemenea vor mai fi angajate persoane din Republica Moldova sau din străinătate, în cazul în care va fi nevoie să contribuie la elaborarea enciclopediei.

Dar are sau nu nevoie Republica Moldova de o enciclopedie universală, într-o ediţie naţională, în condiţiile în care există o multitudine de enciclopedii în vânzare?


Autor: Maia Metaxa, Marin Turea
Sursa: http://www.bbc.co.uk/romanian/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

un comentariu

In opinia mea, tinand cont de faptul, ca puterea de stat se afla la neobolsevici, care au izbutit sa faca remanierea de cadre respectica , care sa la slujeasca cauza (de teapa vasile stati,sergiu nazaria si alti savanti ) noua Enciclopedie nu se va deosebi mult de editia anterioare ESM (Enciclopedia Sovetica Moldoveneasca)cu toate aberatiile istorice, cu o pronuntata orientare filorusa, antinationala si antidemocratica.
Unicul ce va fi nou, s-ar putea intampla sa fie biografiile marilor barbati ai neamului- Dumitru Motpan, Vadim Misin, Vasile Stati, Grigore Ojog,Eugenia Ostapciuc,Ion Gonta(post-mortem),Nicolae Andronic,Grigoe Eremia,Valentin Cunev, Tudor Leanca,Veronica Amramciuc,Victor Morev, Igori Smirnov, Ion Musuc, Andrei Sangheli etc.
A comentat Alexandru Moraru pe 22.08.2007, ora 21:29
 COMENTEAZA 


2