Bustul lui Eminescu, profanat la Străşeni
14.08.2007
Locuitorii oraşului Străşeni au descoperit în dimineaţa de ieri că bustul lui Mihai Eminescu, situat în faţa şcolii de artă din localitate a fost profanat de persoane neidentificate. Răufăcătorii au murdărit statuia cu noroi, au desenat o svastică, însoţită de cuvinte obscene, şi au înlocuit florile depuse cu o zi înainte, cu „buchete” din frunze de stânjenel. Mai multe persoane care au descoperit infracţiunea au constatat că vandalii au acţionat după ce, cu o zi înainte, autorităţile locale, însoţite de locuitorii oraşului au sărbătorit Ziua internaţională a tineretului, în cadrul manifestaţiilor fiind depuse flori la monumentul poetului.
În dimineaţa de ieri, la Consiliul raional Străşeni, a fost convocată o şedinţă operativă, la care au participat preşedintele raionului, comisarul oraşului Străşeni, comisarul raionului, consilierii şi şefii de direcţii. În cadrul şedinţei au fost discutate mai multe aspecte legate de acest incident şi au fost sesizate persoanele responsabile în soluţionarea problemei. De asemenea, organele de poliţie raionale şi orăşeneşti au iniţiat o anchetă pe acest caz, pentru a-i prinde şi a-i pedepsi pe vinovaţi.
O situaţie similară a mai fost înregistrată în Străşeni, când un grup de persoane neidentificate au profanat monumentul lui Ştefan cel Mare din această localitate. În acest caz, până în prezent, organele de anchetă nu au reuşit să-i găsească pe infractori.
Solicitat de FLUX să comenteze această situaţie, vicepreşedintele raionului Străşeni, Constantin Ioniţă, a fost de părere că motivul principal care le-a determinat pe aceste persoane să comită actul de vandalism o constituie faptul că în raionul Străşeni s-a schimbat puterea după ultimele alegeri locale generale. „După alegerile din 3 iunie curent, la conducerea raionului nostru au venit forţele democratice. Admitem că acest act de vandalism reprezintă expresia unui anumit grup de persoane care nu acceptă noua situaţie creată. Desigur, s-ar putea să greşim şi nu existe nici o legătură cu schimbarea de putere. Sperăm, însă, ca după desfăşurarea anchetei, să cunoaştem exact ce s-a întâmplat care au fost adevăratele motive”, a spus Constantin Ioniţă.
5 comentarii
P.S. Doar stiti la noi cum este politia cu mai pitina carte si mai multi muschi
Afara cu rusnacii !