Despre “Limba noastra cea romana” cu Iurie Rosca

01.09.2007

Credeti ca astazi mai este actual si oportun sa marcam la 31 august sarbatoarea "Limba noastra cea romana"?Categoric da. Ca fosta natiune captiva, ca popor supus unei deznationalizari metodice din 1812 si pana cel putin in 1989, sub ocupatie ruseasca si apoi sovietica (adica sub acelasi ocupant, dar sub alt regim politic, la fel de sovin), cu exceptia scurtei perioade interbelice, care ne-a ferit de o asimilare completa, avem nevoie si astazi de o lunga si profunda perioada de reabilitare a fiintei noastre nationale, mutilate sub presiunea unei limbi si culturi straine atata amar de vreme. Iar limba nationala este cea mai puternica purtatoare a identitatii noastre.
As face trimitere aici la ultima lucrare a celebrului istoric american de la Universitatea Harvard Samuel P. Huntington “Cine suntem?” (“Who are we?”), o carte care ia in dezbatere cu o intensitate si elocventa de exceptie problema identitatii nationale a americanilor. Ea ar putea fi luata ca punct de reper atunci cand vizam chestiunea profilului nostru identitar. Atunci cand vorbim de confuzia identitara care framanta societatea noastra si care divizeaza clasa politica este bine sa retinem de pilda o idee formulata de cercetatorul american in felul urmator: “Interesele nationale sunt determinate de identitatea nationala. Inainte de a putea sa le definim, trebuie sa cunoastem cine suntem”. Preocuparea autorului e perfect valabila si pentru noi. Asa cum pentru americani elementele-cheie care le definesc fiinta sunt limba engleza si traditia anglo-saxona, alaturi de sentimentul religios sau de crestinismul protestant, pentru noi limba si traditia istorica romaneasca, alaturi de crestinismul ortodox formeaza componentele de baza ale identitatii noastre inconfundabile. Limbile si cultele minoritare nu sunt excluse de aici, ele fiind complementare limbii si credintei majoritatii considerabile a populatiei bastinase, cu toate drepturile asigurate de legile si institutiile unui stat democratic. Poate cu alta ocazie merita sa dezbatem si teza aberanta despre asa-numitul popor polietnic, despre multiculturalism si alte rataciri ale stangii, care bantuie in capul unor propagandisti ai puterii, astfel imitandu-se unele ticuri intelectuale din anumite cercuri academice stangiste din Occident, idei care cauta sa recicleze desueta teza marxista despre internationalismul proletar.
De prin 1987 incoace, deci de cam douazeci de ani, monologul imperialist rusesc asupra falsei noastre identitati, monolog impus prin teroare si crima, a fost succedat de un dialog, de o polemica dura dintre purtatorii virusului imperial pe de o parte si exponentii viziunii nationale, patriotice sau nationaliste, cum ar spune Huntington imprimand termenului conotatia perfect pozitiva, pe de alta parte. E o lupta de idei necesara si inevitabila, care trebuie sa aiba pana la urma o incununare frumoasa. Azi, de exemplu, guvernantii sunt in tabara moldovenistilor antiromani, iar noi, opozitia democratica si nationala (al doilea element nu e mai putin important decat primul), suntem printre militantii pentru afirmarea fireasca a valorilor nationale romanesti in Republica Moldova. Nu cred ca e cazul sa ne lamentam pentru aceasta situatie, ci sa ne bucuram ca, spre deosebire de inaintasii nostri, avem sansa sa ne bucuram de libertatea de exprimare si de celelalte libertati fundamentale pentru a ne sustine optiunile.
Declaratia de Independenta a tarii noastre consacra pentru vecie numele adevarat al limbii noastre – LIMBA ROMANA, aceasta Declaratie fiind actul de intemeiere a tarii, certificatul ei de nastere, singurul document juridic peren, sacrosant, care la fel ca si Biblia, nu poate fi revizuit, redactat, modificat sau completat. Asta in timp ce Constitutia poate fi revizuita, iar articolul 13, care inca mai mentine formula gresita stiintific de limba moldoveneasca, poate si trebuie sa fie redactata de catre viitorul Parlament in 2009, urmand ca textul Legii Fundamentale sa fie adus in concordanta cu cel al Declaratiei de Independenta, pentru ca altfel nu se poate si nici nu e cazul. Mai mult decat atat: in 2009, dupa 20 de ani de la adoptarea Legii cu privire la functionarea limbilor pe teritoriul RSSM, va trebui sa elaboram si sa adoptam O NOUA LEGE CU PRIVIRE LA LIMBA DE STAT, care sa corespunda noilor realitati si sa ia in consideratie toata experienta, deseori negativa, a celor 20 de ani. Sa nu uitam ca la 31 august 1989 legea respectiva a fost adoptata cand inca nici nu existam ca stat independent, ci doar ca parte a URSS, de aici si toate limitele si carentele inerente textului respectiv, care are totusi meritul exceptional de a fi recunoscut pentru prima data oficial unitatea limbilor “moldoveneasca” si romana si mai ales sa stipuleze revenirea la ALFABETUL LATIN ca element identitar-cheie, interzis sub ocupatia sovietica. Apropo, in zona aflata sub ocupatia militara a Rusiei, Transnistria, deloc intamplator, alfabetul latin este interzis pana azi, bastinasii fiind fortati sa scrie in continuare cu alfabet rusesc. Acea noua lege ar trebui sa preia si experienta tarilor baltice, a Ucrainei si a Georgiei, care au parcurs aceeasi cale de afirmare ca state independente, precizand cu mai multa rigoare prezenta obligatorie a limbii romane in spatiul public si in institutiile de stat, in corespondenta oficiala si in sfera serviciilor etc. Dupa atatia ani de confruntare pe marginea numelui limbii cred ca e cazul sa gasim solutii care sa deconflictualizeze acest “razboi fratricid”, scriind numele corect stiintific al limbii noastre, limba romana, care, totodata, este numita in mod curent in cadru neoficial si limba moldoveneasca. Altfel zis, se impune distinctia clara dintre norma stiintifica si uzul curent, termenul de manual si cel folosit in paralel cu functie de sinonim neoficial. Relatia dintre cele doua nume trebuie sa devina de complementaritate, nu de excludere reciproca, iar antiromanismul trebuie tratat exact cum ai trata un virus (de aceasta data de sorginte sovieto-imperiala).
Ziua de 31 August trebuie sa ramana Sarbatoare Nationala si pentru ca a fost o zi cand romanii aflati sub ocupatie sovietica abandonau postura de victime, de consumatori ai istoriei, impuse prin forta armelor, si deveneau in mod miraculos CREATORI AI ISTORIEI. Atunci, la 31 August 1989, dupa ce avuse loc prima MARE ADUNARE NATIONALA din 27 august 1989, care revendicase in mod imperativ LIMBA DE STAT si ALFABET LATIN, in momentul in care dezbaterile din Sovietul Suprem al RSSM, transmise in direct la radio, au inceput sa incline balanta spre varianta de doua limbi de stat, oamenii au alergat ca la incendiu din toate colturile orasului si din afara Chisinaului spre cladirea Teatrului de Opera si Balet, unde avea loc sesiunea, pentru a-si salva limba. Am fost uimit pentru toata viata de prezenta femeilor cu pruncii in brate si a celor gravide, care se avantau asupra militienilor, fara pic de agresivitate, cu lacrimi in ochi si cu hotarare, in dorinta de a ajunge in sala de sedinte si a-si striga vrerea de libertate si dreptul de a-si vorbi si scrie LIMBA MATERNA. Asa se manifesta instinctul matern, instinctul autoconservarii nationale.
MARTURISEC CA A FOST ANUME ASA, PENTRU CA SI EU AM FOST ACOLO.
In felul acesta, in valtoarea evenimentelor anilor 1988-1992, populatia romaneasca de la Rasarit de Prut, redusa la tacere prin asasinare, foamete, colectivizare si deportari, prin impunerea fricii ca norma comportamentala sub dictatura comunista, se manifesta din plin ca o natiune politica moderna. Avantul miscarii de eliberare nationala, idealurile formulate de liderii acesteia, efortul recuperator al constiintei nationale s-a ridicat la inaltimea secolului XIX, care a marcat formarea natiunilor moderne.
Il citez din nou pe Samuel P. Hungtinton: “O natiune este o comunitate imaginara, cum s-a exprimat Benedict Anderson. Mai exact, ea este o comunitate rememorata, o comunitate cu o istorie imaginara, ea se autodefineste prin memoria sa istorica. Nici o natiune nu exista in absenta istoriei nationale, pastrate cu sfintenie in memoria poporului sau, cu suferintele si triumfurile ei, cu eroii si ticalosii sai, cu inamici si razboaie, cu infrangerile si victoriile ei.”
Pentru a fortifica memoria colectiva asupra valorilor nationale, elitele academice, culturale, politice trebuie sa se preocupe in mod consecvent si sistematic de o vasta pedagogie nationala, aducand in atentia semenilor, prin manuale, carti, filme, Internet, mass-media momentele semnificative ale trecutului. Iar atunci cand vorbim de trecut, nu ne referim doar la perioade indepartate, ci si la trecutul istoric recent si imediat, asta tocmai pentru a consolida natiunea politica si statul nostru pe baza unor valori si modele superioare.
La o lectura atenta a textului Declaratiei de Independenta putem gasi cateva date de o importanta istorica majora, care merita sa fie trecute in calendarul oficial al tarii ca SARBATORI NATIONALE:
* 27 APRILIE – ZIUA DRAPELULUI NATIONAL (In 1990 Parlamentul a adoptat TRICOLORUL ca drapel de stat al tarii). Sarbatoarea poate purta si numele ZIUA TRICOLORULUI;
* 23 MAI – ZIUA REPUBLICII MOLDOVA (In 1991 Parlamentul anuleaza vechea denumire sovietica si adopta numele tarii noastre – Republica Moldova. Ziua numelui statului merita sa fie marcata oficial);
* 23 IUNIE – ZIUA SUVERANITATII (In aceasta zi a anului 1990 Parlamentul declara Suveranitatea RSSM);
* 27 AUGUST – ZIUA INDEPENDENTEI (In 1991 Parlamentul adopta Declaratia de Independenta);
* 31 AUGUST - ZIUA LIMBII ROMANE (In 1989 a fost adoptata Legea privind Limba de Stat si revenirea la Alfabetul Latin).
Urmand exemplul celei mai prospere si religioase natiuni de pe glob, care este cea americana (vezi acelasi autor), trebuie sa invatam si noi sa cream un vast evantai de simboluri, rituri si ceremonii nationale.
Acelasi Huntington afirma: „Multe natiuni au multe simboluri ale identitatii lor si Statele Unite nu sunt o exceptie... Insa ele sunt totusi o exceptie in felul cum drapelul lor domina asupra tuturor celorlalte simboluri prin omniprezenta sa in peisajul american. In multe tari drapelul national este arborat pe cladiri publice si monumente nationale, rareori altundeva. In Statele Unite, dimpotriva, el se inalta pe fatadele caselor si intreprinderilor, in salile de concert si pe stadioanele sportive, in cluburi si sali de clasa... Americanii au o sarbatoare nationala, Flag Day, pentru a aduce un omagiu drapelului lor si poate ca sunt singurul popor care are o astfel de zi... Drapelul, asa cum au mentionat mai multi cercetatori, a devenit in esenta un simbol religios, echivalentul Crucii pentru crestini... Drapelul trebuie protejat la fel cum este protejat caracterul sacru al simbolurilor religioase... Drapelul este emblema autoritatii nationale... Pentru cetateni el este simbolul unei adoratii patriotice, el intruchipeaza tot ce reprezinta tara sa – institutiile sale, realizarile sale, lungul sir al mortilor eroice, povestea trecutului sau, promisiunea viitorului sau.”
De ziua nationala a Republicii Moldova, 27 august, mi-am arborat Tricolorul la poarta. Cred ca ar fi bine sa avem cu totii grija ca, alaturi de sfanta cruce, sa inaltam in spatiul public si privat drapelul national, acesta urmand sa devina un element permanent al identitatii noastre.
Astazi, cand inca mai bantuie stafia mitologiei sovietice, cu Lenin, eroi ai unei cauze nedrepte si pierdute, avem datoria sa ne gandim cu toata seriozitatea la recladirea temeinica a viziunii noastre asupra trecutului si asupra reperelor fundamentale ale statului nostru.
Mandria de a fi cetatean al Republicii Moldova nu se poate baza pe falsuri si improvizatii, nici pe clisee cominterniste. Patriotismul nostru se poate consolida tragandu-si seva din LIMBA, CULTURA, BISERICA SI TRECUTUL NOSTRU.
Alaturi de simbolurile si evenimentele-cheie, care trebuie sa reliefeze identitatea noastra, un loc aparte ii revine RAZBOIULUI PENTRU INDEPENDENTA din 1992. Reluand maxima potrivit careia „razboaiele au creat natiunile” in epoca afirmarii natiunilor moderne care se debarasau de imperii in secolul XIX, ar putea sustine fara nici o exagerare ca scurtul si sangerosul razboi moldo-rus de pe Nistru constituie o pagina de aur in procesul de afirmare a natiunii politice moderne din tara noastra. Reluand un titlu celebru al unei carti apartinand faimoasei frantuzoiace Helene Carrere d’Encausse, membru al Academiei Franceze, sfarsitul Imperiului Sovietic a insemnat gloria natiunilor sau, in versinea romaneasca a lucrarii, TRIUMFUL NATIUNILOR. Iar renasterea din cenusa a popoarelor subjugate a decurs, cum era si firesc, sub semnul recuceririi drepturilor la limba materna, la trecut si, prin urmare, la un viitor liber. O alta frantuzoiaca renumita, care a vizitat Chisinaul in acea perioada de avant a miscarii de eliberare nationala, istoric si ea, Francoise Thom, scriind o lucrare despre aceeasi perioada, o definea „Sfarsiturile comunismului”. Este adevarat ca dupa avantul anilor 1989-1991 au venit si momente lungi de recul, iar comunismul spulberat in intreg fostul lagar socialist a revenit surprinzator in Republica Moldova. Intr-o alta forma, in conditii de pluralism politic si libertati democratice, dar cu aceleasi nostalgii si dogme sovietice, care sufera de o inadaptare crasa la ziua de azi. S-a intamplat asa ca neo-comunismul de dupa prabusirea
URSS a revenit ca o stafie, vorba lui Marx, in tara noastra. Si totusi spiritul de libertate, dragostea de tara, aspiratia spre un viitor demn si european au cuprins ireversibil sufletele cetatenilor Republicii Moldova. ISTORIA, CULTURA, BISERICA SI LIMBA ROMANEASCA devin, in pofida tuturor prigoanelor si ratacirilor unor guvernanti trecatori, elemente identitare fundamentale ale REPUBLICII MOLDOVA, stat independent si democratic.
Cu inima curata, cu elan patriotic netrecator, cu dragoste pentru Domnul nostru Iisus Hristos si pentru Tara noastra, cu iubire pentru Limba mamelor noastre si a strabunilor nostri, stiu ca viitorul e in mainile noastre. El va fi exact asa cum il profetizam noi.