Movilă s-a arătat deschis şi dispus să colaboreze

09.09.2007

Doi dintre reprezentanţi tinerilor basarabeni aflaţi la studii în România, Sergiu Răcilă şi Tatiana Istrate, s-au întâlnit astăzi, cu deputatul român Petru Movilă. Cei doi au adus în atenţia demnitarului român cele mai acute probleme cu care se confruntă aceştia printre care problema vizelor, a permisului de şedere temporară în România, a cetăţeniei, precum şi cea a burselor.

Movilă s-a arătat deschis şi dispus să colaboreze cu reprezentanţii tinerilor români de pretutindeni pentru a se familiariza cu problemele acestora, urmând ca ulterior să insiste pe lângă organele şi instituţiile responsabile de soluţionarea acestora.

Petru Movilă şi-a exprimat indignarea şi îngrijorarea mai ales în legătură cu faptul că bursa studenţilor basarabeni nu a mai fost mărită din 1997. Acesta a promis, în acest sens, să facă demersurile necesare la Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la Bucureşti, astfel încât aceasta să fie cel puţin reactualizată în raport cu salariul minim pe economie sau coşul minim de consum.

Movilă a mai mentionat că cele mai grave probleme le va ridica sub forma unor proiecte de lege pe care le va propune spre examinare Parlamentului de la Bucureşti.

Pentru Movilă, deputat de Iaşi al Partidului Democrat din România, a lansat astăzi, în parteneriat cu Partidul Popular Creştin Democrat din R. Moldova, prima serie de audienţe la Chişinău cu cetăţenii moldoveni şi cei români care se află pe teritoriul Republicii Moldova.


Autor: basarabeni.ro
Sursa: http://www.basarabeni.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

3 comentarii

Apreciem efortul depus de dvs pt rezolvarea problemelor cu care se confrunta tinerii basarabeni aflati in Romania.
A comentat vlad Durnea pe 09.09.2007, ora 19:54
...intr-un final, ar trebui marita aceasta bursa, avem nevoie si de fapte nu doar de promisiuni...apreciem intetiile dumnevoastra.
A comentat badboy pe 10.09.2007, ora 00:18
Stimate Badboy ,Organizatiile Studentilor Basarabeni sunt portavocea tinerilor din romania.Ei sunt cei care vin cu propuneri,solutii, etc.Guvernul este organul executiv,faptele le asteptam de la ei.
A comentat Vlad Durnea pe 10.09.2007, ora 00:30
 COMENTEAZA 


2