Ministerul de Externe de la Chişinău, reacţie dură la audienţa deputatului PD de Iaşi, Petru Movilă
10.09.2007
Însărcinatul cu afaceri din cadrul Ambasadei României la Chişinău, Monica Sitaru, a fost convocată la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova pentru „explicaţii în legătură cu audienţa deputatului PD de Iaşi, Petru Movilă”.
În cadrul întrevederii, Monica Sitaru a fost pusă la curent în legătură cu „îngrijorarea autorităţilor moldoveneşti privind informaţiile vehiculate în presa de la Chişinău despre intenţiile unui deputat al Parlamentului României de a organiza la Chişinău „primirea în audienţă” a cetăţenilor Republicii Moldova”.
În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene „a exprimat speranţa că autorităţile române vor întreprinde acţiunile care se impun, pentru a nu crea precedente de acest gen”.