România abordează situaţia studenţilor basarabeni
18.09.2007
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut ministrului de externe, Adrian Cioroianu, la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, să rezolve situaţia studenţilor din Republica Moldova care învaţă în România şi au probleme în obţinerea vizei.
Premierul a arătat că a aflat din presă de faptul că studenţii din Republica Moldova care studiază în România sunt îngrijoraţi că, din cauza aglomeraţiei la consulatul românesc, nu vor putea primi vizele.
„Am văzut o serie de semnale potrivit cărora studenţii basarabeni care studiază în România sunt îngrijoraţi că, din cauza aglomeraţiei, nu vor putea primi vizele şi vor întârzia la cursuri."
"Vă rog să cereţi Consulatului să proceseze cu rapiditate aceste cereri, în aşa fel încât studenţii să poată să-şi obţină vizele în timp”, a subliniat premierul Tăriceanu.
Ministrul de Externe l-a asigurat pe premier că a dispus deja ca studenţii să intre "pe un culoar aparte" şi că nu vor fi probleme în procesarea rapidă a solicitărilor de acordare a vizelor.
Acum câteva zile, Organizaţia Studenţilor Basarabeni trimisese o scrisoare deschisă autorităţilor române responsabile cu educaţia în care solicită emiterea de urgenţă a ordinului de aprobare a dosarelor candidaţilor la facultăţile din România.
Autorii scrisorii spuneau că cei admişi ar trebui să fie anunţaţi din timp aşa încât să aibă vreme să îndeplinească toate formalităţile legate de acordarea vizei pentru România.
Reprezentantul organizaţiei studenţilor basarabeni, Vlad Durnea, spune că anul trecut ordinul prin care au fost aprobate dosarele celor 1000 de studenţi basarabeni care au obţinut burse de studii la facultăţile din România, a fost emis cu o lună înainte de începerea anului universitar.
Doamne fereste ce nebunie...inainte cu o luna,dar acum inainte cu o saptamana,,super...vin odata rezultatele alea sau mai dorm?