Regele Mihai ii indemana pe studentii basarabeni sa-si pastreze obiceiurile, limba si credinta

20.09.2007

"Am spus-o intotdeauna. Basarabia este pamant romanesc si basarabenii sunt romani.Ar trebui, pe cat se poate, ca acestia sa nu-si uite limba, originea si sa-si pastreze credinta lor in biserica. Pentru ca acum sunt multe tendinte', a spus regele Mihai (foto), care i-a indemnat miercuri pe studentii basarabeni sositi la Palatul Elisabeta sa nu-si uite obiceiurile, limba si credinta".

Fostul suveran roman s-a intalnit cu un grup de studenti si profesori ai Facultatii de Istorie si Etnopedagogie din cadrul Universitatii Pedagogice de Stat Ion Creanga din Chisinau.

Pe parcursul intalnirii, regele Mihai a raspuns la intrebarile adresate de studenti. Majoritatea intrebarilor se refereau la rolul fostului suveran in scurtarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, sentimentele acestuia fata de modul in care a fost primit, in anii '90, de romani, ca si fata de greutatile perioadei exilului.

"S-au spus si se spun inca atatea lucruri oribile despre monarhie. E foarte greu sa intelegi care a fost rolul monarhiei in Romania incepand cu regele Carol si pana la plecarea noastra", a afirmat fostul suveran, citat de Rompres.


Autor: RGN
Sursa: http://www.rgnpress.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

11 comentarii

BASARABIA - PAMANT ROMANESC!
A comentat Mariuca pe 21.09.2007, ora 11:20
UNIRE FRATILOR,PENTRU CA NUMAI UNIREA NE VA SCAPA DE INFLUENTA MOSCOVEI ASUPRA CHISINAULUI. SUNTEM ROMINI SI PUNCTUM.
A comentat regy pe 21.09.2007, ora 13:34
Ba numai pamantul e romanesc , dar restul ?
A comentat vladimir pe 21.09.2007, ora 13:35
pt vladimir Dar,restul se va reabilita cu timpul si generatii. Cu valori Europene dimocratice, si cultura si obiceiurile frumoase ROMANESTI .
TRAIASCA ROMANIA MARE ! ! !
A comentat Slavic (Franta) pe 21.09.2007, ora 14:13
deacord
A comentat Kate pe 21.09.2007, ora 16:54
ma Slavic(Franta) ,ce inseama aia "dimocrat" ?,ai ramas corigent la limba romana ? sau n-ai toate tastele la tastatura .
probabil tastaturile franceze nu au "e"
A comentat vladimir pe 21.09.2007, ora 17:55
Pt vladimir : Extraordinar ,ce destepti, draga.
E adevarat ca cu timpul uit sa scriu corect in Limba Romana,si acum ce trebue sa ma scarmolesti in cur.Sa-ti vezi de treaba si nu cauta purici in capul altuia ,ci intral tau.
Ia ma ce destepti in pu----la calului sa mai gasesc pe aici.
A comentat Slavic (Franta) pe 22.09.2007, ora 19:45
NOI , toti acei care ne conectam pe sit-eul Basarabeni.ro si meditam si apoi COMENTAM
evenimentele politice,economice,culturale.
Nu e corect, sa ne luam unii de altii pt tot felul des ..........
Aici ,nu e un forum pe tema libera.
Spatiul asta e pt coomentarile articolului,care e mai sus.
A comentat Slavic (Franta) pe 22.09.2007, ora 19:57
Pai, poate sa ne indemne la multe omul asta care ne-a lasat in voia sortii...???are el dreptul sa ne indemne la ceva....dupa '44???daca isi indemna armata sa lupte pana la moarte pentru pamantul romanesc atunci mai indreptam urechea la indemnele lui.Vorbe-n vant...
A comentat maverick pe 24.09.2007, ora 11:47
Eu acum invat in ROMINIA-Bucuresti, oamenii de aici sunt deosebiti,m-au incurajat sa merg mai departe pentruca aveam un dor nebun de casa.Colegii mei au inteles ca in Basarabia nu se face carte, ca totul se face prin spaga,aici din contra:vei avea un viitor bun si vei fi sigur ca vei ajunge cineva in viata. De ce multa populatie pleaca din Basarabia? De ce statul moldovean nu face ca noi de o dragoste sa stam in tara. sa investim bani in ea,sa simtim si noi ceva in viata asta. Dar nu se poate si cred ca degraba nici ca se va putea.Traiasca Rominia!!!
A comentat Giggs pe 24.09.2007, ora 15:41
Un mare salut pentru toti basarabenii care studiaza in Rominia.Eu vreau sa va urez succese mari pe planul invatamintului si sa ne vedem in decembrie acasa.Tot un mare salut pentru toti din Cociulia,Cantemir care au aratat prin multa munca depusa ca suntem ,,cei mai tari''.SUCCESE FRATILOR!Cu mult drag Gheorghe MOVILA din Bucuresti. daca doriti sa ne tinem la curent cu orice scrieti-mi pe siteu-l:gheorghemd@mail.md
A comentat Giggs pe 24.09.2007, ora 15:50
 COMENTEAZA 


2