A fi sau a nu fi roman?

03.10.2007

Intrebarea din titlu

nu adauga nimic semnificativ in ecuatia destinului conationalilor nostri din Romania. In mod absolut, este indiferent ce nationalitate ai, conteaza valoarea individuala si capacitatea de a raspunde "prezent" sanselor pe care ti le ofera viata. Oamenii insa nu exista in afara unei limbi, a unei colectivitati dotate cu insemne ce ii diferentiaza, incat aceeasi intrebare formulata la est de Prut capata valentele unei optiuni dramatice. A fi roman, pe timpul Uniunii Sovietice, in Basarabia,constituia un delict politic: in pasaportul pe care il primeai o data cu implinirea majoratului erai scris "moldovean", nu aveai nici un drept de decizie asupra nationalitatii. "Romani", notati ca atare in actele starii civile, locuiau in regiunea Cernauti, nordul Bucovinei, de unde veneau la Chisinau sa-si faca studiile. Acesti tineri nimereau imediat in vizorul Securitatii, si chiar stabilindu-se, majoritatea dintre ei, dupa absolvire, in RSS Moldoveneasca, purtau stigmatul originii lor "suspecte" pana la sfarsitul zilelor.

Revendicarea euforica a valorilor nationale in Moldova anilor ’90, in mod paradoxal, a obnubilat adoptarea celorlalte reforme, la fel de vitale. In timp ce basarabenii traversau revirimentul lor romantic si inaltator, fostii nomenclaturisti acaparau avutul public si parghiile puterii. Nu s-au lasat mai prejos, trebuie spus, nici "purtatori de megafoane" din agora moldoveana, reciclandu-se in prosperi oameni de afaceri sau devenind sinecuristi ai statului roman, iliescizat – un fel de "patrioti romani" de serviciu. Dupa ce au cunoscut crunta dezamagire a unei tranzitii ce seamana mai degraba cu un genocid decat cu o transformare capitalista, azi, a fi roman, pentru majoritatea basarabenilor, in special pentru cei tineri, reprezinta o oportunitate economica; ideea nu mai pastreaza mare lucru din nobletea idealului pentru care militai, odinioara, privind cu emotie la harta Romaniei Mari sau citind cu lanterna sub plapuma "opera politica" a lui Mihai Eminescu, interzisa de sovietici.
Ar trebui oare blamati moldovenii pentru "pragmatismul" lor? si in cazul romanilor din Romania, destui dintre ei si-au inceput biografia postdecembrista prin a striga: "Nu ne vindem tara!" si "Moarte intelectualilor!", iar aderarea la Uniunea Europeana, ulterior, au vazut-o nu neaparat ca pe implinirea unui "vis milenar", pentru care au luptat generatii de stramosi, ci – mult mai teluric – ca pe o sansa de a circula liber si a munci legal in Occident. Moldovenii nu s-au bucurat nici macar de reusitele "trunchiate" ale romanilor din ultimii 17 ani: totul, absolut totul pentru ei – restituirea proprietatilor, lustratia si dekaghebizarea, studiile de nivel occidental si aderarea efectiva la Uniunea Europeana – incepe sau ar putea sa inceapa cu redobandirea cetateniei romane. Traian Basescu vorbea, recent, pe buna dreptate, despre "obligatiile morale si politice" ale statului roman fata de fostii sai cetateni si descendentii acestora din Basarabia, incorporati cu forta in URSS, deoarece pentru cele 23 de milioane din interior, Romania a mai facut cate ceva dupa 1989. Nu exista nici un dubiu asupra legitimitatii actului de reacordare a cetateniei romanilor "din teritorii". Discutia trebuie purtata asupra modului in care acest lucru se produce efectiv.
Problema e ca vorbim mult si facem putin. Declaratiile presedintelui cu privire la acordarea cetateniei romane unor moldoveni de origine rusa nu trebuie sa implice relaxarea exigentelor legate de cunostintele de limba si istorie romaneasca, ci sa atace durata mult prea lunga a procedurii. Zeci de mii de etnici romani din Republica Moldova asteapta de ani de zile sa le fie examinate dosarele. Procesul de redobandire a cetateniei romane a fost complet blocat in 2003 sub guvernarea Nastase, si in pofida unor decizii salutare ale actualului guvern, situatia nu s-a schimbat in chip esential, ba a mai venit si cosmarul vizelor. Intre timp, Voronin tipa in gura mare ca Romania ii "fura" cetatenii; volens nolens, s-au sesizat si unii oficiali de la Bruxelles, iritati de lamento-ul Chisinaului. Romania pare sa fi pierdut razboiul informational in aceasta problema, fara ca barem sa fi avut motive reale sa fie probozita. Nu e absurd, nu e ridicol ca am ajuns aici?
Cred ca minoratul in care se zbate chestiunea cetateniei pentru moldoveni rezida in incapacitatea societatii romanesti de a-si formula o conceptie limpede cu privire la Basarabia. Viitorul Republicii Moldova este incert nu pentru ca acest stat nu ar avea legitimitate istorica – el fiind, simbolic vorbind, "fructul" unui mariaj criminal intre Hitler si Stalin –, ci intrucat acest stat nu a reusit sa le ofere cetatenilor sai solutii existentiale viabile. Dincolo de altruisme si gesturi caritabile cu o finalitate echivoca, Romania trebuie sa vada in moldovenii de peste Prut o resursa umana pretioasa pentru reconstructia sa interna, iar aceasta campanie, odata declansata, va antrena numaidecat si Moldova pe o panta a evolutiei pozitive, imprimandu-i un curs democratic si proeuropean.
Cum vor evolua lucrurile mai tarziu nu stim, mesagerii viitorului, deocamdata, intarzie sa apara. Ii vom astepta degeaba, daca nu vom gasi un gram de vizionarism pe malurile Dambovitei. Ne trebuie, urgent, o idee pentru Romania de maine, in locul degringoladei la care asistam azi.