Un guvern responsabil nu ar lăsa Republica Moldova fără o soluţie de securitate

10.10.2007

Recentele alegeri din Ucraina şi perspectivele unui guvern stabil pot crea premise interesante pentru Republica Moldova în consolidarea securităţii şi implementarea reformelor. Într-adevăr, astăzi s-au deschis două direcţii probabile de negocieri: cea mai fezabilă, cea a unei coaliţii oranj majoritare cu două sau trei partide – Blocul Iulia Timoşenko, Blocul Naşa Ukraina – Autoapărarea Populară cu sau fără Blocul Litvin – sau o a doua variantă lansată de peşedintele Iuşcenko, respectiv „Marea coaliţie” fără comunişti, practic o reluare a variantelor Ehanurov şi post Ehanurov pe direcţia Naşa Ukraina - Partidul Regiunilor.

Ce trebuie spus este faptul că Partidul Regiunilor nu s-a schimbat peste noapte. Şi nici Victor Ianukovici nu a devenit brusc prooccidental. Însă realismul şi pragmatismul unora din membrii săi, ciocnirea cu preţurile la gazele naturale şi cu oligarhii ruşi „privaţi” sau „de stat” a creat o nuanţă cu un puternic conţinut de naţionalism economic. Mai trebuie menţionat că liderii Regiunilor au formulat acceptarea NATO ca soluţie până în apropierea alegerilor, când sondajele au arătat că miezul electoratului rusofon pleacă spre Partidul Comuniştilor, readus în Parlament, care a revenit la neutralism (fără atacarea sau respingerea a priori a NATO) şi la opţiunea „limba rusă ca a doua limbă în stat”.

Nu e mai puţin adevărat că şi celelalte partide politice s-au schimbat, şi-au nuanţat poziţiile şi şi-au lărgit spectrul de aderenţă. În timp ce Partidul Iulia Timoşenko, mizând pe un populism susţinut, a preluat masiv votanţii socialiştilor lui Moroz, ai Regiunilor, menţinându-şi votanţii naţionalişti, partidul preşedintelui Iuşcenko a menţinut dezideratele prooccidentale şi pro-NATO, dar s-a arătat mai flexibil în ceea ce priveşte relaţiile cu Federaţia Rusă.
Cred că astăzi toate partidele majore realizează ameninţările la adresa securităţii Ucrainei şi condiţionalitatea din relaţiile cu Federaţia Rusă, dar şi limitele de mişcare ale Uniunii Europene în viitorul apropiat şi lipsa de coincidenţă a posibilităţilor sale cu aşteptările prooccidentalilor ucraineni.

De aici şi faptul că, dincolo de dominantele care au rămas aceleaşi şi ţin de pregătire, cultură şi mediu, care îl fac pe Victor Ianukovici să-şi merite caracterizarea de prorus (fără absolutizări) şi pe liderii oranj să-şi conserve statutul de prooccidentali, partidele sunt astăzi chiar mai miscibile, se pot alia în diferite formule, mai mult chiar decât în perioada imediată de după revoluţia oranj.

În consecinţă, indiferent de formula de alianţă la guvernare, de majoritate parlamentară şi guvernamentală, sensul dezvoltării relaţiilor şi orientării pe valori a viitorului executiv este clară. Deja studiul publicat de Trilaterala de think-thank-uri România - Republica Moldova - Ucraina anul acesta arată o seriozitate în realizările Ucrainei atât în direcţia reformelor şi angajamentelor din Planul de Acţiuni cu Uniunea Europeană, cât şi în sensul reformelor din sectorul de securitate, respectarea Planului Individual special cu NATO şi apropierea de Alianţă. Şi aceasta s-a întâmplat în ciuda instabilităţii şi secvenţelor electorale repetate de la Kiev şi a stabilităţii încremenite în proiect a majorităţii şi Guvernului Republicii Moldova.

Ucraina – mult mai credibilă decât Republica Moldova

Ucraina este astăzi mult mai credibilă în reforme şi în orientarea sa democratică, iar noile schimbări arată încurajator, precum şi viitorul statului ce va avea un guvern stabil şi cu acoperire politică. Acest lucru nu poate decât să fie avantajos pentru Republica Moldova, în primul rând, prin efectul de model, în al doilea rând, prin efectul de antrenare pe care Ucraina îl poate avea pentru Republica Moldova, în direcţia sa prooccidentală şi reformistă, în fine, pentru a determina paşi importanţi în teren, în integrarea districtelor de răsărit ale Republicii Moldova.

Republica Moldova are doar doi vecini, România şi Ucraina, unul membru al Uniunii Europene şi a NATO, altul dornic să se apropie de acest deziderat pe calea reformelor, a îndeplinirii criteriilor de acces în Membership Action Plan al NATO şi a criteriilor de la Copenhaga, plus în relaţia cu Uniunea Europeană. Nu cred că, în acest context, Republica Moldova îşi poate permite să tolereze un leadership care negociază pe sub masă, în afara cadrului oficial, cu Federaţia Rusă chestiunea nistreană sau că îşi va permite să îşi clameze o neutralitate cu trupe străine fără statut pe teritoriul său naţional, lăsând vecinilor săi sarcina propriei sale securităţi.

Mai mult, cred că în cazul unei abordări realiste şi pragmatice a relaţiilor bilaterale la răsărit de către diplomaţia românească, prin continuarea dialogului şi cooperării foarte bune cu Kievul, prin implicarea transparentă în aceste dezbateri a Republicii Moldova, în mecanismul trilateral pe care îl avem deja – pentru a evita preocupări inutile pentru o eventuală înţelegere „peste capul” RM, cum o sugerează propagandiştii de la Chişinău – atunci şi problemele regionale şi subregionale, şi divergenţele şi preocupările celor trei părţi vor avea un spaţiu de manifestare şi soluţionare, făcând în ciudă celor care doresc să introducă şi să întreţină vrajba pentru ca cei trei vecini să nu colaboreze strâns şi să acţioneze solidar în chestiunile ce-i privesc. Aici văd eu şi sursa unei reaşezări regionale, consistentă cu Noua Politică de Vecinătate ENP plus a Uniunii Europene, cu sinergia la Marea Neagră, cu parteneriatele NATO în regiune şi cu obiectivul cetăţenilor R. Moldova şi Ucrainei de a trăi în state consolidate, real independente, sigure, democratice şi prospere.

Iulian Chifu, director al Centrului pentru
Prevenirea Conflictelor şi Early Warning
şi prof. univ. dr. la SNSPA Bucureşti