Sunt cleric al Mitropoliei Moldovei, dar am fost şi voi rămâne român

14.10.2007

Interviu cu ieromonahul Petru Pruteanu, doctor în teologie, decanul Facultăţii Teologie din Edineţ şi consilier pentru învăţământ religios, catehizare şi misiune al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

- Scaunul episcopal de Edineţ şi Briceni este vacant de aproape 10 luni. De ce, până în acest moment, nu s-a găsit o persoană care să ia locul Prea Sfinţitului Dorimedont?

- După moartea Prea Sfinţitului Dorimedont, scaunul episcopal a rămas vacant. Episcopul Dorimedont a decedat cu mult înaintea Prea Fericitului în adormire Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Iată că tronul patriarhal de la Bucureşti este deja ocupat, iar scaunul episcopal de la noi – nu. Să vă spun sincer, deşi cunoşteam Statutul Bisericii Ortodoxe Române, odată în plus m-am bucurat atunci când am auzit că exact la 41 de zile de la moartea Prea Fericitului Patriarh Teoctist s-a fixat ziua alegerii unui nou patriarh. Acum este vacant scaunul mitropolitan de la Iaşi, dar şi acesta, în maximum două luni, va fi ocupat de un alt ierarh. La noi această regulă nu există, deşi, în virtutea canoanelor, în maximum trei luni un scaun episcopal vacant trebuie să fie ocupat.

Presa a scris mult despre eparhia noastră şi despre problemele apărute odată cu încercarea de a numi un nou episcop. Prea Sfinţitul Dorimedont a lăsat o moştenire frumoasă în Episcopia de Edineţ şi Briceni, a lăsat anumite rânduieli care, din păcate, nu există în altă parte. Totul era bazat pe nişte reguli clare, pe bunăvoinţă, totul era transparent şi cunoscut, fără dare de mită şi jocuri pe la spate. Mai mult decât atât, Prea Sfinţitul se îngrijea de şcolile teologice; în decursul celor opt ani de episcopat a înfiinţat şi pus pe picioare prin aport direct şi două mănăstiri noi. În felul acesta, Prea Sfinţia Sa a pus bazele unui patrimoniu cultural şi religios care, la modul cel mai serios, ne-am temut să nu fie jefuit şi risipit, în sensul duhovnicesc al cuvântului. Iată de ce întregul sobor de preoţi şi monahi, în unanimitate, a cerut ca în locul Prea Sfinţitului să fie numit (căci după Statutul Bisericii Ruse episcopii se numesc, nu se aleg), fratele său – părintele Hariton.

Nu vrem un episcop care aşteaptă să fie plătit şi mulţumit cu onoruri lumeşti

- De ce părintele Hariton?

- Părintele Hariton este doar cu patru ani mai mic decât Prea Sfinţitul, a intrat odată cu el în mănăstire. Are peste 20 de ani de monahism, cunoaşte foarte bine rânduielile şi are o verticalitate morală indiscutabilă. Acest aspect ne-a interesat cel mai mult. El ne aminteşte de Prea Sfinţitul Dorimedont, care, am putea spune, era un sfânt printre noi. Noi am vrea un episcop care să ne fie tată, să ne fie păstor şi învăţător, nu un funcţionar care îşi face treaba şi care permanent aşteaptă să fie plătit şi mulţumit cu onoruri lumeşti. Noi vrem un PĂSTOR.

- Şi de ce Mitropolia Moldovei nu-l acceptă?

- Nu ştiu de ce Mitropolia Moldovei (şi nu mă refer la Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, ci la Mitropolie în ansamblul ei, pentru că acolo există anumite guri care permanent ştiu să pună un cuvânt bun sau unul rău) a avut temeri în privinţa părintelui Hariton ca potenţial episcop de Edineţ şi Briceni. Din cauza acestor temeri s-au iscat mici conflicte. Mitropolitul Vladimir a fost în două rânduri aici, la noi, ne-a sugerat să ne mai gândim la altcineva, pentru că ar exista nişte impedimente ca părintele Hariton să devină episcop. S-a motivat acest lucru prin faptul că părintele Hariton nu are cetăţenia Republicii Moldova. Acesta însă nu este un argument, pentru că părintele Hariton s-a născut aici şi poate obţine cetăţenia acestei ţări foarte repede, iar Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, fiind apropiat preşedintelui Vladimir Voronin, ar putea să-l ajute. Pe urmă ne-au spus că părintele Hariton ar putea să fie numit, dar au intervenit şi conflictele din parohiile raionului Ungheni, soldate cu suspendarea Prea Sfinţitului Petru Musteaţă.

Dintr-un anumit punct de vedere, ne-am şi obişnuit fără episcop, deşi au trecut tocmai nouă luni. Poate aceasta a şi fost intenţia cuiva, să stăm fără episcop până se vor mai calma spiritele, pentru că, într-adevăr, au fost unele momente mai aprinse, legate de numirea unui nou episcop.

Mitropolia poate a avut alte intenţii decât ale noastre. Mitropolia s-a gândit la alte persoane pe care noi, ataşaţi unor principii foarte clare, nu le-am fi putut agrea. Candidaturile vehiculate nu fac faţă cerinţelor: nici din punct de vedere intelectual, nici duhovnicesc. Acele persoane nici nu cunosc, măcar, specificul locului. Ele erau dintre cele care nu-l agreau pe Prea Sfinţitul Dorimedont, care mereu l-au bârfit, l-au prezentat ca pe o cioară albă a Mitropoliei, pentru că el era diferit de ei, era mult mai bun ca ei. Nu poate să ia locul episcopului Dorimedont cineva care l-a bârfit pe nedrept şi care niciodată nu i-a dorit prezenţa în rândul ierarhilor Mitropoliei doar pentru că el era altfel.

Anumite cercuri bisericeşti se tem de presă ca dracul de tămâie

- Unii au calificat această împotrivire (respingerea candidatului propus de Mitropolie) drept un gest de neascultare?

- Conform canoanelor, avem tot dreptul să ne expunem punctul de vedere, dar să nu ieşim de sub ascultarea canonică. Am încercat să ţinem părerile noastre într-un cerc restrâns, deşi unele lucruri au ajuns şi în presă, ceea ce nu cred că a fost tocmai un lucru rău. Presa, în Republica Moldova, de multe ori, ajută Biserica în organizarea ei în bine (printr-o critică constructivă şi eu personal nu mă tem de asta), dar au fost şi destule cazuri în care anumite publicaţii sau jurnaliştii de la anumite emisiuni televizate au spus minciuni şi au stricat, în mod premeditat, imaginea Bisericii. Nu ajuţi Biserica doar prin aceea că o critici. Biserica, care e alcătuită din oameni concreţi, trebuie ajutată aşa cum spune Evanghelia: prima dată îi spui omului greşeala între patru ochi. Dacă nu înţelege, mai chemi pe cineva în ajutor şi, abia dacă nici atunci nu se corectează, îi spui lucrurile acestea în faţa oamenilor. Există un principiu evanghelic care, cred, trebuie să fie urmat şi de jurnalişti. Şi preotul, când vine un om să-l ajute, îl spovedeşte şi spovedania rămâne taină. Îi dai un sfat, despre care nu trebuie să afle toată lumea.

Dar am observat şi un alt aspect: anumite cercuri bisericeşti se tem de presă, vorba lui Creangă, ca dracul de tămâie. De multe ori, nici presa nu ştie cum să se adreseze Mitropolitului, de exemplu, ceea ce este grav pentru un om care se pretinde a fi jurnalist de carieră. Iată aşa intervine blocajul de comunicare, în urma căruia imaginea Bisericii este denaturată.

Poate unii şi-au închipuit că la Edineţ se fac tulburări, schismă, dar noi niciodată nu am mers împotriva Mitropoliei. Noi doar ne-am expus punctul de vedere, ne-am menţinut părerea şi vom face tot posibilul să avem parte de un episcop vrednic. Aceasta ne interesează cel mai mult, să avem un episcop vrednic.

- Cum se răsfrânge lipsa unui episcop asupra eparhiei?

- Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse şi, în special, cel al Bisericii din Moldova nu este clar şi nu prevede situaţia unei vacanţe episcopale, deci ce se întâmplă atunci când un loc a rămas vacant? Acum am ajuns în situaţia în care eparhia, cumva de la sine înţeles, este păstorită direct de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir, deşi o hotărâre în acest sens nu a fost luată oficial. Ar fi fost normal ca Sinodul, cel puţin Sinodul Mitropoliei Moldovei, să fi decis, să fi luat o hotărâre precum că Episcopia de Edineţ şi Briceni trece în subordonarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir sau a altui episcop apropiat teritorial nouă. Aşa se face în România, în Grecia şi în alte părţi. Acum totul este centralizat, cu orice problemă trebuie să ne adresăm direct la Chişinău, deşi distanţa e mare şi uneori agenda de lucru prea încărcată nu-i permite Mitropolitului să ne acorde o atenţie sporită aşa cum eram noi obişnuiţi. Dar vreau să vă atrag atenţia că anume în raioanele Edineţ şi Briceni, mai puţin Ocniţa şi Donduşeni, care intră şi ele în Episcopia noastră, îşi desfăşoară activitatea foarte multe secte, mult mai multe ca în raioanele de centru şi sud ale Republicii Moldova. De aceea avem nevoie de un episcop aici, pe loc, pentru a se ocupa de aceste probleme. Între timp, au mai murit unii preoţi, trebuie puşi alţii în loc. Au mai apărut şi unele probleme disciplinare, inclusiv în rândul preoţilor, ele apar tot timpul, fiind mai mari sau mai mici.

Preoţii abandonează parohiile, plecând la muncă peste hotare

Există o problemă pe care puţini o cunosc: migraţia preoţilor. Trebuie să recunoaştem că există foarte mulţi preoţi care trăiesc foarte greu, sunt foarte săraci. Aici, în zona de nord, oamenii sunt mai puţin evlavioşi, mai puţin sar în ajutorul preotului, a familiei lui. Sunt preoţi care sunt nevoiţi să muncească foarte mult fizic pentru a-şi putea întreţine familia. Am aflat cazuri în care preoţii, pur şi simplu, lasă parohia şi pleacă peste hotare la muncă. Şi la centru au fost semnalate asemenea cazuri. Mulţi dintre ei merg în Italia, mai înfiinţează acolo nişte parohii pentru moldoveni. A ajuns deja un fenomen acest abandon al parohiilor de către preoţii care trăiesc în sărăcie sau de unii care îşi închipuie că nu duc un trai decent, dar care, de fapt, o duc suficient de bine. Unii au ridicat cam sus ştacheta şi îşi închipuie că nu fac faţă modelului de trai mai modern de astăzi. Toate aceste probleme trebuie să le rezolve doar un episcop care, stând aici, la faţa locului, şi cunoscând situaţia reală, poate să ia o atitudine corectă.

- Din câte îmi aduc aminte, Mitropolia Moldovei avea intenţia să-l pună pe părintele Ioan Vulpe episcop de Edineţ şi Briceni. Atunci, unele voci au spus că, dacă se va întâmpla acest lucru, Episcopia sau unii preoţi de aici ar putea să treacă la Mitropolia Basarabiei.

- Nu a fost vorba exact de persoana părintelui Ioan Vulpe; a fost un zvon care era din surse destul de sigure şi care vorbeau despre intenţia Mitropoliei de a numi aici fie pe părintele Ioan Vulpe, fie pe altcineva, dar nici unul dintre ei nu corespundeau normelor canonice şi pregătirii intelectuale de care era nevoie. Şi atunci, în mod automat, luând exemplul preoţilor de la Ungheni, care tot într-un moment de criză au trecut la Mitropolia Basarabiei, s-a ivit şi la noi această oportunitate, mai ales că Mitropolia Moldovei nu vroia timp de mai bine de trei ani să înregistreze Institutul Teologic, invocând mai multe pretexte. Atunci am convenit să rezolvăm această problemă prin aderarea la Mitropolia Basarabiei. Mitropolia Basarabiei şi-a înregistrat foarte repede un institut ce urma să-l absoarbe pe al nostru, punându-l, în felul acesta, în legalitate. Asta însă nu s-a mai întâmplat şi acum Mitropolia Basarabiei este liberă să-şi organizeze propriul institut, pentru care are deja un statut juridic.

Între timp, la Mitropolia Moldovei s-au mai soluţionat unele probleme. Moscova a început să ia atitudini mai înţelepte decât cele pe care le-a luat anterior, până la suspendarea Prea Sfinţitului Petru Musteaţă, şi anume: retragerea lui din fruntea Episcopiei de Ungheni şi trimiterea la Mănăstirea Hâncu. Prea Sfinţitul Petru acum are doar rang de episcop, dar nu are episcopie. Acest lucru, trebuie să recunoaştem, este unul pur onorific, pentru că episcopul Petru nu mai este implicat în treburile Mitropoliei.

Văzând toate aceste lucruri, Episcopia a recăpătat o încredere, dacă nu direct în Mitropolie, cel puţin, indirect în hotărârile sinodale ale Moscovei. Şi-a pus speranţa că aici, şi în cazul nostru, va fi luată o decizie înţeleaptă şi atunci nu ar exista motive să trecem la Mitropolia Basarabiei, mai ales că nici ea nu oferea vreo garanţie în ceea ce priveşte întreţinerea şi activitatea de mai departe a şcolilor şi a altor instituţii. Iată că fiecare a rămas la locul lui.

Mulţi m-au învinuit că anume eu am realizat o anumită tulburare sau că aş fi de partea cuiva şi împotriva altcuiva. Eu sunt cleric al Mitropoliei Moldovei, da am fost şi voi fi român, asta nu-i o taină. Poţi fi român cu inima şi poţi sluji în Patriarhia Ierusalimului, nu-i o problemă. S-au şi insinuat anumite lucruri. Într-un moment, chiar cei de la Mitropolia Moldovei mai că nu mă întrebau: cum este posibil, în loc să lupţi împotriva Mitropoliei Basarabiei, tu vrei să te duci la ea; ce noi conlucrăm cu Mitropolia Basarabiei? Şi atunci eu le-am spus clar, că chiar dacă noi nu vom trece la Mitropolia Basarabiei, asta nu înseamnă că voi lupta împotriva ei. Asta e o mare nebunie! Trebuie să se ştie că noi toţi suntem uniţi duhovniceşte între noi: şi cei de la Mitropolia Moldovei, şi cei de la Mitropolia Basarabiei. Hristos nu ne permită să luptăm unul împotriva altuia. Asta nu am inventat-o noi.

Eu consider că încercarea unora din Episcopia de Edineţ şi Briceni de a trece la Mitropolia Basarabiei, dacă putem să spunem aşa, este deja o filă de istorie uitată. A fost şi o răscruce în care ne-am pus problema şi doar atât. Asta şi pentru că mulţi preoţi nu cunoşteau, practic, nimic despre Mitropolia Basarabiei, încadrându-o fie la eretici, fie la schismatici.

Conslujirea liturgică - premisa unităţii noastre

- Se vor uni vreodată cele două mitropolii?

- Într-o continuă concurenţă şi luptă pentru existenţă, cele două mitropolii nu vor dăinui. În decursul timpului, „raportul de forţe” se poate schimba: Mitropolia Moldovei poate scădea ca număr de parohii, Mitropolia Basarabiei poate creşte, deşi nimic nu e sigur. Noi trebuie să vedem unitatea noastră în perspectivă, să fim uniţi, să conslujim. Conslujirea liturgică este premisa unităţii noastre. Dacă nu vom sluji împreună Liturghia, nu vom avea consens pe nici un plan.

Şi oamenii trebuie să cunoască care este problema. Acum oamenii nu ştiu când a apărut o mitropolie, când a apărut cealaltă. Să vă dau un exemplu: cineva mi-a trimis o scrisoare de la Moscova, tot nişte basarabeni de-ai noştri, care m-au făcut în tot felul: „Ce faci părinte? De ce ai trecut la stilul nou, de ce te-ai dat cu catolicii? Românii sunt catolici!” Eu am stat şase ani în România, patru ani am învăţat, doi ani am stat în mănăstire, dar de unde au luat ei chestia asta, nu ştiu!? Asta li s-a băgat în cap: românii sunt catolici şi, dacă te dai cu românii, automat te dai cu stilul nou şi cu Papa. Există o dezinformare totală care, la un moment dat, m-a speriat. Pe mine nu m-a speriat un mitropolit sau celălalt, m-a speriat faptul că oamenii simpli, deocamdată, nu sunt în stare să înţeleagă nişte lucruri simple. Trebuie să acţionăm cu mare precauţie ca să nu-i pierdem pe puţinii enoriaşi pe care îi avem. „Noi nu ne dăm cu catolicii, da’ ne ducem la mama noastră, sfânta Rusie”, aşa îmi spuneau atunci unii. Şi aceasta este dovada „întunericului”...

- Credeţi că este posibilă o schimbare?

- Acum este foarte greu să faci o schimbare. E foarte greu să te uneşti cu fratele tău care, până la urmă, tot ortodox este, tocmai din cauza unui motiv neînmsemnat: apartenenţa la jurisdicţii diferite. Noi în Crez spunem: „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolicească Biserică” („Una” e numeral, nu pronume – sic!), nu spunem „una Sfântă, locală Biserică”. Noi mărturisim că Biserica Ortodoxă e Una singură, indiferent de loc, limbă şi particularităţi. Cu timpul cred că lucrurile se vor schimba. O autonomie mai largă pentru Mitropolia Moldovei faţă de Moscova ar fi un pas pentru unificarea Bisericii din Moldova. Eu acum nu vorbesc neapărat despre trecerea tuturor la Patriarhia Română, eu vorbesc despre unitatea Bisericii aici, în acest teritoriu, unitate care la moment este imposibil de realizat tocmai din cauza acestei neînţelegeri.

- Părinte, unii clerici se tem să vorbească despre aceste lucruri, Sfinţia Voastră – nu?

- Hmm... Cred că aceste cuvinte vor fi citite de oameni înţelepţi şi deschişi care vor înţelege exact ceea ce am spus. Eu am spus adevărul, iar dacă pe unii îi deranjează adevărul, înseamnă că ei înşişi nu sunt în adevăr. Iar cu cei care nu te înţeleg doar pentru că nu vor sau pentru că aşa li se spune... nu se merită să te complici.