Voroniada

Dupa parerea noastra, in spatele recentului spectacol oferit de Vladimir Voronin stau si sugestiile Moscovei, dar si altceva. S-ar putea chiar ca acestea sa aiba o importanta mai redusa decat ne inchipuim. Propria spaima a acestui potlogar incult, ajuns sef de stat, a facut sa se umfle pasatul in el si sa iasa la rampa cu niste declaratii aiuritoare. De un an si ceva, zeci de mii de romani din Republica Moldova se inghesuie sa ceara cetatenia romana si, maine, poimaine, Voronin se va trezi ca guverneaza o tara populata cu cetateni ai unui alt stat. Ceea ce ar reprezenta unul din cele mai stranii paradoxuri ale zilelor noastre. Ca sa nu mai vorbim si de impresia provocata de o asemenea situatie in lumea civilizata.

Dorintei propriilor lui cetateni de a deveni cetateni ai unui alt stat, Voronin nu i se poate opune si nici nu poate impune restrictii unei asememea evolutii. S-ar pune rau cu Uniunea Europeana, din care spera sa faca parte. Si a inventat, ca orice om saracut cu duhul, povestea aceea ridicola cu doua sau trei asa-zise persoane de initiativa, care solicita inscrierea moldovenilor ca minoritate a Romaniei. Formal au si reusit acest lucru, fapt care dovedeste cat de natanga este justitia reformata de dna Monica Macovei. Si este adevarat, si autoritatile romanesti s-au facut initial ca ploua, dar bine macar ca nu s-au trezit prea tarziu. De semnalat este faptul ca asa-zisa societatea civila din Romania pana in prezent nu a reactionat, dovedind ca nu are nimic in comun cu aceasta tara si cu perspectivele si interesele ei de fond.

Nu as vrea ca spusele mele sa fie interpretate eronat, fiind menite sa compatimeasca majoritatea romanilor din fosta Moldova sovietica, si nicidecum sa-i aduca reprosuri. Insa, in timp ce familia mea parasea Cernautii, in 1944, numerosi romani paraseau si ei Basarabia. Am trait impreuna in ceea ce mai ramasese din Romania si din relatarile lor cunosc foarte bine situatia dintre Nistru si Prut. Mai mult, eu insumi am vizitat Basarabia, demult, in 1957, cand se crease impresia ca in tinutul numit curgea lapte si miere. Orice autoritate de la Chisinau, cat ar fost ea de neimportana, deschidea usile de la Moscova cu piciorul, mainile fiind ocupate cu damigene de vin si cosuri de fructe. Si, evident, era foarte bine primita. Atunci s-a desprins dintre basarabeni o patura destul de substantiala de personaje care au stat si mai stau cu ochii spre Moscova, nu spre Bucuresti. Era formata din membrii asa-ziselor soviete locale, din sefi de colhozuri si din persoane plasate in functii bine remunerate, care tanjesc si astazi dupa paradisul pierdut.

Ce se poate deduce din asta? Faptul ca Vladimir Voronin nu a castigat diverse alegeri spijinundu-se numai pe voturile minoritatii rusofone. Acesteia i s-au alaturat si destui romani, pe care Voronin ii manipuleaza si astazi, e drept nu cu prea multa inteligenta. Romanii adevarati dintre Nistru si Prut ii numesc mancurti, insa, oricum i-ai numi, ei exista si ies in fata, bucurandu-se si astazi de privilegii la care nu au acces romanii de rand.

Intre timp, odata cu declararea independentei, lucrurile au cunoscut o schimbare benefica. In romanii din Basarabia s-a reaprins o flacara care parea stinsa. Chiar si numarul mancurtilor s-a diminuat simtitor, Voronin incredintand rusofonilor sai numeroase functii aducatoare de privilegii. Romanii au inceput sa-si apere interesele prin forme organizate de viata politica si miscarea unionista a cunoscut o recrudescenta notabila, pana cand s-a ajuns la situatia de astazi, cand tot mai multi dintre ei aspira la cetatenia romana. Si ramane de vazut cum au reactionat Bucurestii la asemenea evolutii. Ca sa constatam ca nu reationeaza totdeauna cum se cuvine.

Cu poduri de flori, cu transporturi de carti confiscate de granicerii lui Voronin la frontiera, cu sponsorizari introduse uneori pe sub mana in Basarabia, nu vom face nimic. Nici cu gesturi de ordin declarativ. Am promis ca vom fi alaturi de Basarabia si-i vom sustine in orice imprejurari interesele, promisiune la care Voronin raspunde intorcandu-ne posteriorul. Si diplomatia noastra nu are nici o reactie marcata de o minima barbatie. Incasam si intoarcem obrazul ca sa fim palmuiti pe ambii obraji, lasandu-ne in nadejdea ca Uniunea Europeana va interveni in favoarea noastra, in conditiile in care stafful de la Bruxelles e mai interesat sa cante in struna Ucrainei, aspiranta si ea sa-si extinda suveranitatea la Chisinau.

Este cazul sa abandonam aceasta atitudine flasca, raspandind in tot spatiul european o carte alba prin care sa explicam un trecut uitat in principalele capitale ale Uniunii Europene. Malversatiunile lui Stalin din 1940, rectificarile operate de el asupra frontierelor Basarabiei, cum a intrat Insula Serpilor sub stapanirea Ucrainei si multe altele se cuvin a fi dezvaluite in cele mai mici detalii, cu specificatia ca nu intentionam vreo anexiune de teritorii straine, ci explicam cum au fost anexate teritoriile noastre. Altfel spus, e nevoie de o politica prin care sa tintim spre o perspectiva. Stalin stia ce face aunci cand a trecut Basarabia de Sud, sub autoritatea Ucrainei si stia de ce avea nevoie de Insula Serpilor, cu mult inainte sa apara problemele referitoare la acutizarea spatiului teritorial din hinterlandul marin. Noi nu stim nimic, nici macar ce ne poate aduce ziua de maine. Si daca initiativa unei asemenea carti albe va fi adoptata, ar fi bine ca redactarea ei sa nu-i fie incredintata tot lui Vladimir Tismaneanu!