200 de tone de ajutor umanitar din partea României au ajuns în Obileni
adăugat 02 septembrie 2010, 13:16, la Social
10 camioane cu ajutor umnitar din partea Preşedinţiei României au ajuns astăzi, 2 septembrie, în satul Obileni, unul din cele patru sate inundate din raionul Hânceşti. Cele 200 de tone de produse umanitare, printre care 110 tone de grâu, 60 de tone de făină şi 30 de tone de ulei, vor fi depozitate în localitatea Obileni şi, ulterior, repartizate celor peste 5 mii de sinistraţi din raioanele Ungheni, Hânceşti şi Cantemir.
Camioanele au pornit din oraşul Vaslui, fiind însoţite pe tot parcursul drumului. Potrivit unuia din şoferi, Puşcuţă Ion, camioanele nu au avut incidente la vamă, iar formalităţile au decurs foarte uşor. Cele 5 camioane cu grâu, 3 camioane cu făină şi 2 camioane cu ulei nu au mers în coloană, ci au fost despărţite, pentru a nu aglomera traficul.
La descărcarea sacilor au participat soldaţi, dar şi localnici, inclusiv femei. Ajutorul umanitar va fi repartizat în dependenţă de numărul persoanelor în familiile, care nu dispun de teren agricol propriu, dar cărora le-au fost inundate grădinile. Astfel, fiecare sinistrat va primi 38 kg de grâu, 21 kg de făină şi 11 litri de ulei.
Preşedintele intermiar, Mihai Ghimpu, a spus că aduce mulţumiri Preşedinţiei României şi a asigurat că acest ajutor umanitar nu are nici o legătură cu apropierea referendumului din 5 septembrie."La Referendum nu se votează partidele", a spus Ghimpu.
Ghimpu a discutat cu primarii şi locuitorii satelor Obileni şi Cotul Morii, care i-au relatat despre mersul lucrărilor de construcţie şi despre problemele care au rămas nesoluţionate. Ghimpu a solicitat să i se raporteze despre dificutăţile cu care se ciocnesc sinistraţii în urma inundaţiilor şi a asigurat că totul va fi rezolvat.
Precizeazăm că decizia de a oferi ajutor umanitar Republicii Moldova a fost anunţată la 29 august 2010, de către Preşedintele Traian Băsescu într-o convorbire telefonică cu Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu.
Acesta este al doilea ajutor umanitar de proporţii, acordat de autorităţile de la Bucureşti Republicii Moldova pentru populaţia sinistrată. Anterior, România a oferit materiale pentru construcţia şi reparaţia caselor din localităţile inundate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲