500 de TIR-uri cu materiale de construcţie vor veni din România ca ajutor pentru construcția caselor sinistraților
adăugat 14 august 2010, 10:27, la Social
În prezent, autorităţile vamale din R. Moldova și România se pregătesc pentru a asigura un coridor verde pentru cele circa 500 de TIR-uri ce urmează să transporte materialele pentru construcția caselor sinistraților, ce au avut de suferit în urma inundațiilor. Informația a fost făcută publică la ședința Comisiei pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor.
Prim-ministrul Vlad Filat a cerut şi pregătirea din timp către recepţionarea ajutorului sub formă de materiale de construcţie pe care România a anunţat că-l va acorda ţării noastre.
Marcel Răducan a informat că spaţiul pentru stocarea acestor materiale de construcţie a fost deja identificat, fiind vorba atât de spaţii închise, cât şi de spaţii în aer liber, dar care sunt îngrădite şi păzite.
Amintim că ajutorul reprezintă o parte din grantul de 100 de milioane de euro, pe care președintele român Traian Băsescu a anunțat că România îl oferă pentru R. Moldova în anii 2009 - 2013.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲