A construit o biserică, dar i se refuză un loc de casă

adăugat 23 septembrie 2009, 12:14, la Social

Un preot român îşi desfăşoară de şase ani activitatea în Transnistria. Recent, după o aşteptare de doi ani, acesta a primit cetăţenia Republicii Moldova.

Aproape că zilnic trece Nistrul prin vamele transnistrene şi de 4 - 5 ori pe an trece Prutul ca să-şi viziteze familia şi locurile de baştină. În aceşti ani, Gavril Dranca a ridicat o biserică şi a început construcţia unei case parohiale, a rezistat dificultăţilor de la vamele transnistrene, insultelor vânzătorilor din localităţile din Transnistria care refuzau să-l servească pentru că acesta nu cunoştea limba rusă, scepticismului localnicilor care înaintea lui mai avuseseră parte de patru preoţi. Aceia au plecat pe rând pentru că în sat nu era biserică, iar slujbele se oficiau într-un fost depozit aparţinând pe timpuri colhozului. Preotul Dranca, deşi a solicitat în repetate rânduri un loc de casă autorităţilor locale, a primit iniţial refuz pentru că nu avea cetăţenie, iar după ce a primit cetăţenia R. Moldova, autorităţile s-au făcut a uita rugămintea sa.

Străin printre ai săi

Deşi pare a fi decis să se stabilească cu traiul pe malul Nistrului, în glasul părintelui Dranca se simte o notă de tristeţe şi oboseală. Localnicii consideră că părintele lor duhovnic e trist din cauza separării de soţie şi copii, care au preferat să se întoarcă în România, în timp ce preotul Dranca a ales să-şi ducă la bun sfârşit misiunea începută în Transnistria. Preotul evită să discute pe această temă. “Sufleteşte sunt legat de oamenii de aici, din Molovata Nouă. M-au primit cu o bucurie deosebită, chiar dacă au existat şi unele dificultăţi la început. Orice problemă se rezolvă cu tact pastoral. În aceşti ani, m-au trimis să oficiez slujbe într-o altă localitate, în raionul Călăraşi, dar n-am rezistat şi m-am întors înapoi. Aici am jertfit nişte ani de viaţă, simţind nevoia să construiesc ceva frumos. După ce am finisat construcţia bisericii, am chemat un pictor din Gura Humorului care a acoperit pereţii bisericii cu fresce neobizantine. Acum umblu din casă în casă şi încerc să conving oamenii să adunăm mijloacele necesare ca să finisăm casa parohială”, ne spune el.

Înainte să vină în Republica Moldova, preotul Gavril a absolvit seminarul teologic din Piatra Neamţ, apoi doi ani a studiat teologia la Iaşi şi trei ani a studiat la Chişinău. “Duc dorul României. Acolo am făcut ochi. Îmi vizitez ţara de 4 – 5 ori pe an şi e bine că am primit între timp cetăţenia R. Moldova, altfel aş fi avut şi eu probleme odată cu aplicarea regimului de vize în luna aprilie”, ne mai spune el.

Voronin i-a aprobat cererea de cetăţenie

Gavril Dranca a solicitat cetăţenie în 2006 printr-o cerere pe care i-a înmânat-o personal lui Vladimir Voronin, în timpul unei vizite a acestuia în stânga Nistrului. “Ulterior, mi s-a spus că cererea mi-a fost aprobată. Am depus documentele şi, în preajma sărbătorilor de Paşti, în anul 2008, am primit cetăţenia R. Moldova. Acum îmi vine mai uşor când traversez vamele transnistrene, cei de acolo mă cunosc, deja nu mă mai întreabă dacă am “pridnestrovskaia propiska” (viză de reşedinţă în Transnistria – n.r.). Acum eu sunt cetăţean moldovean cu domiciliul în străinătate”, ne mai spune preotul Gavril pe o notă optimistă. A venit la Molovata Nouă la vârsta de 28 de ani, iar în curând va împlini 34 de ani. Întrebat dacă nu regretă că a plecat în perioada când România trecea printr-un eveniment de-o importanţă majoră cum ar fi aderarea la Uniunea Europeană, preotul ne spune că cel mai important pentru el este munca sa, şi mai puţin contează locul unde o desfăşoară. “Înainte nici măcar nu ştiam despre fenomenul Transnistria. Apoi, când am trecut vamele şi am ajuns aici, am înţeles că limba este aceeaşi, puţin era cam dificil de înţeles, cu o terminologie în mare parte rusificată, dar cu timpul m-am obişnuit. Am învăţat puţin limba rusă şi oamenii, la rândul lor, se străduiesc să vorbească într-o limbă mai literară. Suntem apropiaţi prin bunătate, cultură şi omenie, mai întâi acestea au fost, apoi au apărut graniţele între noi”, opinează preotul.

Oricine va trece pe la Molovata Nouă va fi invitat să treacă pragul bisericii, mândri de limba în care se oficiază slujbele şi se predică. “Este un model de a vorbi şi de a acţiona pentru tinerii din sat”, ne spune Valentina Verlan, bibliotecară la Căminul cultural din localitate.

Tot de la oamenii din sat am aflat că preotul a solicitat un loc de casă la primărie, dar autorităţile au ignorat rugămintea sa. Valeriu Sandu, primarul localităţii, ne spune că primăria nu poate să-i acorde un loc de casă deoarece familia preotului nu este în Republica Moldova şi el are reşedinţa în România. “Nu prea avem loturi disponibile nici chiar pentru familiile nou-create. Nici legislaţia în vigoare nu ne permite să facem acest lucru, din moment ce preotul are reşedinţa în România”, ne spune primarul.

Am solicitat şi opinia altui specialist. Valentina Urecheanu, specialist principal la Direcţia asistenţă juridică din cadrul primăriei capitalei, ne spune că într-adevăr legislaţia în domeniul funciar prevede repartizarea locurilor de casă familiilor nou-formate în limita posibilităţilor pe care le are o primărie. “Dar presupun că, pentru merite deosebite, orice primar va încerca cel puţin să aducă în discuţie la consiliul local această chestiune. Dacă omul a construit o biserică şi a făcut şi alte lucruri nobile pentru sat, rugămintea lui trebuie să fie în atenţia autorităţilor. Cred că 6 ari în cazul dat nu ar trebui să fie o problemă”, ne mai spune juristul.

Autor: Svetlana Corobceanu
Sursa: jurnal.md