ABSURD // Doritorii de a obține cetățenia R. Moldova susțin examene de cunoaștere a limbii române în … rusă
adăugat 15 martie 2012, 08:15, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Doritorii de a obține cetățenia R. Moldova sunt obligați să susțină un test de cunoaștere a limbii de stat. Culmea este că solicitanții de cetățenie pot susține acest test, la alegere, fie în limba română fie în rusă.
”Testele sunt în două limbi: rusă și română, deoarece acest lucru a fost permis conform unui regulament adoptat în 2001 de către Guvern și ajustat în 2009. Evaluarea se face printr-un test grilă. Nu văd care ar fi problema, mai ales că pe lângă limba română, marea majoritate a populației vorbește și limba rusă. Oricum solicitantul de cetățenie este obligat să cunoască și româna”, a declarat pentru UNION viceministrul Educației, Loretta Handrabura.
Aceasta a fost președintele comisiei de examinare la un examen de cunoaștere a limbii de stat susținut astăzi de solicitanții de cetățenie moldovenească.
Viceministra a mai anunțat că prevederile din regulamentul dat vor fi valabile și pentru cei care doresc să obțină permis de ședere în R. Moldova.
„Eu am învățat limba română sau moldovenească cum se zice la voi, de când am venit în Chișinău, iar atunci când am decis să obțin cetațenia, cel mai straniu mi s-a părut că mi s-a dat să aleg între limba rusă și limbă moldovenească. Dar eu am ales moldoveneasca, deoarece ea este de stat. Am făcut un an pregătire. Mai greu mi-a fost să învăț Constituția”, a afirmat Deeb Hatem din Liban, unul din doritorii de o obține cetățenia.
Serge Mangoli din Congo, spune că se află de 8 ani în R. Moldova și nu i-a fost greu să susțină examenul de cunoaștere a limbii.
Anul acesta la examenul de susținere a limbii române, s-au înscris 42 de persoane din 17 țări: Siria, Congo, România, Rusia, Liban ect.
În anul 2010, pntru a susține examenele de cunoaștere a prevederilor Constituției RM și a limbii de stat, s-au înregistrat 120 de cetățeni străini. Pentru anul 2011 au fost depuse 67 de cereri, dintre care soar 44 de candidați au susținut ambele probe.
Pe lângă testul de cunoaștere a limbii de stat, doritorii de a obține cetățenie moldovenească trebuie să susțină și o probă de cunoaștere a Constituției.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲