Anul Nou, un moment dedicat începuturilor, veseliei, optimismului, echilibrului şi speranţei de mai bine, este sărbătorit în toată lumea prin diferite obiceiuri, unele păstrate de mii de ani şi transmise din generaţie în generaţie.

Anul Nou, în multe zone din Europa, este asociat cu superstiţii şi preziceri . De exemplu, în unele părţi din Elveţia şi Austria, localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, toţi au fost fericiţi, dar, în amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobişnuite.

În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile , celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradiţională este "vassilopitta", o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau din aur. Cel ce găseşte moneda va avea noroc în anul respectiv.

În Scoţia, Anul Nou este numit "Hogmanay" , iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, ce sunt apoi lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

În Scoţia a apărut şi "Auld Lang Syne", unul dintre cele mai populare cântece de Anul Nou printre vorbitorii de limbă engleză. Un cântec vechi, el a fost publicat pentru prima dată de poetul Robert Burns, în 1796, în cartea "Scots Musical Museum".

Un obicei spaniol de Anul Nou este să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare din cele 12 bătăi la ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni.

Un obicei similar boabelor de struguri există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.

La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca "choucroute" (varză murată cu cârnaţi) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.

La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie să treacă în timpul nopţii pentru a face curăţenie. Tradiţia, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători. În noaptea de Anul Nou, numită "Capodanno", italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă.

În Olanda, "Oudejaarsdag" sau "ziua anului trecut" (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte. De altfel, aceasta este singura zi în care artificiile sunt autorizate, ele fiind puse în vânzare cu numai trei zile înainte de Anul Nou.

În ţări din America Latină, precum Ecuador sau Peru, cu puţin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată (muñecos), care reprezintă anul ce s-a terminat. Păpuşile sunt expuse apoi în faţa caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopţii, când sunt arse în stradă. Există, de asemenea, credinţa conform căreia dacă porţi o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii; astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roşul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care doreşte să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.

Ruşii, la fel ca şi românii, obişnuiesc să bea şampanie la miezul nopţii şi, după ora 12, să deschidă uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă.

În ebraică, Anul Nou se traduce prin "Rosh Hashanah". Este o perioadă sacră, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.

În calendarul islamic, care se bazează pe mişcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, Anul Nou se sărbătoreşte pe 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul creşte şi simbolizează primăvara şi viaţa nouă care începe.

Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei, aprinse. În aprilie, când Soarele se mişcă din Casa Peştilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

În Vietnam, Anul Nou este numit "Tet Nguyen Dan" sau mai simplu "Tet". El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

Anul Noul chinezesc este celebrat între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă, "Yuan Tan". El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.

Pentru japonezi, Anul Nou, "Oshogatsu", este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate "petreceri de uitat anul" sau "Bonenkai", prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc "otoshidamas" - mici cadouri cu bani înăuntru.

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la români Îngropatul Anului, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărţii "Zile şi mituri", asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este unul ritualic, împărţit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simţit fenomenul solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, "cu cât sare cocoşul pe pragul casei" sau "cu cât se mişcă puiul în găoacea oului". Prin multe obiceiuri şi credinţe care exprimă iniţial teama, dezordinea şi haosul, iar, după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii fenomenelor naturale care se desfăşoară independent de voinţa lor.