APEL al romanilor din Covasna , Harghita si Mures si al ASTRA catre partidele politice romanesti din Parlament
adăugat 20 iunie 2011, 14:23, 17:23 la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Cea mai importanta asociatie a romanilor din Transilvania, ASTRA, alaturi de Forumul Civic al Romanilor din Covasna , Harghita si Mures, fac un apel catre partidele politice romanesti din Parlamentul Romaniei sa puna capăt proceselor de separare, enclavizare şi de epurarea etnică care au loc de peste 20 de ani împotriva românilor din cele trei judeţe din centrul României si sa respinga forma actuala a „Statutului minoritatilor nationale”, proiectul de lege al UDMR privind „Statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc” si proiectul de lege iniţiat de UDMR privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare prin reconstituirea virtuală a graniţelor impuse României în anul 1940 de către Hitler, Mussolini şi Horthy prin Diktatul de la Viena, transmite Romanian Global News.
„Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), împreună cu Asociaţiunea ASTRA, luând act de pericolul inversării cursului istoric vechi de 2000 de ani, de formare şi consolidare a Statutului Român naţional unitar indivizibil şi independent, prin eventuala acceptare a iniţiativelor legislative propuse de grupările politice maghiare privind regionalizare şi Statutului minorităţilor naţionale, lansează către toate partidele politice parlamentare prezentul
APEL
Prn care solicităm punerea intereselor naţionale înaintea intereselor politice conjuncturale prin respingerea în Parlamentul României:
a) a prevederilor din proiectul de lege privind Statutul minorităţilor naţionale care transformă România, stat în care populaţia de naţionalitate română este de peste 90%, în stat multinaţional; a prevederilor referitoare la impunerea limbii minorităţilor naţionale, în special a limbii maghiare, ca limbă oficială şi a celor privind acordarea de „drepturi colective” şi de autonomie cultural - politică care presupun diluarea suveranităţii României prin faptul că autorităţile sale nu mai pot lua decizii fără acordul minorităţilor naţionale.
b) a proiectului de lege iniţiat de UDMR privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor din anul 2005;
c) a proiectului de lege iniţiat de UDMR privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare prin reconstituirea virtuală a graniţelor impuse României în anul 1940 de către Hitler, Mussolini şi Horthy prin Diktatul de la Viena;
d) a oricărui proiect de lege privind reorganizarea administrativ - teritorială a României prin enclavizarea etnică a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, sub denumirea de "ţinutul secuiesc".
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociaţiunea ASTRA reaminteşte că în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş populaţia de naţionalitate română este de 400.000 de persoane, respectiv 42% din totalul populaţiei.
Populaţia de naţionalitate maghiară reprezintă sub 50% din totalul locuitorilor având în vedere că celor 42% procente de români li se adaugă cetăţenii de etnie rromă sau de altă etnie.
În acest context, reamintim că o pondere însemnată a maghiarilor şi secuilor de astăzi sunt în fapt urmaşii românilor deznaționalizați, de-a lungul timpului, cei mai mulți în mod opresiv, prin politica perseverentă de maghiarizare dusă de către administraţia ungară în perioada dualismului austro-ungar şi cea care a urmat Diktatului de la Viena. Despre existenţa acestor români maghiarizaţi, mai amintesc astăzi doar documentele istorice, bisericile ortodoxe rămase fără credincioşi şi rădăcina numelor unor actuali maghiari şi secui. Pietrele mormintelor din cimitire vorbesc și ele: Álbuly, Ráduly, Dáncsu, Sztupár, Bogdán, Vákár, Buzdugán, Oláh, Bágyá, Krojitor, Pitrián, Pujá, Neáksuy, Kolombán, Vászi, Urszuly, Kurká, Thodor, Nedélko, Borbáth, Sorbán, Ruszuly, Váncsá, Vojku, Ficsor, Goczmán, Boér, Bokor, Pászká, Dinuy, Oprá, Borcsá, Neáguly, Mircsé, Drégics, Nysztor, Kosztin, Bérszán, Bács, Lunguly, Szávuly, Kimpián, Pakulár , Zsunku, Parkaláb, Komány, Báricz s.a.m.d.
Astfel, nu doar în context istoric, politic, administrativ şi de interes naţional, dar şi în contextul demografic, solicitările organizaţiilor separatiste maghiare şi imixtiunea Ungariei în problemele interne ale României apar ca aberante şi neconforme cu voinţa a peste 50% din totalul locuitorilor celor trei judeţe.
Acceptarea de către Parlamentul României a solicitărilor de mai sus parte a proiectului hungarist va reface situaţia din Evul Mediu în care structurile politico - administrative maghiare şi secuieşti conduceau din postura de minoritari privilegiaţi teritorii şi populaţii majoritare.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociaţiunea ASTRA fac un apel la responsabilitate către toate forţele politice româneşti, pentru respingerea reconstrucţiei hegemoniei maghiare şi secuieşti medievale pe teritoriul României Europene, la începutul secolului XXI.
Dorim să trăim cu demnitate în propria țară şi în bună înţelegere cu toţi concetăţenii noştri de alte etnii. Puneți capăt proceselor de separare, enclavizare şi de epurarea etnică care au loc de peste 20 de ani împotriva românilor din cele trei județe din centrul României”, se arata in incheierea apelului Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş si Asociaţiunea ASTRA.
E PAMANTUL NOSTRU CU TOTII TREBUE SA INTELEJEM SI PSD-stii SI PN-listii SI PDL-stii SI NOI CEI DE RAND.
DA E PAMANTUL NOSTRU SI PAMANTUL LORA (celor veniti la noi). DACA NU LE PLACE ATUNCI UE OFERA LIBERA CIRCULATIE A CETATENILOR SI STABILIREA IN ALTE STATE DIN UE. DACA DORESC SA VORBEASCA UNGURESTE SI NU RESPECTE LEGILE NOASTRE, POFTIM POT MERGE IN UNGARIA. DACA DORESC SA VORBEASCA UNGURESTE SI SA NE RESPECTAM INTRE NOI POT RAMANE LA NOI DAR CU LEGILE NOASTRE.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲