După reocuparea Basarabiei în 1944, mii de basarabeni au trăit mai bine de zece ani cu speranţa că România îşi va lua revanşa faţă de Moscova cu ajutorul englezilor sau americanilor.

Imediat după reocuparea Basarabiei în martie-august 1944 de către Armata Roşie, regimul sovietic a început să vâneze persoanele susceptibile de a organiza rezistenţa împotriva comunismului. Cei care au rezistat, inclusiv cu arma în mână, aveau o anumită logică ce le justifica acţiunile. Mulţi dintre aceştia credeau că România îşi va lua revanşa faţă de Moscova cu ajutorul englezilor sau americanilor.

Iluzia că vor veni „românii" sau „englezii" nu a ţinut prea mult, dar speranţa că vor veni americanii a fost spulberată abia în a doua jumătate a anilor 1950 din secolul trecut. Abia după colapsul URSS, americanii vor veni, dar vor avea un comportament prea timid în raport cu aşteptările moldovenilor. Primul funcţionar de rang înalt care a făcut o vizită la Chişinău estesecretarul de stat american James Baker (10-11 februarie 1992).

Acesta însă a insistat atunci ca Republica Moldova să devină obligatoriu parte a Comunităţii Statelor Independente. Următoarea vizită a unui oficial american important a urmat peste aproape 20 de ani. De data aceasta, vicepreşedintele american Joe Biden aa adus un mesaj pe măsura aşteptărilor moldovenilor: susţinerea Republicii Moldova în eforturile sale de integrare în Uniunea Europeană şi promisiunea de implicare directă în rezolvarea conflictului de pe Nistru.

Aşteptarea americanilor, o acţiune antisovietică

Potrivit unor dosare descoperite recent în depozitul special al Ministerului de Interne de la Chişinău, în aprilie 1945 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească au fost expulzate 3869 de persoane venite din România în perioada 1941-1944.

Era vorba de cetăţeni români născuţi peste Prut, cei care se născuseră în Basarabia fiind consideraţi din oficiu „cetăţeni sovietici". Conform datelor poliţiei politice sovietice, rămăseseră însă destule persoane din rândurile populaţiei locale cu o conştiinţă naţională bine închegată, care făceau agitaţie împotriva regimului. Acestea erau numite „naţionalişti româno-moldoveni".

În satul Pogrebeni, raionul Chiperceni, judeţul Orhei, ţăranca Voicu N. P. chema consătenii să boicoteze alegerile în Sovietul Suprem al URSS, pe motiv că în scurt timp nu va mai exista puterea sovietică şi că vor veni englezii şi vor funcţiona legile englezeşti (noiembrie-decembrie 1945).

Atitudini similare au fost înregistrate în aceeaşi perioadă în mai multe localităţi din raioanele Soroca, Zguriţa, Bălţi, Balatina, Bălţi, Taraclia, Costiujeni şi altele. Uneori, chiar şi cei care acceptă să servească regimul exprimă convingeri antisovietice: de exemplu, cetăţeanul Lungu, secretar al sovietului sătesc din Pământeni, raionul Bălţi, spune că, dacă i s-ar oferi posibilitatea să opteze la alegeri pentru URSS sau Anglia, ar vota pentru cea din urmă.

Alţi funcţionari care excelau în propaganda pentru alegerile în Sovietul Suprem al URSS erau ameninţaţi să-şi mai domolească elanul pentru că „degrabă în ajutorul nostru vor veni Anglia şi America şi o să vă arătăm noi" (satul Stoianovka, raionul Baimaclia, judeţul Cahul). În anii următori au fost înregistrate alte atitudini şi apeluri de acest fel. Ele nu încetează nici în timpul foametei, nici în perioada de apogeu al colectivizării sau al deportărilor în masă din iulie 1949.

Încurajaţi de revoluţia maghiară din 1956

Mai mult, speranţa că americanii vor veni se păstrează la nivel de masă până în anii 1956-1957. Asistăm la o recrudescenţă firească a acestor aşteptări mai ales după condamnarea cultului lui Stalin, în februarie 1956, la congresul al 20-lea al PCUS, şi după revoluţia maghiară din toamna aceluiaşi an.

Expectanţele exagerate din epocă, neîntemeiate până la urmă, s-au datorat şi mesajelor transmise prin intermediul posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii şi BBC, mesaje care alimentau zvonurile că „vin americanii".

Un episod relevant este legat de satele Zgărdeşti şi Mândreşti din raionul Sângerei. În octombrie-noiembrie 1956, tinerii comunişti din aceste localităţi au intrat în panică şi au început să iasă din comsomol. Unii dintre aceştia au ars carnetele de membru UTC şi au mers să depună actele pentru admitere la seminarul teologic. Credeau că, datorită acestui gest, americanii îi vor ierta pentru faptul că au pactizat temporar cu anticristul.

Atitudini similare au fost semnalate de KGB în toate raioanele republicii, inclusiv în cele din sud, în rândurile găgăuzilor, care ascultau postul de radio BBC în limba turcă şi erau la curent cu evenimentele din Ungaria din toamna anului 1956.

De ce n-au venit americanii în 1956?

După înăbuşirea revoluţiei maghiare de către tancurile sovietice, ungurii sunt decepţionaţi de reacţia americanilor, care, contrar aşteptărilor, evită confruntarea directă cu imperiul sovietic. Strategia americană era bazată atunci pe doctrina Truman, elaborată în 1946 de către diplomatul George Kennan, potrivit căreia SUA trebuiau să nu permită extinderea comunismului în lume, evitând implicarea directă în zonele care au revenit Moscovei după 1945. Ideea era că URSS se va prăbuşi de la sine, din interior, din cauza contradicţiilor comunismului care îl făceau sortit pierii, aşa cum şi s-a întâmplat de altfel. Mai amintim că, exact în toiul acţiunilor de înăbuşire de către ruşi a revoluţiei maghiare din 1956, America era antrenată, în pofida voinţei sale, în conflictul din Orientul Apropiat declanşat de către Marea Britanie şi Franţa împotriva Egiptului.

Au venit abia după colapsul URSS

Când s-a văzut că americanii nu au intervenit în ajutorul Ungariei atunci când tancurile sovietice au înăbuşit revoluţia din 1956, speranţa moldovenilor că vor veni americanii să-i elibereze de „diavolul roşu" s-a spulberat.

Abia după 20 de la colapsul URSS, Statele Unite manifestă un interes sporit faţă de soarta Moldovei. Sub impulsul schimbărilor democratice intervenite după evenimentele din 7 aprilie 2009, SUA au exprimat clar disponibilitatea de a ne ajută să ne desprindem de zona de influenţă rusă pentru a deveni parte integrantă a spaţiului euro-atlantic. Vizita lui Joe Biden la Chişinău a confirmat acest lucru.