ATB Iaşi salută deschiderea Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi
adăugat 08 octombrie 2010, 09:29, la Social
Asociaţia Tinerilor Basarabeni salută deschiderea Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi. Sperăm ca acest nou Consulat să consolideze relaţiile dintre aceste două ţări iar cetăţenii Republicii Moldova să poată fi consiliaţi şi să beneficieze de asistenţă consulară atunci cînd au nevoie.
Considerăm că dialogul dintre România şi Republica Moldova trebuie să vizeze în primul rând bunăstarea cetăţenii ambelor state care au un trecut istoric comun şi un viitor care se anunţă promiţător.
”Ştim că înfiinţarea Consulatului este o idee mai veche şi foarte bună pentru Republica Moldova. Ca simplu cetăţean al Republicii Moldova îmi doresc ca autorităţile să ne informeze despre serviciile pe care ni le ofera şi să simţim că sîntem reprezentaţi. Cred că trebuie să se lucreze mai mult la îmbunătăţirea imaginii Rep. Moldova în lume, imagine care a fost lăsată şifonată de fostul regim comunist şi să se atragă cât mai multe investiţii străine în perioada următoare ”, Dan Caranfil, Asociatia Tinerilor Basarabeni
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲