În calendar astăzi avem 23 august. În 1939,  cu 71 de ani în urmă, în această zi, după o înţelegere fulger între Hitler şi Stalin, Rusia sovietică şi Germania nazistă, cu mâna miniştrilor de externe, Veaceslav Molotov şi Joachim von Ribbentrop, semnează la Moscova, în prezenţa lui Iosif Stalin, tratatul de neagresiune sovieto-german, cunoscut şi sub denumirile Pactul Stalin-Hitler, sau Pactul Ribbentrop - Molotov. Tratatul era compus din două părţi: prima parte a fost publicată  şi conţinea pactul de  neagresiune care declara că cele două părţi se angajau să apere cauza păcii. Partea a doua, este protocolul secret, alcătuit din trei articole, care ca importanţă şi, mai ales, consecinţă depăşea pactul de neagresiune propriu-zis. În primul articol, Finlanda, Estonia şi Letonia au fost incluse în zona sovietică de ocupaţie, iar Lituania - în cea germană. În articolul doi cele două puteri s- au îneţeles să desfiinţeze statul polonez şi au împărţit între ele teritoriul. Articolul trei privea împărţirea României prin interesul Rusiei sovietice pentru Basarabia şi Bucovina.

În felul acesta drumul către cel mai sângeros război din istoria umanităţii a fost deschis. Tratatul a fost incheiat pentru o perioadă de 10 ani, cu prelungire automată de încă 5 ani şi era prevăzut să intre în vigoare imediat, prevedere respectată punctual. La 1 septembrie Hitler invadează Polonia dinspre Apus, la 17 septembrie Stalin o atacă de la Răsărit. Până să se ciocnească între ele, cele două regimuri totalitare au pârjolit Europa de la Est la Vest şi au băgat în mormânt primul milion de victime, în cea mai mare parte populaţie civilă. Gropile cu var de la marginile Chişinăului vremii sunt mărturii, neelucidate încă, ale crimelor  săvârşite de către aliaţii comunişti ai naziştilor, începând cu 28 iunie 1940 pe această parte a Europei. Şi toate acestea în numele păcii, a prieteniei şi frăţiei dintre popoare. Nimic mai cinic. Acum, după 71 de ani de la acea scârnavă înţelegere dintre cei doi criminali şi dintre două, cele mai sângeroase regimuri din istoria omenirii, după ce nazismul a fost condamnat în judecată internaţională, iar comunismul a căzut de povara propriilor crime, ne este dat să auzim din partea Rusiei de azi acelaş discurs cinic şi duplicitar.

Chiar săptămâna trecută, supărat foc pentru că preşedintele României a afirmat la Iaşi în cadrul întâlnirii sale cu prim-minstrul moldovean Vlad Filat, precum că "Interesul României constă în aceea ca Moldova  să-și refacă integritatea teritorială", purtătorul de cuvânt al MAE rus Andrei Nesterenko, declară că Grupul operativ de trupe ruse sunt dislocate pe teritoriul Republicii Moldova pentru că ele  „îndeplinesc o misiune de menţinere a păcii" în baza Acordului referitor la principiile de reglementare a conflictului armat din 21 iulie 1992.

De parcă nu ar fi existat Acordul OSCE de la Istanbul din 1999 prin care Rusia s-a obligatt să îşi retragă trupele din zona transnistreană a Republicii Moldova, de parcă nu ar fi existat declaraţia din 2003 a preşedintelui Dumei de stata Federaţiei Ruse, Vladimir Selezniov, făcută în faţa plenului parlamentului Republicii Moldova precum că războiul din 1992 a fost provocat de Rusia pentru a împiedica apropierea Republicii Moldova de România, de parcă nu ar fi existat hotărârea Curţii Europene pentru drepturile omului din 2004 referitor la războiul de agresiune din 1992 declanşat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova.

Misiunea pacificatorilor, se mai spune cu non-şalanţă în declaraţia reprezentantului Ministerului rus de externe, înseamnă menţinerea  în această zonă a stabilităţii - citat încheiat. Nici mai mult, nici mai puţin. De parcă o lume întreagă nu ar vorbi de aproape două decenii despre instabilitatea permanentă de care este marcată această regiune a Europei, instabilitate provocată de un  regim criminal, instalat cu forţa armelor de către Federaţia Rusă, întreţinut economic, financiar şi militar tot de către ea. Desigur, toată opinia publică internaţională trebuie să creadă cimiliturilor ipocrite oficiale precum că Federaţia Rusă ţine sub ocupaţie Republica Moldova de dragul „respectării" integrităţii teritoriale şi a suveranităţii acesteea. Exact în aceeaşi manieră făţarnică în care, în 2008, Federaţia Rusă a atacat şi a ocupat o parte din teritoriul naţional al Georgiei, inventând sintagma iezuită a aşa numitei  „impunere la pace" a georgienilor.

Multe s-au schimbat  în 71 de ani pe faţa pământului. Dintrun continent al naţiunilor veşnic beligerante, Europa s-a transformat întro Uniune a naţiunilor civilizate în care valorile cele mai mari sunt considerate drepturile şi libertăţile omului, în care  relaţiile de sinceritate şi respect reciproc sunt ca şi norme obişnuite de convieţiure între ţări şi popoare. Neschimbate au rămas numai ambiţiile geopolitice ale Federaţiei Ruse în spaţiul ex-sovietic pe care îl tratează în continuare ca pe o proprietate. Încremenite în epoca glacială au rămas, în special,  politicile ei faţă de cauza românească. Mai nou, orice pas de apropiere dintre cele două state româneşti îi provoacă Kremlinului frisoane, îl aruncă în boale. De parcă unirea românilor ar însemmna apocalipsa ruşilor şi ea, unirea, trebuie împiedicată cu orice preţ şi cu toate mijloacele. Zadarnică împotrivire. Or, aşa cum au dispărut cele două imperii ale răului, tot aşa trebuie să dispară şi stricăciunile provocate de ele. Una dintre cele mai mari este dezbinarea prin violenţă a românilor. Slavă domnului că în condiţiile unui climat din ce în ce mai civilizat care se afirmă în Europa secolului XXI, procesul invers de unire poate fi realizat paşnic şi prin manifestarea democratică a voinţei celor care au fost dezbinaţi. Iar cei ce se opun acestui proces nu fac altceva decât să atragă asupra lor blestemul propriei fărâmiţări. Este o vorbă românească: cine sapă groapă altcuiva cade singur în ea.

AUDIO