(AUDIO) Valeriu Saharneanu: Un start fals, amendat
adăugat 06 septembrie 2010, 13:02, la Românii de Pretutindeni
Rezultatele referendumului de ieri au fost previzibile.Era clar şi limpede că la urme prezenţa va fi slabă, pentru că populaţia a fost programată din start să nu se prezinte. De ce? Pentru că partidele Alianţei de guvernământ, primele interesate întrun vot afirmativ convingător, s-au culcat pe o ureche şi au tratat referendumul ca pe un obiectiv deja atins sau foarte uşor de realizat. Deşi toată presa serioasă şi responsabilă le amintea politicienilor despre importanţa referendumului în tot ansamblul toamnei electorale, ei, prin comportamentul care l-au avut, au dat un semnal păgubos de relaxant populaţiei.
Calculul strategilor în politică, precum că poporul arde de nerăbdare să demonctreze că îi pasă cum să fie ales un preşedinte s-a dovedit a fi total greşit. În loc să motiveze populaţia să participe de la mic la mare la plebiscit, explicând că acesta are o mare importanţă pentru deblocarea crizei constituţionale, că nevalidarea referendumului va introduce şi mai multă confuzie în societate şi va turna apă multă la moara răuvoitorilor Republicii Moldova, politicienii au dat un start fals campaniei propriu zise pentru alegerea preşedintelui.
Ne amintim cu câtă înverşunare a început să se discute de pe la mijlocul lunii iulie cine este mai bun şi mai demn de a fi preşedinte. Se schiţau portrete cu nimburi şi aure, se turna bronz pentru statuile în dimensiuni naturale ale viitorului preşedinte. Numele lor era vânturat în comentarii şi analize, conferinţe de presă şi sondaje trase de urechi. Dar ce este fals, un fals rămâne. Or, electoratul a descifrat ieri direct şi la propriu mesajul conţinut în comportamentul politicienilor, care arătau prin tot ce făceau că nu este important referendumul, importante sunt viitoarele alegeri ale preşedintelui şi, în consecinţă, au amânat la rândul lor prezenţa la urne pentru data viitoare.
Aşa că partidele au cules acum, toamna, ceea ce au semănat toată vara: indiferenţă şi pasivitate. În felul acesta Alianţa de guvernământ şi-a tras un gol de toată frumuseţea în propia poartă, spre bucuria şi hatârul adversarilor din tabăra comuniştilor şi a acoliţilor acestora. Numai că acum, când se dă startul adevărat al campaniei pentru alegerile parlamentare, mult mai importante decât alegerea preşedintelui, Alianţa porneşte cu un mare handicap psihologic, bântuită de nesiguranţă, având în frunte un mare şi ruşinos cucui, obţinut ieri în urma impactului cu grinda nefericitului, de azi înainte, referendum.
Dar şi din această situaţie Alianţa trebuie să tragă foloase. Primul dintre ele ar fi să se coboare cu picioarele pe pământ şi să se preocupe în modul cel mai serios de guvernare, să facă ceea ce a promis atunci când se afla în opoziţie şi să nu amâne lucrurile pentru altădată. Altădată s-ar putea să nu mai vină, din câte ne demonstrează referendumul. Alianţa va trebui să revină de urgenţă la dosarele uitate ale anului 2009, dar neuitate de populaţie, să nu se lase trasă pe sfoară de cei care acum se fac morţi în popuşoi după ce au furat şi au prădat poporul ani în şir şi acum se pregătesc să vină din nou la guvernare.
Alianţa trebuie să se trezească la realitate şi să uite de răzbelele interne, pornite din calcule meschine şi nedemne ale unor poziţii mai autotitare şi mai dominante întro viitoare şi virtuală formulă de guvernare. Unitatea este principalul deziderat de moment al Alianţei. Aceasta i-ar permite să se concentreze pe problemele cele mai stringente ale guvernării. Fiindcă dacă nu trage concluziile de rigoare, amendamentul pus de populaţie pe referendumul de ieri ar putea să să transforme întro amendă grea şi fatală pusă pe actul guvernării. Or asta ar însemna adevărata catastrofă.
AUDIO
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Si asa cum spunea Creanga "Apai mai bine duceti-ma la spanzuratoare" e valabil azi pentru intreaga Basarabie.
Acum, "Desteapta-te romane" e mai actual ca niciodata
In Romania a fost si mai este.
S-auzim de bine macar la parlamentare!