Autoritățile se pregătesc deja pentru a marca Ziua națională a vinului
adăugat 10 septembrie 2010, 08:26, la Istorie / Ştiinţă
Centrul Expoziţional „Mold-Expo” va găzdui și în acest an „Ziua națională a vinului”. Astfel, în perioada 9-10 octombrie, sărbătoarea va aduna la un loc cunoscători ai vinului - producători şi consumatori.
Autoritățile sunt deja în pregătiri pentru organizarea evenimentului. La Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare s-a convocat în prima şedinţă Comisia Republicană pentru Organizarea Sărbătorii „Ziua Naţională a Vinului”, ediţia 2010.
Comisia a supus dezbaterilor conceptul desfăşurării sărbătorii, a aprobat programul de activităţi și a fost anunțat concurs pentru desemnarea unei agenții care se va ocupa de componenta culturală a evenimentului. Organizatorii vor avea la dispoziție nu mai mult de 400 de mii de lei.
Compania va fi responsabilă și de identificarea întreprinderilor vitivinicole, a agenţiilor turistice, întreprinderilor de alimentaţie şi comerţ, a colectivelor artistice care urmează să participe la această sărbătoare viţei de vie şi a vinului.
În cadrul evenimentului, ca şi în anii precedenţi, vor fi înmânate distincţii învingătorilor concursurilor naţionale „Polobocul de Aur”şi „Viţa de Aur”, dar și prestigioasa distincţie „Marele Premiu al Preşedintelui”, mai mulţi participanţi la festivitate se vor fi premiaţi pentru performanţă în organizarea programelor turistice şi pentru cea mai bună prezentare a bucătăriei naţionale.
Prima ediţie a Zilei naționale avinului a avut loc în anul 2002. În timpul guvernării comuniste aceasta era organizată în Piața Marii Adunără Naționale.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲