Baltenii au consemnat Declaratia de Unire a Basarabiei cu Romania, adoptata de Zemstva din Balti acum 90 de ani
adăugat 04 martie 2008, 09:17, la Social
In capitala nordului a fost consemnata luni aniversarea a 90 de ani de la adoptarea de catre Zemstva Baltiului a Declaratiei de Unire a Basarabiei cu Romania. La activitatile organizate cu acest prilej de un grup de profesori de istorie din localitate, au fost prezenti oameni de cultura si istorie din Balti si Chisinau, insa au lipsit reprezentantii autoritatilor locale, transmite DECA-press. Poetul Nicolae Dabija, prezent la ceremonia de depunere a florilor la monumental lui Stefan cel Mare din Balti, a declarat ca primii basarabeni care, acum 90 de ani, si-au exprimat dorinta de unire cu Romania au fost baltenii. "Este important de a aduce un omagiu generatiei de politicieni si intelectuali balteni de pe atunci, care au avut mai mare noroc decat noi", a mai spus Nicolae Dabija. Presedintele Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova, Gheorghe Paladi, a remarcat ca este foarte oportun sa se discute despre Marea Unire anume la Balti, intrucat, spre deosebire de zilele noastre, pe timpuri Baltiul era un adevarat centru de cultura romaneasca. "Pentru a consemna ziua de 3 martie am organizat conferinte stiintifice cu participarea istoricilor de la Chisinau si a profesorilor si elevilor din localitate, precum si un concurs de eseuri despre Marea Unire pentru elevi si studenti. Ne-a surprins placut faptul ca peste o suta de tineri au participat la concursul de eseuri, ceea ce demonstreaza interesul sporit fata de acele evenimente importante in istoria noastra", a mai spus unul din organizatorii actiunilor, profesorul de istorie Vasile Dobrogeanu.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲