DEZVĂLUIRI. Şefii comunişti şi elita economică din perioada sovietică se bucurau de privilegii şi bunuri la care nici nu visau oamenii de rând, multe fiind finanţate ilegal din surse ascunse.

Comunismul a însemnat, dincolo de retorica oficială care punea accentul pe echitatea socială, existenţa unor privilegii pentru nomenclatura de partid, în contrast cu nivelul de viaţă destul de modest al oamenilor de rând.

Acest lucru este confirmat de un document din 1987, descoperit recent în arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (CC al RSSM) şi care era marcat „strict secret" până nu demult.

LOCALURI DE LUX PENTRU CEI „ALEŞI"

Este vorba de o decizie a CC de la Chişinău, din 9 iunie 1987, intitulată „Despre utilizarea obiectelor «de prestigiu» pentru necesităţile oamenilor muncii". Este unul dintre primele cazuri când se recunoaşte deschis existenţa privilegiilor de care se bucura nomenclatura comunistă, păstrate discret de ochii lumii sau negate anterior.

„Perestroika" şi componenta sa „glasnosti", adică transparenţă (numită în presa de la Chişinău de epocă cu un termen greşit - „publicitate") a marcat începutul dezvăluirilor pe această temă, ceea ce a contribuit la apropierea momentului de prăbuşire a regimului.

Din documentul menţionat aflăm că, în perioada anilor 1964-1983, au fost construite 167 de localuri de relaxare de lux pentru nomenclaturişti, pentru asta fiind cheltuite sume exorbitante. Aproape jumătate din aceşti bani proveneau din surse neidentificate, fără nicio evidenţă contabilă.

Numai la construcţia a 86 din cele 167 de imobile au fost cheltuite 6,4 milioane de ruble sovietice (în condiţiile în care salariul mediu era mai mic de o sută de ruble. O comisie specială de control nu a putut stabili câţi bani s-au cheltuit pentru celelalte 81 de localuri.

Aceste locuri luxoase cu acces strict limitat erau construite sub diferite denumiri - case de oaspeţi, case ale vinificatorilor, livădarilor sau pădurarilor, săli de banchete şi de degustare, saune, băi şi altele.

Numai pentru 90 de băi şi saune s-a cheltuit peste jumătate de milion de ruble, pentru sălile de degustare - 1,5 milioane de ruble, iar întreţinerea lor se ridica anual la aproape 200.000 de ruble. Cele mai multe astfel de localuri se aflau în raioanele Orhei, Glodeni, Dubăsari, Străşeni, Suvorov (azi Ştefan Vodă), Ungheni, Nisporeni, Criuleni, Făleşti, Kutuzov (azi Ialoveni), precum şi în oraşele Bălţi şi Chişinău.

Pentru construcţia şi finisarea acestora s-au utilizat materiale costisitoare şi deficitare, precum marmură, granit, lemn preţios, oţel de calitate superioară.

Imobilele erau echipate cu mobilier şi covoare scumpe, mese de biliard, bazine de înot. Totodată, erau asigurate cu televizoare, frigidere, veselă de porţelan, pahare de cristal şi alte articole ce nu puteau fi găsite uşor în vânzare liberă de către muritorii de rând. Asta găseai, bunăoară, la baza de odihnă „Vânătorul" din Ungheni, Casa livădarilor din colhozul „Zarea Moldavii" din raionul Făleşti, restaurantul din satul Dolna, raionul Nisporeni, Casa vinificatorului din sovhozul „Victoria", raionul Kotovsk (azi Hânceşti).

RELAXARE ŞI CONFORT DOAR PENTRU ŞEFI

Numai în oraşul Chişinău existau 60 de băi finlandeze, apărute pe lângă 48 de întreprinderi industriale, majoritatea acestora funcţionând fără a fi înregistrate conform legislaţiei în vigoare.

În câteva din acestea aveau acces uneori şi muncitorii, însă în cele mai multe din ele se relaxau doar conducătorii întreprinderilor şi apropiaţii lor. Asociaţia forestieră din Chişinău, de exemplu, avea o baie-saună în vecinătatea pădurii de la Togatin.

Comitetul orăşenesc pentru sport din Chişinău deţinea o baie-saună la Ghidighici, în apropierea lacului de acumulare. Aceasta era utilată cu televizor color, magnetofon „Eletronika 50D", mobilier scump şi era accesibilă unui cerc restrâns de persoane.

Şi Comitetul Central al Comsomolului din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească avea o casă de odihnă şi o baie-saună la Ghidighici, pe care o foloseau numai câţiva din şefii tineretului comunist. Situaţii similare erau înregistrate la administraţia moldovenească a aviaţiei civile, la uzina „Signal", în numeroase firme de construcţie, la departamentele „Measomoltorg" şi „Moldavproiectmebel".

Iată doar un extras din hotărârea CC al RSSM din 9 iunie 1987, care constată, cu nemulţumire, că aceste localuri erau doar pentru cei „aleşi": „Unele băi-saune sunt situate departe de întreprinderi şi baze de odihnă (legale), nu sunt accesibile colectivelor de muncă şi sunt folosite de regulă de un cerc restrâns de persoane".

Lux şi dezmăţ finanţate de economia subterană

Casele de odihnă, restaurantele speciale, băile-saune şi sălile de degustare erau doar un paravan pentru asigurarea bunăstării şi a privilegiilor nomenclaturii comuniste. Existenţa acestora confirmă caracterul de castă al conducerii de vârf a Partidului Comunist şi al elitei economice. Muncitorii şi ţăranii, pe care partidul pretindea că îi reprezintă, nici nu ştiau de existenţa acestor localuri „de prestigiu", în care domina dezmăţul sexual, abundenţa de bucate şi băuturi spirtoase.

Comuniştii de rând erau prostiţi într-un hal fără de hal - ei plăteau cotizaţii, înghiţeau promisiuni deşarte şi sorbeau din cafeaua artificială fabricată din orz. Totodată, aceste baze de odihnă pentru nomenclatură, construite de multe ori ilegal, din surse neidentificate, confirmă încă o dată existenţa unei viguroase economii subterane pe vremea sovietelor.