
Bursele ICR pentru românii din jurul graniţelor au fost acordate
adăugat 03 august 2010, 12:35, la Românii de Pretutindeni

Programul ICR de acordarea unui numar de 5 burse, programe dedicat exclusiv perfecţionării academice, vizând studenţi din anii terminali, masteranzi şi/sau doctoranzi, pentru pregătirea lucrărilor de licenţă/masterat/doctorat din jurul granitelor, si-a desemnat castigatorii.
Astfel bursele ICR de anul acesta, in valoare de 3 495 Euro/persoană vor fi distribuite astfel: Republica Moldova – 3, Ucraina – 1 şi alte ţări vecine în care există comunităţi de români (Bulgaria, Serbia, Ungaria), dar şi din Albania şi Macedonia – 1.
Selecţia a fost facuta de o comisie independentă de specialişti, în baza unui dosar de candidatură, care trebuia să conţină, printre altele, recomandarea din partea coordonatorului lucrării de licenţă/masterat/ doctorat.
Data limită de depunere a dosarelor de candidatură a fost 15 iunie 2010.
Perioada de documentare şi cercetare se derulează până la 31 decembrie 2010.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲