Ce riscă jurnaliştii de la Agerpres dacă pun întrebări incomode Guvernului Ponta
adăugat 18 iulie 2012, 09:07, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
La câteva ore după ce s-a interesat la Guvern, pe căi oficiale, despre condiţiile în care generalul american Wesley Clark a deve-nit consilierul premierului Victor Ponta, un ziarist de la agenţia de stat Agerpres a fost anunţat că nu va mai acoperi Guvernul.
Săptămâna trecută, jurnalistul Claudiu Zamfir, acreditat la Guvern, a trimis câteva întrebări la biroul de presă al Palatului Victoria, precum şi la purtătorul de cuvânt Andrei Zaharescu şi la şeful departamentului de comunicare, Anca Alexandrescu, susţin surse din interiorul Agerpres. Jurnalistul cerea detalii despre activitatea generalului american Wesley Clark - recent anunţat de premierul Victor Ponta drept consilier onorific pe securitate şi economie - despre atribuţiile acestuia şi despre sumele pe care le va primi în schimbul sfaturilor sale.
În mod surprinzător, la doar câteva ore de la trimiterea e-mail-ului, Claudiu Zamfir a fost anunţat de şefii săi că, din acel moment, nu va mai acoperi Guvernul, declară sursele RL. Mai mult, şefii ar fi făcut referire la întrebările pe care Zamfir le trimisese la Palatul Victoria şi i-au reproşat că nu a anunţat agenţia de ştiri la care lucrează cu privire la intenţia sa de a solicita respectivele lămuriri.
Jurnalistul nu a primit nici o explicaţie oficială pentru retragerea acestuia de la Guvern. Agenţia de ştiri Agerpres este finanţată integral de la bugetul de stat şi este subordonată Parlamentului.
Ce le interzice regulamentul angajaţilor
Contactat de „România liberă", jurnalistul Claudiu Zamfir nu a dorit să comenteze. Potrivit unui regulament intern, angajaţilor Agerpres le este interzis să facă publice informaţii despre agenţie. Dacă o fac, sunt daţi afară, pentru că ei se angajează, prin semnarea contractului de muncă, să respecte regulamentul res-pectiv. Directorul de comunicare al Cabinetului Ponta, Anca Alexandrescu, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, nu au putut fi ieri contactaţi pentru un punct de vedere. Reprezentanţi ai biroului de presă al instituţiei au cerut un e-mail cu întrebările „României libere", la care însă nu au răspuns până la închiderea ediţiei.
Directorul Agerpres: „Acuzaţiile pot fi sau nu dovedite"
Directorul Agerpres, Ioan Roşca, a refuzat să dea detalii despre noul scandal din agenţia pe care o conduce. „N-am ce discuta, acestea sunt chestiuni pe care le rezolvăm intern. Nu ne expunem în presă. Acuzaţiile pot fi sau nu dovedite", a spus Roşca şi apoi a închis telefonul. De-a lungul anilor, mai mulţi jurnalişti care au lucrat la agenţie au acuzat conducerea de cenzură. Jurnalista Roxana Preda, în prezent editor la tvrinfo.ro, a povestit pentru „România liberă" câteva cazuri de cenzură trăite la Agerpres între 1999 şi 2004, când ştirile despre opoziţie erau drastic trunchiate sau chiar refuzate integral.
„În apropierea anului electoral 2004 eram reporter acreditat la Alianţa Dreptate şi Adevăr, mai exact, mă ocupam de PNL. Tensiunile cu redacţia au început să se intensifice în condiţiile în care se apropiau alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Ca reporter care se ocupa de opoziţie, a trebuit să negociez fiecare ştire şi relatare de la PNL. De obicei, nu mi se respingea ştirea integral, dar se practica cenzura brutală, în sensul în care paragrafe întregi care exprimau critici la adresa puterii de atunci erau pur şi simplu eliminate din text, fără nici un fel de explicaţie de ordin jurnalistic. Vorbim despre declaraţii de presă şi citate atribuite unor politicieni ai opoziţiei care erau scoase din ştire. S-a întâmplat să fie respinse şi ştiri integrale", a povestit Preda.
El a dat exemplul unei conferinţe de presă susţinute de opoziţie la care a fost prezentat bilanţul guvernării Năstase - „Cartea neagră a guvernării": „Ştirea nu a fost publicată, din nou, fără nici un fel de justificare din partea editorilor. În ideea stupidă că aş fi putut păcăli cenzura, am retrimis ştirea editorilor din tura de după-amiază. Evident, inutil. Colegul meu care se ocupa de celălalt partid membru al Alianţei, Florin Rusu, a avut aceleaşi probleme".
Nici interviurile nu scăpau de controlul strict al conducerii. Aşa s-a întâmplat cu un interviu luat de jurnalistă liderului opoziţiei de atunci, Theodor Stolojan. „Am venit la sediul agenţiei să redactez interviul, însă directorul a cerut să-i predau transcrierea integrală înainte să redactez interviul şi să ajungă la editor. Ulterior, a fost difuzat trunchiat. În februarie 2004, împreună cu colegul meu Florin Rusu am decis să demisionăm din motive de cenzură. La vremea respectivă a consemnat şi Academia Caţavencu, într-un articol care se intitula «Rompres, pe autostrada cenzurii»", a povestit Roxana Preda.
„Sensul celor scrise de mine fusese schimbat"
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲