Cerinţe noi pentru admiterea la facultate
adăugat 16 martie 2011, 10:18, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Dacă vă gândiţi să vă continuaţi studiile sau să urmaţi a doua facultate, aflaţi că trebuie să prezentaţi diploma de bacalaureat, indiferent dacă aţi finisat liceul anul trecut sau şcoala medie acum 20 de ani. Cei care au absolvit instituţiile de învăţământ, dar nu au dat examenul de bacalaureat, pot susţine examenul în regim extern.
Chiar dacă au deja un serviciu sau câteva diplome de studii superioare, unele persoane vin şi de peste hotare ca să susţină bacalaureatul, întrucât diploma de clasa a XI-a nu este recunoscută de nicio instituţie internaţională, iar ei nu pot să obţină diploma de studii superioare sau să fie promovaţi la serviciu. Lucrurile nu sunt diferite nici pentru acei care vor să-şi continue studiile în ţară. Potrivit Lorettei Handrabura, viceministra Educaţiei, toţi acei care au absolvit instituţiile de învăţământ din 2005 până în prezent cad sub incidenţa Programului de la Bologna şi sunt obligaţi să aibă bacalaureatul, ceilalţi însă vor fi nevoiţi să-l dea numai dacă vor urma o altă facultate în străinătate, care solicită diploma de BAC.
„Diploma de bacalaureat este obligatorie pentru înmatricularea la orice universitate din Moldova. Dacă o persoană se înscrie la a doua facultate, ea susţine admiterea în baza atestatului de 10 sau 11 clase”, a menţionat Valentina Miron, director-adjunct la Agenţia de evaluare şi examinare. Aceasta a ţinut să remarce că persoanele care au absolvit anterior colegiul şi nu au studii superioare, dar peste 10-20 de ani vor să-şi continue studiile, pot să susţină bacul în regim extern.
Examenele de absolvire sunt susţinute contra plată. Taxa este de 25 de lei pe oră, bani ce urmează a fi achitaţi pentru remunerarea persoanelor care oferă consultaţii, elaborează şi verifică examenele de diferenţă pentru admiterea la bac. În medie, pentru fiecare diferenţă, candidatul trebuie să scoată din buzunar circa 100 de lei.
Anul acesta vor susţine bacalaureatul în regim extern 730 de persoane din diferite regiuni ale ţării. Probele vor fi susţinute cu începere din săptămâna curentă.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲