Cetăţenii moldoveni pot opta pentru burse de studii postuniversitare în Polonia
adăugat 02 decembrie 2010, 16:37, la Social • Articol publicat de Iuliana Dumitraș
In cadrul Programului "Lane Kirkland", alături de Ucraina, Belarus, Federaţia Rusă, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan şi Kîrgîzstan, a fost selectata si Republica Moldova. Programul respectiv este administrat de Polish - U.S. Fulbright Commission şi finanţat de Polish-American Freedom Foundation, prin care cetăţenii moldoveni pot opta pentru burse de studii în universităţi din Polonia, pentru anul academic 2011-2012.
Potentialii candidati pentru acest program sunt experţi, politicieni, angajaţi ai administraţiei publice centrale, întreprinzători, lideri de ONG-uri şi oameni de cultură, profesori universitari şi jurnalişti.
Bursele se oferă pentru specialităţile: economie şi management, administraţie de stat, afaceri, drept, ştiinţe sociale, politologie şi relaţii internaţionale, politica de dezvoltare şi asistenţă umanitară. În total, urmează să fie selectaţi 50 de bursieri.
Conditiile pe care trebuie sa le respecte candidaţii sunt urmatoarele: trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova, studii superioare complete (studii de masterat), să aibă vîrsta de pînă la 35 de ani, să cunoască limba poloneză sau cea engleză şi să posede experienţă profesională de cel puţin 2 ani.
Persoanele selectate vor beneficia de bursă de studii în mărime de 1750 zloţi polonezi (circa 430 de euro) lunar. De asemenea, Programul va acoperi cheltuielile ce ţin de costul studiilor, cazare, asigurare medicală, transport avia, obţinerea vizei, manuale şi computer personal.
Aceasta oportunitate ofera ocazia bursierilor de a studia în universităţi din Polonia timp de 2 semestre şi de a realiza o practică între 2 şi 4 săptămîni în instituţii de stat sau întreprinderi private.
Cererile urmează să fie depuse pînă la 1 martie 2011. Candidaţii vor susţine un interviu, care va avea loc în perioada 30 martie - 14 aprilie 2011.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲