Cetăţenii vor putea vota şi în baza buletinului de identitate expirat
adăugat 31 martie 2009, 09:25, la Alegeri 2009
În şedinţa de vineri, 27 martie 2009, Comisia Electorală a decis permiterea participării la votare a cetăţenilor în baza buletinelor de identitate cu termen expirat.Conform Codului Electoral, cetăţeanul are dreptul să primească buletinul de vot în baza actelor care atestă domicilierea lor în perimetrul secţiei de votare. Conform instrucţiunilor primite de birourile electorale, vor putea vota persoanele care vor prezenta următoarele acte: buletinul de identitate cu fişa de însoţire, actul de identitate provizoriu de tip F-9, paşaportul de tip sovietic, livretul militar (pentru ostaşii în termen) sau livretul eliberat de Centrul Serviciului Civil.
În cazul în care cetăţeanul intenţionează să voteze în altă secţie decât cea din raza în care locuieşte, acesta trebuie să prezinte un certificat de la secţia de votare în raza căreia locuieşte.
Comisia a acreditat observatori naţionali şi internaţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, după cum urmează:
- 6 observatori internaţionali şi 6 observatori naţionali din partea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD);
- 4 observatori internaţionali din partea Oficiului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Republica Moldova;
- 209 observatori internaţionali şi 170 de interpreţi din partea Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO);
- 3 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Asociaţiei obşteşti ruse "Institutul Public Rusesc pentru Drepturile Electorale";
- 3 persoane în calitate de observatori naţionali din partea Reprezentanţei din Moldova a Fundaţiei "EURASIA";
- 29 observatori internaţionali din partea Misiunii de observatori a Comunităţii Statelor Independente;
- 745 observatori naţionali din partea Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova;
- 1 observator naţional din partea concurentului electoral, Partidul Politic "Partidul Liberal Democrat din Moldova", într-o secţie de votare constituită în afara Republicii Moldova;
- 14 observatori naţionali din partea concurentului electoral, Partidul Politic "Partidul Liberal", în unele secţii de votare constituite în afara Republicii Moldova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲