Chirtoacă nemulțumit de aspectul orașului
adăugat 30 ianuarie 2012, 13:52, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Primarul general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, este îngrijorat de modul în care a ajuns să arate orașul. Potrivit lui, aspectul stațiilor de așteptare a transportului public și al clădirilor din centrul istoric al Capitalei lasă mult de dorit. Iar acum, în perioada de iarnă, când nu mai sunt frunze pe copaci, acest fapt iese și mai mult în evidență.
„Aspectul orașului nu este cel care mi-l doresc, pe care îl doresc locuitorii. Începână cu stațiile de așteptare a transportului public, piloni de electricitate și până la clădiri - toate sunt lipite tot felul de anunțuri. Aspectul clădirilor, în special în zona centrală și în cea istorică, nu este așa cum era cândva. Trebuie să îmbunătățim aspectul, să nu fie clădiri-curcubeu, iar orașul atât de pestriț”, a punctat Chirtoacă.
Edilul Capitalei a solicitat șefilor de subdiviziuni și viceprimarilor de ramură să evalueze situația pe teren și să vină cu propuneri pentru a ameliora situația.
„Noi o să curățăm stațiile de așteptare și o să avem grijă ca afișele de pe clădiri să arate cât de cât normal. De stâlpi trebuie să aibă grijă dl. Morgoci. Și ar fi o cerință către Regia transport Electric - cei care curăță să nu facă mizerie pe jos”, a specificat Petru Gontea, șeful Direcției locativ-comunale.
Viceprimarul Nistor Grozavu a propus să se înceapă de zona centrală a orașului. Potrivit lui, este pregătită o analiză a panouri de firmă de pe clădirile bd. Ștefan cel Mare, care de asemenea strică aspectul orașului. „Unele sunt amplasate fără nicio coordonare, legislația permite acest lucru”, a menționat Grozavu.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲