Concursul de Poezie în Limba Română ’’Îngerul Blond’’
adăugat 06 martie 2010, 13:53, la Românii de Pretutindeni
Asociaţia Culturală ADSUM şi Revista ZIP, organizează prima ediţie a Concursului de Poezie în Limba Română „Îngerul Blond”. Premiile concursului vor fi în bani şi obiecte, având o valoare totală de 8000 RON.
Concursul se adresează tuturor vorbitorilor de limba română care au împlinit vârsta de 16 ani până la data de 15 februarie 2010.
Concursul este organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei (21 martie), dar şi ca un omagiu adus poetului Nichita Stănescu (născut în data de 31 martie) şi are ca scop dezvoltarea sensibilităţii estetice şi valorificarea potențialului creativ al participanţilor, în condițiile unei depline libertăți de creație.
Tema şi forma poeziei sunt la libera alegere a participanţilor, singurele condiţii fiind ca textul să se încadreze în genul „poezie”, să fie corect redactat în limba română şi să nu depăşească 2500 de caractere fără spaţii.
Toate creaţiile eligibile vor fi analizate de un juriu format din 7 (şapte) membri, câştigătorii concursului fiind desemnaţi în funcţie de punctajul acordat de juriu.
Înscrierea în concurs se va desfăşura în perioada 15 februarie – 15 martie 2010, câştigătorii urmând a fi desemnaţi la data de 21 martie 2010, în cadrul evenimentului „Frunză verde de albastru” organizat de Asociaţia ADSUM în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României.
Pentru regulament şi înscrieri, accesaţi pagina web a Revistei ZIP: http://revista.asociatiaadsum.ro/concurs.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲