Congresul învăţătorilor din România şi de peste hotare
adăugat 30 august 2011, 11:44, 14:44 la Social • Articol publicat de Cornel Postolachi
Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo) şi , cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a organizat în perioada 26-28 august 2011, în Slobozia – jud. Ialomiţa şi staţiunea Amara, al XXXII-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România
În acest an s-a desfăşurat cu acest prilej şi Conferinţa Asociaţiei Naţionale a Mentorilor de Dezvoltare Profesională. Anual acest forumul este deschis oricărui învăţător, educatoare sau profesor şi îşi propune dezbaterea problemelor educaţiei, dezvoltarea profesională prin cursurile de formare susţinute de personalităţi din domeniul ştiinţelor educaţiei şi constituirea departamentelor şi echipelor pentru diferitele proiecte educaţionale internaţionale/naţionale/regionale.
La congres au participat înalţi oficiali, foşti Miniştri ai educaţiei, parlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi ale vieţii publice şi din domeniul culturii, rectori, inspectori şcolari, lideri sindicali, furnizori de carte şcolară şi material didactic. Şi în acest an au participat peste o sută de cadre didactice de etnie română din Ungaria, Transcarpatia, Bucovina de Nord, Basarabia de Sud, Transnistria, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Timoc-Morava, Banatul Sârbesc care apără în comunităţile lor valorile limbii române.
Specialişti de prestigiu în ştiinţele educaţiei, furnizori de formare profesională, soft educaţional şi carte şcolară au conferenţiat, au demarat proiecte, au încheiat parteneriate cu reprezentanţii celor 49 asociaţii/sucursale judeţene/de sector membre AGIRo.
Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a fost reprezentat la eveniment de doamna Adelina Cîrneanu, care a transmis mesajul Secretarului de stat pentru românii de pretutindeni.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲