CSBB Galați te invită la teatru
adăugat 13 iunie 2012, 10:24, la Cultură • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni , cu ajutorul Ligii Studenţilor ,desfăşoară atât activităţi de promovare a românismului şi europenismului în rândul studenţilor basarabeni de o parte şi de altă a Prutului cât şi activităţi de reprezentare a acestora , activităţi culturale , sportive etc.
Evenimentul "Zilele Basarabiei” (11 ediții) s-a remarcat începând cu anul 2001 ca unul din cele mai importante evenimente la nivel naţional care reamintesc tuturor studenţilor semnificaţia zilei de 27 martie 1918.
De asemenea în fiecare an, prin proiectul Tutoriat BOBOC, CSBB Galați ajută studenţii basarabeni să se integreze cât mai bine în comunitatea social, culturală, academică gălăţeană şi să treacă peste diferitele probleme întâmpinate de aceştia.
Din perspectiva promovării culturii şi teatrului românesc, de a familiariza tinerii basarabeni cu mediul teatral şi actoricesc şi considerând cultura drept spiritul unei naţiuni, organizăm periodic, pentru elevii şi studenţii basarabeni aflaţi la studii în Galați, vizionarea pieselor de teatru oferite de Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galați.
Astfel, CSBB Galați, Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați vă invită sâmbătă 16 iunie, la spectacolul “Nebuna din Chaillot” o comedie muzicală, regia artistică de Geirun Țino. (Click aici pentru cronici)
Intrarea este gratuită pentru elevii și studenții basarabeni care se înscriu pe www.csbb.lsgalati.ro sau 0745.873.955 pentru bilete.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲