Curtea Constituţională moldoveană a validat alegerile parlamentare din 5 aprilie
adăugat 22 aprilie 2009, 21:35, la Alegeri 2009
Curtea Constituţională moldoveană a anunţat că a validat alegerile parlamentare din 5 aprilie, care fuseseră contestate de opoziţie, transmite UNIMEDIA.Şedinţa instanţei a durat mai mult de cinci ore, timp în care au fost audiaţi reprezentanţii opoziţiei (PL, PLDM şi AMN), ai partidului de guvernământ şi ai Comisiei Electorale Centrale.
Tot astăzi, Curtea Constituţională respinsese cererea PL, care era susţinută de PLDM şi AMN, privind amânarea adoptării deciziei de validare a alegerilor. Opoziţia a prezentat peste 20.000 de cazuri de voturi falsificate după prelucrarea a circa 25% din listele de alegători.
Curtea Constituţională trebuia să adopte o decizie în cel mai scurt timp pentru a permite noului Parlament să se convoace în prima sa şedinţă, până cel târziu pe 5 mai. Aceasta este data limită până la care preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova trebuie, conform Constituţiei, să convoace noul Parlament, susţine Igor Boţan, directorul ADEPT. Acesta declarase că nu se aşteaptă la invalidarea alegerilor, aşa cum cerea opoziţia.
În aceste condiţii, nu se mai pune problema repetării scrutinului. Alegerile anticipate, pe de altă parte, reprezintă o procedură diferită, care presupune convocarea unui nou scrutin, de la zero, în termen de două luni, în unul din două cazuri: incapacitatea Parlamentului de a numi un nou Guvern din trei încercări timp de 45 de zile sau incapacitatea Parlamentului de a alege un nou preşedinte al Republicii Moldova. Există o hotărâre a Curţii Constituţionale care spune că Parlamentul nu se poate autodizolva şi, astfel, această variantă este exclusă, a precizat expertul moldovean în probleme electorale.
Singura posibilitate pe care o are opoziţia de a obţine convocarea unor alegeri anticipate, undeva către sfârşitul lunii iulie, în opinia lui Igor Boţan, ar fi să blocheze alegerea noului preşedinte, profitând de "mandatul de aur", cel care le lipseşte comuniştilor.
Dacă ar avea o campanie mediatică reuşită, opoziţia ar putea chiar schimba balanţa de forţe în favoarea sa, consideră Igor Boţan, precizând însă: "Am foarte mari îndoieli că opoziţia va fi capabilă să realizeze acest scenariu, dat fiind faptul că, din cei 41 de deputaţi ai opoziţiei, cu o probabilitate foarte înaltă se vor găsi cei care vor participa la alegerea şefului statului pe motiv că, astfel, salvează stabiliatea politică în Republică Moldova, lucru pe care preşedintele Vladimir Voronin l-a afirmat imediat după scrutinul din 5 aprilie", a remarcat el.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲