În ultimul an avem parte de mult mai multă libertate de expresie şi mult mai multe posibilităţi de a ne informa decât am avut vreodată în istoria noastră post-sovietică. Există numeroase emisiuni radio şi TV cărora e imposibil să le ţii măcar numărul, nu tocmai să fii la curent despre ce se discută în cadrul acestora.

Din fericire însă, doar câteva dintre ele merită a fi urmărite cât mai frecvent posibil pentru a te informa ce se întâmpla în ţara asta. Ceea ce mă surprinde este că cu cât mai mult apare cineva la emisiuni din categoria talk-show, cu atât mai mult acestea se transformă în talk-şoc.

La una din aceste emisiuni - poate cele mai bune de la noi în domeniul actualităţii politice - a fost prezent un reprezentant al PCRM din generaţia tânără, fost fan al unui dans popular după care unii au tras concluzia că nu poate nici în ruptul capului să intre în partidul susnumit; ceilalţi doi reprezentanţi erau de la PLDM şi PL.

S-au discutat mai multe chestiuni în această emisiune, dar aş vrea să fac un comentariu doar la una, pe care un istoric este obligat s-o facă, în ideea ca asemenea confuzii să nu mai fie tirajate „la cea mai televiziune dintre toate televiziunile", sau la altele, una numită pe nedrept cred, de către un editorialist respectabil, „de câteva ori foarte suspectă" pentru că îl atacă pe cineva din membrii de frunte ai unui partid din AIE 2.

Se discuta la un moment dat despre o problemă, veşnică deja, şi permanent amânată când ies câteva sute de protestatari în vârstă ai unui partid care, după pretenţia oficială, găzduieşte cei mai mari patrioţi ai acestei ţări.

Este adevărat că sunt patrioţi, numai că nu ai acestei ţări, ci a alteia în care de la anul nu va mai exista ora de iarnă. Tema discutată era, evident, condamnarea crimelor comunismului.

Omul de la comunişti, în timpul liber amator de dansuri patriotice şi box, pe care îl practică uneori - în lipsă de timp - chiar pe coridoarele parlamentului, a declarat ceea ce i-a indicat să spună Tkaciuk: noi, PCRM-ul, am condamnat de numeroase ori stalinismului, nu-i aşa? De câte ori putem să facem asta, ultima dată acest lucru s-a întâmplat pe 15 martie 2008 la congresul al 6-lea al partidului.

Mă aşteptam ca măcar unul dintre cei doi moderatori, unul chiar pe post de expert, să dea imediat întrebarea următoare: bun, dar comunismul când îl veţi condamna?

Or, nici unul, nici altul, dar nici invitaţii, şi cu siguranţă o bună parte a spectatorilor nu au sesizat diferenţa: or, e una să condamni stalinismul, asta însemnând să-l condamni pe Stalin şi „cultul personalităţii", adică să spui că de fapt o persoană e de vină pentru crimele în masă, care au fost nu altceva decât o „deviere" întâmplătoare de la „calea cea buna, comunismul", care ar fi o idee „progresistă, emancipatoare", etc.

Şi e altceva să condamni comunismul, adică nu numai o persoană-două, dar ideologia şi practicile regimului comunist, represiunile împotriva unor oameni nevinovaţi, care au continuat şi după moartea lui Stalin în 1953, dar au avut altă amploare, e adevărat.

Stalinismul a fost condamnat în februarie 1956 la congresul al 20-lea al PCUS, iar Stalin - scos din mausoleu abia în 1961, dovadă că urmaşii săi se temeau de acesta mult timp după trecerea sa în lumea cealaltă.

Comunismul şi regimul de ocupaţie sovietică a fost condamnat într-un document fundamental al statului R. Moldova din 27 august 1991 - chiar în adeverinţa sa de naştere, pe care nu întâmplător PCRM vroia să o rescrie. Vă imaginaţi americanii să propună rescrierea declaraţiei lor de independenţă pe motiv că nu e politic corect să vorbeşti azi de imperialismul britanic?

Deci, acum trebuie adoptat un set de măsuri care să arate că acest stat îşi respectă documentele sale fondatoare de acum 20 de ani şi cel puţin intenţionează să facă dreptate celor nenorociţi din vina regimului sovietic de ocupaţie.

Cât timp o să dureze asta? Când vom avea 500 de euro salariu mediu? Cred că cine a spus asta nu a fost pur şi simplu deloc inspirat în momentul acela, altfel merită tot respectul nostru.