Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 09:35

 

Daţi-ne TVR înapoi, sau încă odată despre re(ne)retransmiterea programelor TVR la Călăraşi

adăugat 29 decembrie 2010, 10:20, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac

TVR,retransmiterea, programelor TVR, Călăraşi, Tudor Josanu, Vocea Basarabiei

Incă un an - 2010 - se încheie pe la Călăraşi fără re(ne)retransmiterea pe fostele sale frecvenţe, când erau accesibile tuturor telespectatorilor, inclusiv celor din peste 40 de localităţi rurale a raionului, a programelor TVR.

 

Zic astfel, pentru că aşa-zisa re(ne)retransmitere, anunţată cu surle şi trâmbiţe, cu vre-o două luni în urmă, de către o structură comercială care nici până azi nimeni pe la noi, înafară de cea ce scrie pe monitor 2 Plus, nu ştie cum se numeşte şi cine stă în spatele ei, cel mai mare semn de întrebare însă, pe care-l pune este dece face ceia ce face - adică pretinde în declaraţii pompoase că retransmite programul unu al TVR, dar în fapt , ne dă doar crâmpeie, secvenţe extrem de scurte, alese cu minuţiozitate în aşa fel ca telespectatorului nostru să i se inspire ideea, că emisiunile acestui post serios sunt tot atăt de banale ca şi minusculele sale emisiuni „proprii", ce se rezumă la nişte hilare interviuri şi încercări diletantiste de reportaje, cu subiecte siropoase şi iz de primitivism jurnalistic.

 

Dacă mai adăugăm la acestea şi partea leului din timpul aşa-zisei re(ne)retransmiteri a TVR de către 2Plus, pe care acesta o oferă publicităţii proprii, una agasantă prin limbajul de lemn ce răsună de după cadru, foarte des în limba rusă, avem tabloul aproape deplin al batjocurii la care se dedă această structură faţă de TVR, dar şi faţă de telespectatori.


Cum ar putea fi calificată altefl decăt impertinenţă crasă, de exemplu, o situaţie de acum o săptămână, când TVR transmitea în timpul serii, în direct o conferinţă de presă a Preşedintelui Traian Băsescu, pe care la un moment dat 2Plus a întrerupt-o brutal şi a început să difuzeze publicitatea sa, revenind la ea din nou aproape către sfârşitul acestui eveniment extrem de important pentru unii telespectatori ai TVR din Basarabia.

 

Nu am întălnit niciodată ca vre-un alt post d televiziune , ce emite în spaţiul nostru, să facă aşa ceva. Vă imaginaţi ce larmă sar isca dacă ar fi întreruptă în asemenea mod porcesc vre-o cuvântare, sau conferinţă de a lui Putin de la Moscova? Sau cum pot fi calificate întreruperile zilnice cam pe la mijlocul său a retransmiterii principalei emisiuni informative a TVR „Telejurnal" de la ora 20, de fiecare dată priivitorul rămânând cu gura căscată surprins de întrerupera bruscă a difuzării la mijlocul său a unui subiect captivant, băgându-ise în schimb pe gât publicitate respingătoare sub toate aspectele?

 

Tot în acest mod amatorii de sport din Basarabia nu pot privi o emisiune specială analitică a principalelor evenimente sportive ale zilei, de o jumătate de oră, înlocul căreia se bagă până la saţietate publicitate. Să nu uităm, am mai spus despre acest aspect, cu altă ocazie, că practic 2 Plus retransmite către Călăraşi doar câteva ore în zi din emisiunile TVR şi anume: dimineaţa de la 6 până pe a 11, după care nu se mai retransmite nimic, pe frecvenţele cu pricina, apoi seara de pe la 18 până pe la 22, aproape de 23, când retransmiterea se suspendă iar brusc, uneori chiar la jumătatea unor emisiuni, sau filme extrem de vizionate de telespectatorii noştri, până a doua zi.

 

Şi tot aşa zi de zi privitorii, beneficiari ai aşa zisei re(ne)retransmiteri asigurată de către 2 Plus sunt lipsiţi de posibilitatea de a privi emisiuni serioase ca „Nocturne", „Profesioniştii", „Garantat 100 %" şi altele care fac parte din patrimoniul inegalabil al programelor TVR şi poartă o imensă încărcătură socială, morală , spirituală şi culturală, ca să nu mai vorbim de înaltul profesionalism de care dau dovadă realizatorii şi prezentatorii lor.


Acum când ne apropiem cu paşi repezi spre finele anului în curs mă gândesc cu tristeţe şi mâhnire că nu voi putea nici într-un chip să vizionez frumoasele emisiuni ale TVR din noaptea de Revelion, care se prelungesc până spre dimineaţa zilei de 1 ianuarie, că pe însăşi 1 ianuarie nu voi putea urmări tradiţionalul concert festiv din sala Filarmoncii de la Viena, care de fiecare dată la început de an, timp de 2 ore transmite în direct cea mai selectă muzică a cunoscuţilor compozitori germani care poartă arhicunsocutul nume Ştraus şi alte emisiuni care constituie mândria şi esenţa programelor TVR.


Îmi dau seama că emisiunile Vocii Basarabiei graţie distanţei mari nu ajung până la urechile conducerii televiziunii române de la Bucureşti, care să audă şi să afle despre toate câte se întămplă emisiunilor sale, încredinţate spre re(ne)redifuzare unor persoane şi structuri de la Chişinău, care prin prestaţia lor discreditează vârtos acest post serios de televiziune.

 

Dar sper că printre ascultătorii noştri poate fi Excelenţa Sa, ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurcă, sau oricare alt angajat al ambasadei, sau poate chiar corespondentul TVR la Chişinău, Doru Dendiu, care nu cred că nu cunosc această situaţie şi cărora le adresăm un apel: faceţi ceva domnilor şi daţi-ne emisiunile TVR pe ecranele noastre, să putem şi noi să ne înfruptăm din plin de conţinutul unor emisiuni pline de spirit românesc şi european!

 

Daţi-ne o gură de aer proaspăt zilnică în schimbul celui stătut şi închis care ne vine de la mai toate televizuinile proruseşti şi procomuniste, ba chiar şi cele separatiste de peste Nistru, care toarnă în capul bietului telespectator zi de zi ura şi dispreţul faţă de tot cei românesc şi european, de tot ce-i ciivilizat şi respectat pe tot globul.


Autor: Tudor Josanu, Vocea Basarabiei
Sursa: www.rgnpress.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Social

O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
Ștefan & Marisha - un cuplu de români pasionați și creativi, și-au propus să aducă în premieră pe piața românească gustul adevărat de brânză, într-o formă vegană, care să aducă un plus de viață consumatorilor săi. Neobișnuit de sănătoasă, „brânza” are ca bază nuci de caju și migdale activate, culturi [...] mai mult
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ

Atenţie, şoferi! Poliţia va veghea dacă respectaţi viteză maximă admisă prin camere fixe montate în întreagă ţară.


A fost semnat un protocol cu reprezentanţii Companiei pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere şi astfel agenţii îi vor identifica pe vitezomani cu ajutorul camerelor de supraveghere, special amplasate pentru asta. [...] mai mult
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
Şedinţa Curţii Supreme de Justiţie în cazul judecătoarei Domnica Manole a fost amânată pentru data de 10 august, orele 10:00.CSJ urma să examineze astăzi contestaţia depusă de Domnica Manole privind demiterea sa din sistem în baza a două avize ale SIS. La 10:00, ora la care a fost anunţată şedinţa, mai mulţi oameni s-au [...] mai mult
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO

Un nou apel de ajutor lansat de conaționali de peste hotare prin intermediul platformelor de colectare de fonduri. De această dată este vorba de un incendiu produs în Chicago, în urma căruia a decedat Dumitru Diordița, în vârstă de 23 de ani.
Flăcările au cuprins camionul în care [...] mai mult
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
La un an de la demararea reformei integrităţii, instituţia responsabilă de verificarea veniturilor şi proprietăţilor funcţionarilor rămâne nefuncţională şi nu are, cel puţin, un preşedinte. Deşi peste 150 de petiţii ce semnalează neconcordanţe între averea reală şi cea declarată de către funcţionari aşteaptă [...] mai mult
JUDECĂTOAREA DOMNICA MANOLE, DEMISĂ DIN FUNCȚIE
Judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, a fost eliberată din funcție. Decretul președintelui privind eliberarea magistratei a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit IPN, la începutul lunii iulie, în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate, Consiliul Superior al [...] mai mult
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
Șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție din Republica Moldova, colonelul Gheorghe Cavcaliuc se vede director la Centrul Național Anticorupție. Informația a fost confirmată pentru basarabeni.ro de surse avizate din cadrul CNA. Este cunoscut faptul că, în luna noiembrie, anul curent expiră mandatul actualului [...] mai mult
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Pe 16 mai 2017, Teodor Dogari / Moroșan - a fost diagnosticat cu tumoare la rinichi (Tumora Wilms).
Teo are doar 8 luni - tumora însă are deja 6.3 cm, niciodată nu a dat semne de boală, fiind mereu fericit, jucăuș și plin de viață.
Tumora Wilms este un tip de cancer renal rar care afectează în special copiii. De asemenea, mai [...] mai mult
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
Știi, Cristina mă gândeam azi să nu-ți mai scriu nimic, dar s-a întâmplat așa o tragedie care m-a afectat profund și nu am putut să nu-mi împărtășesc gândurile și tot ceea ce am simțit, când am aflat despre această tragedie.Până acum Cristina ți-am spus povești de viață, despre oameni simpli, oameni de lângă [...] mai mult
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Doroftei Popescu (83 de ani) din satul Cenac, Cimișlia, a locuit toată viața pe pământul natal, dar a apucat să fie cetățean a trei țări: Regatul României, URSS, Republica Moldova. Are zece copii, toți plecați peste hotare.
A rămas cu dorul, amintirile și pământul pe care îl lucrează mai mult singur. [...] mai mult

randat în 	0.1466 secunde