INDEPENDENŢĂ*20 // Sistemul nostru educaţional nu asigură integrarea minoritarilor

Cele două decenii de la declararea Independenţei au scos în evidenţă carenţele tuturor guvernărilor în ceea ce priveşte asigurarea integrării minorităţilor etnice. Nici până azi nu avem o instituţie guvernamentală ce ar gestiona respectarea legislaţiei lingvistice şi utilizarea limbii române în toate sferele de activitate. O parte dintre intelectualii care au început revoluţia lingvistică în Basarabia anilor `90 au îmbătrânit demoralizaţi, alţii au plecat la Domnul, iar cei mai buni dintre cei tineri au emigrat.

Minoritarii rusofoni prevalează în cele mai importante sfere economice ale ţării, în mass-media, în serviciile publice, chiar şi în parlamentul ţării comuniştii refuză să vorbească în limba moldovenească, conform Constituţiei!

Refuzul de recunoaştere a românei drept unică limbă oficială în instituţiile statului şi pretenţiile cu privire la reprezentarea etnică în organele locale şi centrale ne dovedesc eşecul în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor în domeniul relaţiilor interetnice. Are sau nu actuala guvernare destule forţe intelectuale şi politice pentru a schimba situaţia rămâne să vedem ori să acceptăm mâine faptul că vom trăi într-o zonă cu desăvârşire rusească.

Cum explicăm carenţele din acest domeniu, ce conduc la formarea unor lideri de opinie rusofoni care utilizează minorităţile naţionale în luptele politice, în special în electorale? Experţii invocă trecutul sovietic ce a pus bazele deznaţionalizării. La 31 martie 1971, Brejnev a anunţat apariţia unei noi entităţi istorice – poporul sovietic. URSS a provocat pe teritoriul RSSM politica de creare „a poporului sovietic cu specific local”, cu un „popor moldovenesc” neromân, bolnav de românofobie şi cu minorităţi rusificate. Acestea nu cunoşteau nici limba română şi nici limbile lor materne.

Ultimul recensământ sovietic din 1989 a dovedit că, în RSSM, 13% dintre cetăţeni (600 mii) s-au declarat ucraineni. Din aceştia, doar 50 mii de persoane au recunoscut că limba lor maternă e cea ucraineană, iar ceilalţi – aproape 90 %, că ar fi fost limba rusă. Aceeaşi situaţie se înregistrează în prezent în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. La 23 decembrie 1994, a fost votată Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), în vederea dezvoltării limbii şi culturii găgăuze. „În aceste condiţii, dacă telefonezi în vreo instituţie din Comrat, n-ai cu cine vorbi nici în limba română şi nici în cea găgăuză, ci doar în rusă. Şedinţele Adunării Populare ale Găgăuziei se desfăşoară tot în rusă. Probabil o singură dată pe an, doar la Congresul Mondial al Găgăuzilor, se discută în limba găgăuză.

Sistemul nostru educaţional nu asigură integrarea reprezentanţilor minorităţilor etnice în societatea moldovenească. Prin urmare, încă mai avem situaţii când copiii absolvesc gimnaziul sau liceul şi nu sunt în stare să vorbească în limba română. Tinerii urmăresc doar canale de limba rusă şi îşi formează opinii despre situaţia din RM şi din lume doar prin intermediul posturilor TV din Rusia”, a spus Oazu Nantoi, director de programe din cadrul Institutului de Politici Publice (IPP).

Nu avem conflicte interetnice, ci probleme nesoluţionate

Amintim că la 31 august 1989, în condiţiile unor evenimente turbulente, parlamentul a votat Legea cu privire la statutul limbii moldoveneşti, în baza căreia limba rusă are cel mai înalt statut în RM, mai presus decât cel al limbii române şi anume de limbă de comunicare interetnică. „Majoritatea reprezentanţilor minorităţilor etnice nu se integrează în societatea noastră. Această chestiune poate fi soluţionată doar prin promovarea unei politici coerente în spaţiul educaţional şi informaţional, întâi de toate. Fostul primar al Moscovei a interzis publicitatea într-o altă limbă decât în cea rusă, dar ce se întâmplă la noi? Până şi canalele româneşti difuzează spoturi publicitare în limba rusă… Cu mai mulţi ani în urmă, Universitatea din Bălţi a avut o promoţie de 20 de profesori de limba şi literatura ucraineană, doar doi dintre care au fost solicitaţi în localităţi cu populaţie preponderent ucraineană. E necesară o schimbare de mentalitate a electorilor şi abia atunci am putea avea toate celelalte. În fiecare campanie electorală este „prostituată” problema limbii ruse, pentru aţâţarea spiritelor”, a declarat Oazu Nantoi.

„În cap ne-a „căzut” independenţa nemeritată şi nu putem să ne simţim stăpâni”

Dacă minorităţile etnice din RM vor să studieze aprofundat istoria lor şi limba mamei, au toate condiţiile. „Iar în ţările baltice nu sunt admise nici măcar computere cu tastatură cu litere ruseşti. Noi nu trebuie să urmăm calea restricţiilor. Cine vrea să aibă acces la teatru în limba rusă, la literatură în limba rusă – să aibă. Dar să fie buni şi să cunoască limba română, ca să nu existe un segment al populaţiei manipulat prin mass-media de o singură limbă, cum ar fi NIT-ul, canalul cu licenţă în plan naţional şi cu emisiuni ce nu oferă pluralism de opinie.

În schimb, votăm PCRM care în 2003 a votat Concepţia politicii naţionale, bazat pe moldovenismul de sorginte stalinist. Nimeni încă nu a anulat acest act. E o situaţie jenantă că la Secţia consulară a Ambasadei Române un carabinier de la poartă mi-a spus să vorbesc în limba rusă. E un teatru al absurdului moldovenesc, când în cap ne-a „căzut” independenţa nemeritată şi nu putem să ne simţim stăpâni la noi acasă”, a remarcat expertul IPP.

Avem o serie de probleme nesoluţionate în ceea ce priveşte domeniul relaţiilor interetnice. Totodată, societatea s-a adaptat la acest status-quo şi existenţa acestora nu provoacă conflicte vizibile.

„Majoritatea statelor unitare au o singură limbă oficială”

Pe de altă parte, analistul politic Vitali Catană, în lucrarea sa „Drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”, puncta: „Adepţii oficializării limbii ruse au adus în susţinerea demersului lor ca cel mai „greu” argument faptul că: „În mai multe ţări ale lumii (Finlanda, Belgia, Elveţia, Luxemburg, Spania, Israel, Canada, India şi multe altele) funcţionează două sau mai multe limbi de stat. Cu ce suntem noi mai răi? Doar noi vrem în Europa. Nu există necesitatea de a demonstra că a două limbă de stat în Moldova trebuie să fie limba rusă (iar nu franceza)” (ziarul „Vremea”)”.

Nu sunt chiar atât de multe ţări, dacă avem în vedere că există peste 200 de state în lume, că în Spania este o singură limbă de stat, limba castiliană (art. 3, Constituţia Spaniei), iar în India a fost introdus moratoriul privind utilizarea limbii engleze. Ştim că limba oficială este limba prin care se exprimă statul, limba în care statul îşi exercită autoritatea. Oficializarea limbii de stat nu are semnificaţia unei garanţii în ceea ce priveşte drepturile lingvistice ale persoanelor. De aceea, în documentele internaţionale este trasată o delimitare foarte clară între problema privind exercitarea drepturilor lingvistice ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi cea privind limba în care statele îşi exercită autoritatea. Nu este acreditat vreun concept, după care, pentru o protecţie eficientă şi pentru păstrarea identităţii unei minorităţi naţionale, limbii vorbite de această minoritate trebuie să i se acorde statut de limbă oficială”.

„Majoritatea statelor unitare au o singură limbă oficială, chiar dacă au minorităţi importante. Adoptarea a patru limbi de stat în Elveţia nu are legătură cu ponderea naţionalităţilor sau cu simpla existenţă a acestora. Greu ar fi fost de impus limba retoromană ca limbă oficială dacă ar fi stat la bază criteriul numeric sau calitativ, deoarece ea este vorbită doar de 1% din populaţia Elveţiei. Se consideră că este optim ca un stat să aibă o singură limbă oficială. Aceasta deoarece, pe de o parte, este mai eficientă exercitarea autorităţii (mai puţine cheltuieli, mai puţini angajaţi, economie de timp şi efort etc.) şi, pe de altă parte, politicile de integrare socială ale statelor au un suport mai important şi mai larg”, notează Vitali Catană.