Au trecut mai bine de doi ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a acestei legi, prin care Muzeul Românilor de Pretutindeni a fost înfiinţat de drept. Cu toate acestea, Guvernul României în toate componenţele sale din decembrie 2007 până astăzi (sub conducerea lui Călin Popescu-Tăriceanu până în 22 decembrie 2008 şi a lui Emil Boc de atunci şi până în prezent) nu a întreprins nimic pentru executarea prevederilor imperative ale articolului 10 din respectiva lege. O Hotărâre de Guvern nu a fost adoptată şi un sediu corespunzător nu a fost alocat pentru organizarea Muzeului Românilor de Pretutindeni. În Bugetele pentru anii 2008, 2009 şi 2010 Guvernul nu a prevăzut şi Parlamentul nu a aprobat alocarea niciunui leu pentru implementarea prevederilor articolului 10 al Legii 299/2007.

Aşadar, Muzeul Românilor de Pretutindeni este unul fictiv, adică apare doar pe hârtie, nu există în realitate ca instituţie permanentă, aflată în serviciul societăţii, deschisă publicului, nu are o adresă concretă, un sediu corespunzător, un director, colaboratori şi cercetători, expoziţii, obiecte, documente şi alte materiale de valoare istorică, etnografică, artistică, tehnologică sau ştiinţifică. În această situaţie, România este lipsită de către propriile ei guverne de o instituţie de primă importanţă specializată în păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menţinerea, cercetarea şi conservarea diverselor documente şi materiale muzeistice care să provină din zonele extrafrontaliere locuite de români.

Constatăm cu regret că prevederile articolului 10 din Legea nr. 299 sunt literă moartă, iar ideea de Muzeu al Românilor de Pretutindeni rămâne o plăsmuire legislativă frumoasă sabotată în chip discret şi tacit de cei chemaţi prin lege să o realizeze.

Nici unul din membrii celor două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, deputaţi sau senatori, inclusiv cei aleşi în circumscripţiile din afara ţării, nu a interpelat vreodată cele 6 guverne ale României din 2007 până în prezent, în cadrul controlului parlamentar a activităţii Executivului, asupra subiectului pe care îl tratăm.

Nici şeful Statului Român, preşedintele Traian Băsescu, cel care a semnat, promulgat şi trimis spre publicare Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni şi care a fost ales în funcţie cu votul decisiv al românilor de peste hotare, nu s-a interesat vreodată de subiect, inclusiv cu ocazia participării sale la şedinţele Executivului.

Concluzii pe care le putem trage din această situaţie sunt trei: 1. Respectul autorităţilor pentru lege este în continuare unul scăzut sau nul. 2. Românii de peste hotare sunt adesea (mai cu seamă în timpul campaniilor electorale) obiect al declaraţiilor zgomotoase ale oficialilor, fără ca acestea să atragă după sine fapte concrete şi îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din lege. 3. Punerea în practică a prevederilor articolului 10 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni este problematică şi incertă pe motivele arătate în punctele 1 şi 2.

Suntem pe deplin îndreptăţiţi să ne întrebăm aici şi acum de ce guvernul de coaliţie PD-L – UDMR neglijează cu premeditare dispoziţiile articolului 10 al amintitei legi şi nu se achită exemplar de obligaţia de a adopta o Hotărâre prin care să-i atribuie Muzeului Românilor de Pretutindeni un sediu corespunzător, stabilindu-i totodată modul de organizare şi funcţionare? Vom primi oare un răspuns la această întrebare pe parcursul anului curent? Obişnuiţi deja cu asemenea situaţii, nu ne rămâne decât să sperăm.