![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (0)
Tipăreşte
Sus
De ce (n-)am făcut unirea?
adăugat 20 martie 2010, 21:18, la Românii de Pretutindeni
Se spune că odată ilustrul om politic al Romei antice Cato cel Bătrân, întâlnindu-se cu un prieten, a fost întrebat cu indignare de ultimul, cum e posibil ca el, o personalitate marcantă a Republicii Romane, să nu aibă o statuie în Panteon, pe când o mulţime de mediocrităţi se bucură de această onoare. Cato zâmbi şi răspunse simplu că preferă ca romanii să se întrebe de ce nu are statuie decât de ce are.
În contextul schimbărilor din sfera politică de la Chişinău şi mai ales în cel al realegerii lui Traian Băsescu în funcţia supremă la Cotroceni, se vorbeşte tot mai des despre o eventuală unire.
Despre ce unire să fie vorba când, aşa cum punctează şi Vasile Ernu în „Ultimii eretici ai Imperiului”, noi nu suntem receptaţi corect geografic de către unii români. Este vorba de „complexul Siberia” sau mai degrabă de „complexul Siberian” al geografiei. „Tot ce e dincolo de Prut e „undeva în Siberia”, „la dracu-n praznic”. Chişinăul, care este doar la 100 de km de hotarul românesc, e plasat în geografia mentalului colectiv în fundul Siberiei. În primii ani de studenţie, eram întrebat mereu dacă la noi este frig”.
Personal, mă simt aproape de România, pe care am cunoscut-o din cărţi, din manualele de istorie şi din povestirile bunicului meu şi mai puţin aproape de România manelizată, care încet, dar sigur, se „rromânizează” tot mai mult. Curios este aici şi de ce patriotismul studenţilor basarabeni se „topeşte” din moment ce aceştia ancorează în realitatea românească.
Consider că nu este nici cazul şi nici timpul să vorbim despre unire. Unirea trebuie să rămână pentru noi, cei din stânga Prutului, un ideal care să ne motiveze să progresăm şi de ce nu, peste 15-20 de ani, să reuşim să egalăm şi, eventual, să depăşim România din punct de vedere economic. Doar atunci când şi România îşi va dori această unire, când nu va mai vedea în noi o cărămidă ce le atârnă de picioare şi când noi, basarabenii, nu ne vom mai teme a fi consideraţi de cei cu accent dâmboviţean „români de mâna a doua”, doar atunci se va putea vorbi în adevăratul sens al cuvântului despre unire.
Mai bine să ne întrebăm de ce nu am făcut unirea decât să ajungem într-un final să ne întrebăm, retoric, de ce am făcut unirea?
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}