Deponenţii Investprivatbank îşi vor putea ridica banii începând de miercuri
adăugat 27 iunie 2009, 09:39, la Social
De miercuri, 1 iulie, în sediul central al Investprivatbank şi în toate reprezentanţele băncii se va începe achitarea banilor către deponenţi, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Leonid Talmaci, la o conferinţă de presă vineri seara, 26 iunie, transmite Info-Prim Neo.Talmaci a spus că, în baza unei cereri, deponenţii îşi pot retrage integral sumele şi vor beneficia şi de dobânda prevăzută, ori pot să ceară transferarea depozitelor la Banca de Economii (BEM).
BEM este singura bancă care şi-a exprimat intenţia de a procura Investprivatbank, a comunicat guvernatorul. Vineri, Consiliul de administraţie al BNM a examinat informaţia prezentată de lichidatorul băncii insolvabile, Ion Ropot, şi i-a permis acestuia să încheie un acord în legătură cu intenţia BEM de a procura Investprivatbank sub formă de compelex patrimoinial unic cu predarea pe etape a activelor şi obligaţiunilor acesteia.
Decizia prin care BNM a retras licenţa de activitate a BC Investprivatbank a fost publicată în numărul de marţi, 23 iunie, a Monitorului Oficial. Rezultatele financiare pe 2008 fac dovada că atât consiliul băncii, cât şi executivul acesteia, nu au respectat multe din prevederile asumate în business-planul instituţiei, a mai spus Leonid Talmaci.
Potrivit lui, concentrarea excesivă pe acordarea creditelor în construcţie, utilizarea mijloacelor contrar destinaţiei prevăzute în acordurile de creditare, oferirea de noi credite unor clienţi când aceştia nu le-au întors pe cele anterioare – au condus la înrăutăţirea stării portofoliului de credite. Ponderea creditelor expirare în portofoliu a atins 52%.
Au fost constatate deficienţe în gestiunea activelor şi pasivelor, care s-au manifestat prin atragerea resurselor pe termen scurt şi investirea acestora pe termen lung, fapt ce a creat condiţii pentru expunerea excesivă a băncii la riscuri de lichiditate. Totodată, consiliul BC Investprivatbank a aprobat încheierea tranzacţiilor cu persoane afiliate băncii, cu administratori şi colaboratori ai instituţiei, în condiţii mai avantajoase decât cu alţi clienţi.
Banca a reflectat în bilanţul său plasări în bănci din străinătate în sume substanţiale. Însă, documentele confirmative lipseau şi aceste mijloace nu au putut fi utilizate în scopul onorării plăţilor la solicitarea clienţilor. Astfel a fost indusă în eroare şi BNM pe perioadă de aproape un an.
„BC Investprivatbank nu a avut obiecţii esenţiale pe marginea raportului privind controlul efectuat de BNM, în care au fost evidenţiate încălcările evidenţiate mai sus. Acestea, precum şi alte încălcări ale legislaţiei în vigoare, au făcut imposibilă ameliorarea situaţiei financiare la Investprivatbank, au condus la insolvabilitatea ei şi, respectiv, la retragerea licenţei de activitate”, a declarat guvernatorul BNM
Leonid Talmaci a mai spuscă activele Investprivatbank nu sunt prea mari, ele constituie 3,7% din totalul activelor din sistemul bancar al RM. Valoarea depozitelor este de 909 mln lei, dintre care 611 mln lei – depozitele persoanelor fizice.
„BEM are suficient capital şi suficiente lichidităţi pentru a integra Investprivatbank în componenţa sa. Dacă, totuşi, va apărea necesitatea de lichidităţi suplimentare, BNM va acorda temporar credite BEM. Obligaţiile firmelor care au luat credite de la Investprivatbank rămîn în vigoare”, a conchis guvernatorul.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲