Desfăşurarea lucrărilor din cadrul Zilei Agenţiilor de Presă
adăugat 17 iunie 2011, 19:01, 22:01 la Românii de Pretutindeni • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului de referinţă pentru jurnaliştii din România – Ziua Agenţiilor de Presă a luat sfârşit. Întrunirea, organizată de către Agenţia de presă RADOR, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a beneficiat de prezenţa şi contribuţiile preşedintelui director general al Radio România András István Demeter, a directorului executiv Transparency International Victor Alistar, a profesorului dr. univ. în cadrul Universităţii Sorbona Michael Palmer şi a numeroşilor reprezentanţi mass-media din România şi de peste hotare.
Dezbaterile au fost structurate în trei paneluri centrate pe noul context creat de multimedia şi nevoia de adaptare a serviciilor furnizate de către agenţiile de presă la acest cadru a cărei complexitate este accentuată de criza economico-financiară. Discuţiile au debutat având ca temă principală problema diminuării calităţii informaţiei în raport cu volumul şi viteza de transmitere a acesteia.
Cel de-al treilea atelier de discuţii a vizat presa românească din lume, avându-i ca invitaţi pe Vitalie Zâgrea, reprezentant al redacţiei de limba română din cadrul Radio Ucraina Internaţional, Duşan Prvulovic, jurnalist Timoc Press (Serbia), Vlad Ţurcanu, Victoria Coroban şi Cornel Ciobanu – reprezentanţi ai Arena FM (Republica Moldova).
În alocuţiunea sa, jurnalistul Duşan Prvulovic a subliniat efectele negative ale politicilor de asimilare implementate de către autorităţile sârbe în special în regiunea Timoc, unde comunitatea română este scindată şi încurajată să îşi declare apartenenţa la un profil pseudo-etnic, cel vlah.
Vitalie Zâgrea a prezentat pe scurt principalele instituţii media româneşti din Ucraina şi a adresat mulţumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru fluxul de ştiri Agerpres înaintat zilnic mediului asociativ şi instituţiilor mass media româneşti din afara graniţelor.
Jurnalistul a menţionat totodată suplimentarea spaţiului de emitere în limba română la Radio Ucraina Internaţional de la 1 ½ ore pe zi la 4 ore şi 25 de minute, un demers mult aşteptat de către membrii comunităţii româneşti.
Vlad Ţurcanu a atenţionat în prezentarea sa asupra necesităţii profesionalizării jurnaliştilor români din Republica Moldova pentru a putea răspunde nevoilor publicului ţintă. Reprezentantul Arena FM a subliniat acest aspect în contextul ofertei prezentate de către canalele de limbă rusă care beneficiază de bugete substanţial mai mari şi care manifestă o tendinţă de acaparare a pieţei.
În ultima parte a evenimentului a avut loc lansarea cărţii „Ziua Agenţiilor de Presă 2010”, proiect coordonat de către Bogdan Hrib şi au fost decernate premiile pentru Jurnalism de Agenţie. Distincţia pentru cel mai bun documentar de agenţie a fost acordat de către un reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni Agenţiei de presă Agerpres pentru lucrarea „România în date şi fapte”.
ZIUA AGENŢIILOR DE PRESĂ, EDIŢIA A VI-A
AGENŢIILE DE PRESĂ În 2011: SCHIMBĂRI DE STRATEGIE
Ziua Agenţiilor de Presă, ediţia a VI-a, la final
Ziua Agenţiilor de Presă, ediţia a VI-a
Despre relaţia agenţii - site-uri de ştiri şi drepturile de autor, la Ziua Agenţiilor de Presă
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲