Dezolant şi revoltător: Preoţii Mitropoliei Basarabiei, goniţi de comunişti de la înmormântarea lui Mihai Dolgan!
adăugat 21 martie 2008, 22:57, la Social
Încă un abuz al administraţiei comuniste împotriva clericilor Mitropoliei Basarabiei. Preoţii Mitropoliei Basarabiei, care au oficiat slujba de pomenire a lui Mihai Dolgan, au fost alungaţi din Palatul Naţional, în momentul în care conducerea statului şi-a făcut prezenţa la înmormântarea reputatului artist. Astfel, parohul Bisericii "Sfânta Teodora de la Sihla", Ioan Ciuntu, a declarat publicaţiei Jurnal de Chişinău că preoţii au fost îndemnaţi să plece din incinta Palatului Naţional, atunci când conducerea statului va veni să-şi ia rămas bun. Ciuntu susţine, de asemenea, că somaţia a venit din partea unor reprezentanţi ai administraţiei Palatului Naţional. "Au pus familia răposatului într-o dilemă. Nici nu ştiau cum să ne anunţe. Mihai Dolgan şi familia sa erau ataşaţi de biserica noastră. Nu am insistat noi să oficiem slujba de pomenire, a fost dorinţa lui M. Dolgan de a fi adus la locaşul nostru. Am primit răposatul şi am făcut prohodul aşa cum se cuvine unui creştin, am fost până la Palat însă nu am intrat în local. Doar după ce sicriul a fost scos afară, ne-am alăturat procesiunii. Nu ştiu de ce, dar probabil se tem de noi să nu-i infectăm de creştinism. Noi trăim cu bunăvoinţă pentru toată lumea şi nu facem divizări", a mai declarat Ciuntu publicaţiei citate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲